Într-o continuă căutare de idei noi, ne-am zis să privim România – Spania și cu alți ochi, ai cuiva care n-a mai scris despre tenis anterior, aflat la primul eveniment important de tenis la care asistă live. De ce? Pentru că, uneori, cei care privesc ceva prea de aproape mai pierd din imaginea de ansamblu. Și poate că avem nevoie, din când în când, de cineva entuziast care să ne aducă aminte ce bine e în tribune la tenis, ce norocoși suntem că avem jucători de valoare, ce emoții ai la doi pași de sportivii de la televizor. Lucruri de care uităm. Să ne spună că sportul despre care discutăm zilnic, uneori prea tehnic, alteori prea pătimaș, ne aduce bucurii simple, dar de neuitat, indiferent din ce postură îl urmărești. Și că e al tuturor.
***
Oh, my Goodness! Cum ai știut că vreau asta? Cum, cum?
Cum s-a mutat Disneyland la Galați, pentru mine. Sau cum i-am pus întrebări Simonei Halep la conferința de presă după victoria în fața Silviei Espinosa și am îmbărbătat-o pe Irina Begu puțin mai târziu, în direct la Dolce Sport.
27 ianuarie
Mail de la mine către Adrian: bilete Fed Cup epuizate. Stop. Salvează-mă, vreau să o văd pe Simona live. Stop.
28 ianuarie
reply Adrian: Sorry, bilete/invitații epuizate, într-adevăr. Nu am soluții. Sau… Am o idee: hai să scriem România – Spania prin ochii cuiva fără experiență de presă. Fără filtru. Cronica la primă vedere de tenis. Facem un experiment, tot suntem în era experimentelor în online. Încerc să te trimit ca jurnalist cu acreditare, în locul meu, și scrii pentru site, ce zici? Din păcate, eu n-am cum să ajung.
reply eu: sună bine, dar nu sunt sigur că vreau să merg singur, totuși. stop. Spune-mi oricum dacă se poate și îți eu confirm apoi.
2 minute mai târziu, telefon eu: Uită ce am scris în mail: BINEÎNȚELES că mă duc dacă îmi faci rost de acreditare – singur, cu trenul sau pe jos, dorm în gară dacă e nevoie sau nu dorm deloc.
29 ianuarie, 30 ianuarie, 31 ianuarie, 1 februarie, 2 februarie, 3 februarie…….. ros unghiile zilnic.
4 februarie
SMS Adrian: still in? Am rezolvat 
Eu: e ziua mea azi?
Și, brusc, am înțeles ce mi s-a întâmplat. Voi fi pentru prima oară în viață jurnalist acreditat la un turneu de tenis. Mai exact, la meciul istoric din Fed Cup: România – Spania. Ca reprezentant al celui mai tare site de tenis din România. Bonus: Adrian reușise să trimită și un reprezentant “de specialitate” – pe Codruț, adică – ceea ce a ridicat complet presiunea de pe umerii mei și m-a făcut să simt că am primit unul dintre cele mai tari cadouri, ever. Pentru cine nu s-a prins de unde vine titlul (puțin probabil, bănuiesc), pauză 3 minute pentru a urmări clipul acesta. Ei bine, cu diferența de vârstă aferentă, reacția mea a fost practic aceeași. Ba chiar era să mă și bufnească plânsul câteva zile mai târziu, vă povestesc imediat în ce context.
Și iată-mă pe 7 februarie dimineața, la patinoarul Dunărea din Galați, gata să îmi trăiesc visul. And so I did. And so I did.
……
E aproape amuzant spre greu de crezut să le vezi pe Alexandra Dulgheru și pe Irina Begu la încălzire, apoi să ți se pară simplu ce fac. Mai mult decât la televizor, de la 5-6 metri fetele astea lovesc mingea cu o ușurință care nu trădează în niciun fel anii de antrenament din spate – pentru un privitor neavizat, evident.
Sigur, când te uiți în slow motion la serviciul Irinei, ai (măcar) o vagă bănuială că a exersat de minim două, trei sute de mii de ori mișcarea respectivă. Și când îți aduci aminte de finala de la Moscova de anul trecut și de meciul din optimile AO 2015 cu Bouchard, îți dai seama că dacă ea este jucătoarea numărul 2 din România, avem un noroc fantastic să fim contemporani cu actuala generație. Și că uităm prea ușor asta.
