Cum era de anticipat după parcursul foarte lung din circuitul nord-american de hard, Simona Halep a confirmat la sosirea de la Miami că va sări peste meciul de baraj cu Canada, din 18-19 aprilie. Mediafax o citează pe numărul 3 mondial: “Este foarte greu să merg să joc în Canada, sunt obosită, am obligaţii la Stuttgart, dacă era în Europa mă duceam cu mare drag. Eu zic că avem prima şansă, Irina este în formă bună şi la dublu avem echipă bună. Îmi pare rău că nu voi fi cu ele, dar voi fi cu sufletul acolo”.
Câteva lucruri se desprind în urma acestei decizii:
1. Încă nu este clar dacă Eugenie Bouchard va juca pentru Canada. Cel mai probabil, Genie va spune și ea pas, indiciile lăsate în acest sens fiind numeroase. De altfel, și oficialii canadieni s-au declarat, nu o dată, foarte sceptici în ce privește participarea lui Bouchard la barajul cu România. Iar logic vorbind, șansele sunt minuscule ca Genie să vină să joace pe hard în Canada, în condițiile în care a luat un wildcard la Charleston (6-12 aprilie) și la Stuttgart (20-26). Cu sau fără Bouchard, și în condițiile neparticipării Simonei, România rămâne oricum favorita acestui meci. Este momentul în care vom simți din plin cât de utilă a fost această tragere la sorți (alternativele ar fi fost Australia, Polonia sau Italia).
Plecând de la ideea extremă că Bouchard nu numai că ar participa, dar ar mai și aduce două puncte Canadei, tot fetele noastre au șanse mai mari de victorie. În meciul pierdut cu Cehia, în februarie, Canada s-a bazat pe Gabriela Dabrowski (175 WTA la simplu, 44 la dublu) Francoise Abanda (235 WTA la simplu, 430 la dublu), Sharon Fichman (203 / 119) și Charlotte Robillard-Millette (806/792). Toate, cu clasament și rezultate mult inferioare fetelor noastre. Alte opțiuni ar mai fi Heidi El Tabakh (241 la simplu la acest moment) sau Carol Zhao (289).
Aleksandra Wozniack (acum pe 191, dar o jucătoare care a urcat cel mai sus pe locul 21 la simplu, în 2009 ), o opțiune mai solidă pentru Canada, abia a revenit pe teren după o perioadă de accidentări și e greu de crezut că va fi un factor în întâlnirea cu România.
2. Decizia Simonei nu e numai logică, ci și binevenită: după parcursul prelungit din America de Nord, Simona avea nevoie indiscutabilă de o pauză prelungită înainte de a intra în cea mai solicitantă perioadă a sezonului. Văzută drept una dintre favoritele Roland Garros, Simona va fi implicată în turneele de la Stuttgart, Madrid și Roma, înainte de a merge la Paris, pentru al doilea turneu de Grand Slam al anului. În plus, după Roland Garros, pauza e iarăși scurtă înainte de Wimbledon. Sacrificiul deplasării în Canada înainte de Stuttgart ar fi inutil. Măcar o dată, interesul individual trebuie să primeze în fața cel al echipei, cu atât mai mult cu cât tot tenisul românesc beneficiază de pe urma rezultatelor individuale ale Simonei.
Un alt avantaj e că Simona poate ieși un pic din atenția publicului cu această ocazie, lucru util ținând cont de presiunea imensă pusă pe ea la fiecare apariție în Fed Cup.
3. Absența Simonei e o șansă pentru alte jucătoare de a-și asuma responsabilități. Irina Begu, recent nominalizată la Fed Cup Heart Award, a arătat la Galați că poate aduce puncte importante la simplu; Monica Niculescu este oricând o soluție bună și la simplu, și la dublu. Iar Alexandra Dulgheru, care a făcut pași importanți anul acesta, ajungând în finala de la Kuala Lumpur, ardea de nerăbdare să joace la simplu pentru România, spunând încă de la interviurile de pe teren, după victoria cu Spania, că și-ar dori să fie titularizată la următorul meci al echipei. De altfel, ea ar beneficia probabil cel mai mult din efectul foarte puternic pe care îl are asupra moralului unei jucătoare o victorie în Fed Cup. Iar forța echipei, element decisiv la fiecare dintre ultimele șase victorii consecutive reușite de România în Fed Cup, are încă o dată șansa de a ieși la suprafață.
