TreizeciZero Fed Cup
test-simona
Valentin Lupu

cum văd fetele
o întâlnire istorică. "Veniți să ne susțineți, o să aveți ce vedea"

15-04-2014

Fetele din echipa de FedCup i-au chemat azi pe pasionaţii de tenis să sărbătorească Paştele într-un mod cât se poate de inedit, la Arenele BNR, locul de desfăşurare a barajului cu Serbia, pentru calificarea în Grupa Mondială II. Sâmbătă şi duminică, de la orele 12:00, reprezentativa feminină va disputa în premieră un meci în faţa propriilor suporteri.

Niciodată în cei 41 de ani de la debut, România n-a avut ocazia de a juca pe zgura de acasă într-un meci contând pentru echivalentul feminin al Cupei Davis. Ar fi două explicaţii. Pe de-o parte, formatul atipic de desfăşurare, ce include, până la un punct, cu predilecţie faze zonale, cu turnee interţări găzduite de o singură naţiune. Pe de altă parte, rezultatele din ultimii 15 ani, care au împiedicat accesul într-un stagiu avansat al competiţiei, fază care ar fi presupus şi întâlniri pe teren propriu. Nu mai este cazul în primăvara timpurie din 2014, datorită celor patru meciuri câştigate în urmă cu două luni, la Budapesta, care le-au propulsat pe românce într-un stagiu superior, cu dreptul de a organiza întâlnirea cu Serbia.

„Suntem pregătite. Suntem fericite că jucăm acasă. Ne bucurăm şi e o onoare pentru noi. Venim într-o postură nouă. Nu ne-am mai confruntat niciodată cu situaţia asta, însă până acum e frumos şi suntem toate încântate”, a spus, azi, Sorana Cîrstea. „Băieţii au tot jucat acasă în Cupa Davis. Şi am văzut, publicul era numeros, chiar îmi plăcea să mă uit. Şi chiar sunt curioasă cum va fi sâmbătă. Sper să vină cât mai mulţi spectatori şi să ne ajute. Vă rog să veniţi, avem mare nevoie de voi. Va fi foarte interesant. Veniţi că veţi avea ce să vedeţi!”, a plusat Monica Niculescu. „E un eveniment foarte mare pentru ţara noastră. Din câte am înţeles, biletele s-au vândut. Eu sper să vină cât mai multă lume, pentru că avem nevoie de public contra Serbiei. Este o echipă puternică, de luptătoare, ar fi un mare avantaj pentru noi dacă vor fi mulţi oameni în tribune”, a completat Simona Halep.

În ce măsură suprapunerea celei de-a doua zi de meciuri cu Sărbătoarea Paştelui ar fi de natură în a-i face pe unii potenţiali spectatori să şovăie între a alege tenisul şi o masă în familie, pare destul de greu de estimat. Nu există momentan date oficiale cu privire la numărul de tichete vândute la pachet pentru cele două zile sau separat, pentru sâmbătă, respectiv duminică. Cert este că astăzi la prânz încă erau disponibile la casele de bilete din faţa Arenelor BNR, în vreme ce online, la ora redactării acestor rânduri, încă erau scoase la vânzare circa 100 de pachete pentru sâmbătă şi duminică, aproximativ 100 de bilete pentru sâmbătă şi cam 500 pentru ziua de duminică.

romania

Pentru a-i atrage pe spectatori, Sorana, Monica şi Simona au apelat la metode de convingere în faţa camerelor. „Le spun românilor că vor fi meciuri frumoase; asta sigur, indiferent de rezultat. Ştiu că a picat în ziua de Paşti, iar pentru noi este sărbătoarea, poate, pe acelaşi nivel cu Crăciunul ca şi importanţă. Ştiu, că şi mama îmi spunea „o să joci de Paşti”. Dar i-am spus: „Mamă, bucură-te că sunt acasă de Paşti, pentru că n-am mai fost de cinci-şase ani. Şi pentru noi e un lucru inedit. Sperăm să fie cât mai mulţi spectatori. Să avem susţinere, pentru că în Fed Cup asta face diferenţa, publicul. Sâmbătă să fie arena plină, iar duminică eventual să vină la meci şi să-şi mute prânzul de Paşti un pic mai târziu. Poate e dificil, dar toată lumea e încântată să ne vadă jucând. N-am mai jucat acasă de ani de zile. Mai ales rudele, nu m-au văzut niciodată jucând. Părinţii nu m-au mai văzut demult. Este frumos să vină să ne vadă live, până la urmă”, au sunat vorbele Soranei.

„Nu va fi o problemă pentru noi să jucăm de Paşti. De Crăciun n-am fost acasă, de Anul Nou n-am fost acasă.. Sper ca românii să se adune şi să fie acolo, pentru că avem nevoie”, a declarat Monica, pentru ca Simona Halep să amintească şi de apropierea celuilalt eveniment de anvergură pentru tenisul feminin românesc, de asemenea o premieră, turneul WTA programat în iulie, tot pe zgura de la Arenele BNR.