Iar când președintele României este în public, urmare a unei invitații lansate de Simona, parcă îți vine să te ciupești ca să fii sigur că nu mai trăiești timpurile în care președintele bea sprițuri la Golden Blitz cu patronul campioanei României la fotbal. E 2015 și numărul 3 WTA e o româncă.
Terenul arată ireproșabil. Avem hawkeye. Avem hawkeye! Simona, în outfitul negru Adidas, servește constant cu 170 km/h. Chiar cu 177. Imediat cu 178. Simona, is that you? Da, greșește mult (36% procentaj pe primul serviciu) dar e tot timpul în control. Mai târziu, la conferința de presă mi-a confirmat că astăzi s-a jucat. A forțat să vadă cât de bine și de tare poate să servească cu primul. Mâine va servi la procentaj, totuși.
Pentru că da, i-am pus întrebări Simonei Halep la conferința de presă, iar ea s-a uitat în ochii mei și mi-a răspuns, uneori șugubăț. Așa cum a spus că nu merge la turnee ca să admire jucătoare tinere, că nu are ce să învețe de la Muguruza și că modelul ei este/a fost Henin sau alte jucătoare cu adevărat mari. Le apreciază pe Bouchard și pe Keys, totuși; a spus asta relaxată, fără să pară în niciun fel superioară.
Reverul ei? Trigonometrie în versuri.
Îmi dau seama că n-am mai trăit demult senzația că țin cu cel mai bun de pe teren – atunci când joacă un român. Și totuși, ăsta e adevărul. De la un schimb de mingi la altul, sentimentul de liniște privind rezultatul final nu a făcut decât să se întărească. După câteva schimburi în care Espinosa a încercat să pretindă ceva, a cedat rapid. După 5-1 în primul set – când s-a luptat maxim să câștige game-ul pe serviciul ei (care a durat o veșnicie) și a făcut totuși 5-2, Simona a rezolvat ultimul game liniștită (cu 2 ași, printre altele) și a clarificat ferm cine este șeful pe teren, pentru cei care mai aveau vreun dubiu.
În setul 2, Espinosa a intrat deja bătută. Și a rămas așa până la conferința de presă. Sunt convins că va rămâne așa până va pleca din Galați.
Trecând la Begu – Muguruza, recunosc – ca neofit în ale tenisului -, nu am înțeles cum poți să pierzi după 9 ași (față de 3 ai adversarei) și după 20 de winners (față de 16). Abia la conferința de presă am înțeles de unde au venit cele 35 de UE (față de 12). Irina își vopsise unghiile în roșu/galben/albastru și își pusese tot sufletul în meciul de azi. Și-a dorit atât de mult să confirme în fața românilor, că s-a emoționat enorm și a clacat, apăsată de prezența lui Iohannis și a celorlalte personalități. A vrut din toată ființa ei să o bată pe Muguruza și să satisfacă publicul și țara. A simțit prea mult presiunea și a vrut prea mult să confirme niște așteptări imaginate de ea. La conferința de presă nu se putea opri din plâns, vinovată că a dezamăgit. M-am abținut cu greu să nu plâng și eu, simțind frustrarea ei enormă. Îmi vedea să mă duc lângă ea să o iau în brațe, să îi spun că e ok – tot ce trebuie să facă mâine e să joace la fel, și o va bate pe Espinosa în 70 minute, maxim. Mă rog, de fapt i-am spus asta
În timpul ăsta, Garbine nu s-a gândit deloc la adversară, la meci, la miză. A câștigat pentru că și-a văzut de treaba ei, nu pentru că are focusul sau determinarea lui Nadal sau ale Inmaculadei Concepcion, cum am crezut în timpul meciului. Cu o privire netulburată de gândul că ar trebui să își schimbe în vreun fel jocul pentru meciul de mâine cu Simona. Ea se concentrează la ce joacă ea, nu știe ce ar fi putut să îmbunătățească azi, nu crede că ar trebui să schimbe nimic mâine. E ok, Muguruza. Joacă mâine fix ce ai jucat azi, și s-ar putea să ți se arate că nu e suficient să fii înaltă și să lovești plat. Dacă toate cele 4 fete de azi joacă mâine la fel că astăzi, Simona o bate pe Muguruza și Irina, pe Espinosa – oricât mi-ar plăcea să văd și un meci de dublu.
#hairomania #Ilovetreizecizero
Bonus: Simona serve in slowmo.