Ochii pe Ana Ivanovic | Simona: “La Sofia a fost greu cu Ivanovic, dar voi da 100 la 100 să câștig pentru România”

În absenţa Jelenei Jankovic, atenţia în tabăra adversă se va canaliza cu precădere pe fosta campioană de la Roland Garros, actualul număr 12 mondial, Ana Ivanovic, cu două titluri în 2014, la Auckland (în finală cu Venus Williams) şi Monterrey (în finala cu colega ei din echipa de FedCup, de asemenea prezentă la Bucureşti, Jovana Jaksic). În estimarea şanselor, Simona Halep a adus în discuţie semifinala directă de anul trecut, de la Sofia. „Sunt pregătită pentru un meci foarte greu. Sunt jucătoare foarte bune, mai ales că Ivanovic a câştigat un Grand Slam şi are experienţă mare. Cu Ivanovic am avut şi un pic de noroc în Bulgaria, pentru că am revenit de la 3-1 pentru ea în decisiv. Orice meci este deschis, mai ales la nivelul acesta. Am un joc bun pe zgură. Simt mingea foarte bine aici, pe terenul central. Publicul sper să-mi dea putere să aduc ambele puncte. Nu pot să promit victorii, dar voi fi 100% pe teren ca să câştig pentru România! Eu sunt încrezătoare. Cred că putem câştiga. Voi da tot ce pot!”.

ana ivanovic

Ana Ivanovic va sosi la Bucureşti mai târziu decât restul componentelor lotului Serbiei, iar luni va decola împreună cu Sorana Cîrstea spre Germania, pentru WTA-ul de la Stuttgart. Până una-alta, apropierea duelului din Fed Cup nu le împiedică pe cele două să vorbească zi de zi la telefon. „Deja se ştie că suntem cele mai bune prietene, însă practic aici venim ca la serviciu. Dacă şeful a spus că azi ai ceva de făcut, trebuie să-ţi îndeplineşti obiectivul. În momentul în care intrăm în teren, ne facem treaba, normal că fiecare va vrea să câştige. Iar apoi, când ne vom da mâna, vom fi iarăşi cele mai bune prietene. Într-un fel, e mai uşor să joc contra ei acum, la FedCup, decât la un turneu normal, pentru că fac parte dintr-o echipă”, a apreciat Sorana.

Împerecherea meciurilor de sâmbătă, respectiv duminică, va fi stabilită la tragerea la sorţi de vineri.

 

Declarații pe scurt

– “Meciul nu va fi uşor. Va fi o bătălie. Clasamentele sunt asemănătoare. Ana Ivanovic este în formă. Jovanovski e în Top 50; e o jucătoare dificilă. Noi ne vom lupta pentru fiecare punct, pentru fiecare meci. Va fi un rezultat bun, sunt sigură” – Monica Niculescu

– “Noi vom lupta până la capăt. Meciul de dublu va fi dificil, deşi Ana Ivanovici nu joacă foarte mult dublu. Are o dreaptă incredibilă, un serviciu bun. Eu sper să terminăm cu 3-0 şi să nu mai trebuiască să jucăm dublu, dar dacă trebuie, cum am făcut-o şi la Budapesta, când a fost 1-1, am reuşit să jucăm acasă. Nu vreau să fiu liberă de Paşti, dar nu vreau să avem emoţii” – Monica Niculescu

– „Nu o să joc şi dublu, pentru că le avem pe Moni şi pe Irina care bat tot, care rup tot, aşa că nu mă bag. Eu îmi văd de treaba mea, sunt concentrată pe simplu. Cred că asta e şi cheia echipei noastre, pentru că fiecare ştie foarte bine ce are de făcut. Eu ştiu clar că vin să joc simplu, Moni ştie clar că joacă dublu. Suntem concentrate pe direcţia noastră şi asta e important, pentru că e greu să le joci pe ambele – Sorana Cîrstea

– “Cred că şansele sunt 50-50, nu cred că va veni cineva să spună că suntem favorite. Datoria noastră este să dăm tot ce putem, iar mai departe sperăm la un rezultat pozitiv. În Fed Cup publicul face diferenţa, pentru că nu mai joc pentru mine, joc pentru România, pentru echipă. Vin dintr-un sport individual în care mă interesează ce fac eu, în care eu sunt cea mai importantă. Acum suntem o echipă, trebuie să ne ajutăm una pe alta. E frumos pentru o săptămână-două pe an. Indiferent de rezultat va fi o bătălie frumoasă” – Sorana Cîrstea

– „Nu am mai jucat acasă de foarte mult timp. Cred că acum doi ani am jucat un turneu aici, în România. Anul acesta avem două evenimente, pentru că avem şi turneul WTA din vară. Îi rog pe suporteri să vină la tenis să ne susțină. – Simona Halep

Design: Bogdan Gheorghe