„Mulți nu-și permit să-și ia antrenorii cu ei la turnee. La Futures – turnee de 10.000 -15.000 de dolari -, dacă pleci cu antrenorul, te întorci pe minus”.
Am vorbit cu Marius Copil despre dificultățile întâmpinate în circuit, unde se blochează lucrurile în ce-l privește și ce speranțe are pentru restul sezonului. Campion anul trecut la dublu la București, Marius își păstrează focusul pe simplu și își dorește să ajungă în postura din care să intre direct pe tablou la US Open. Nu va mai juca la Madrid direct pe tablou, ca în alți ani, spune că “trebuie să încep și eu să am rezultate și să merit wildcardurile.”
Câteva din idei, mai jos. Urmărește discuția completă în video-ul atașat.
Despre ce urmează după participarea la București
A fost un an dezamăgitor pentru mine, nu mă așteptam să ies chiar din primul tur, în ambele probe – și simplu și dublu – am fost dezamăgit de performanța mea. Chiar sunt dezamăgit, mai ales că e și ultima ediție.
Noi am mai încercat la alte turnee să jucăm la dublu (n.a. alături de Adrian Ungur), dar nu ne permiteam, nu intram, nu făceam clasamentul, tot timpul eram la limită afară, chiar și la Challenger-uri, de aceea n-am jucat – nu că nu ne-am dorit, am încercat la vreo 5-6 turnee.
Deocamdată, vreau să continui să joc tenis (nu la dublu neapărat), dar sunt la o vârstă la care mai pot încă. Am 25 de ani și încerc să avansez în prima 100. Vârsta în prima 100 e pe la 27 ani jumătate, deci cred că mai am șanse.
La ce mai lucrează
Mai am mult de lucru – la deplasarea mea, la mental am cel mai mult de lucru, la retur, dreapta, sunt multe lucruri de lucrat și asta într-un fel e bine, că n-am rămas fără lucruri de îmbunătățit. Dar sper să mă liniștesc cel mai mult în cap și să reușesc să depășesc barierele puse de mine cred. Nici nu știu cum să scap de ele – am încercat și cu mental coaching.
Sper să nu mai pun atâta presiune pe mine și să fiu mai relaxat pe teren. La Cupa Davis joc cu 3-4 clase mai bine tenis, mă simt altfel pe teren. Mai ales că ultimele meciuri le-am jucat acasă, publicul ne-a susținut, a fost o atmosferă incredibilă de la primul punct până la ultimul, chiar a fost o seară bună. Mai ales când știu că joc pentru România, că am România pe spate, e altceva, am o răspundere în plus.
Când joc eu singur sunt profesionist – cu mâncarea, cu pregătirea, cu tot – dar nu știu ce-mi lipsește.
Eu m-am pregătit foarte bine, apoi am fost în Australia, am mai avut și acolo câteva victorii. După Australia, la Cupa Davis de la Sibiu m-am accidentat la picior, am avut probleme și m-a ținut vreo 5-6 luni de zile. Am încercat să joc și așa, dar n-a mers 100%, nu am câștigat. Mi-a trecut înainte de US Open, dar am pierdut o bună perioadă de turnee, mi-am pierdut și încrederea, am început să joc bine pe la sfârșitul anului. Mi-a lipsit și constanța, odată cu accidentarea, dar acum sunt bine, sper să rămân așa. Acum trebuie să fiu constant și să vină rezultatele.
Merg în Istanbul, apoi la Roma la Challenger, rămân pe zgură până la Roland Garros, după care s-ar putea să mai joc un turneu pe zgură, apoi aș vrea să trec pe iarbă.
Visul meu ar fi să intru pe tablou la US Open. Adică să fiu în 100 până-n iulie, cred că am 50 puncte de apărat până-n septembrie. Sper să le fac.
Infrastructură și șanse
Tot mai puțini jucători se lasă de tenis, toți au echipă din ce în ce mai mare, formată din preparator fizic, fizioterapie, atunci se refac, au grijă de ei mult mai mare, de aceea rezistă mult mai mult. Plus că premiile se măresc și doresc să tragă de ei cât mai mult. Înainte nu se câștiga atât de bine, acum dacă ești în prima 100, câștigi chiar binișor.
Australianul Bernard Tomic a avut un card de credit de la federația lor fără limite, și-a permis să ia antrenori buni, să-și facă o echipă bună și să-i ia cu el peste tot. Asta ajută, acum ne uităm acum la un jucător talentat, și la vârsta lui e în față, acolo unde mai sunt și alții, ca Alex Zverev, care la 18-19 ani a fost iarăși ajutat cu un buget mare – de asta pot ajunge mai repede ca noi sus. Cheltuielile sunt mari. Fiecare cu șansa, cu norocul, cu posibilitățile lui.
E păcat că n-o să mai fie turneul, părerea mea e că ajuta mult jucătorii români. Să ai un turneu de calibrul acesta e foarte bine, dacă s-ar mai face așa ceva ar fi și mai bine. Dacă ne uităm la ultimii ani, turneele au scăzut din ce în ce mai mult, e păcat. La băieți dacă ne uităm nu prea mai vine nimeni din spate, mulți nu-și permit să plece afară, să-și ia antrenorii cu ei la turnee. La Futures – care sunt turnee de 10.000 -15.000 de dolari, dacă pleci cu antrenorul, te întorci pe minus de acolo. Atunci mulți nu-și permit să facă chestia asta. Când te gândești că sunt 32 de jucători acolo și 32 pleacă pe minus, nu prea-ți vine să investești.
S-ar putea face multe în tenis și nu mă refer acum la Federația noastră, ci la investitori, oameni care au putere în țara asta, care sunt în Guvern și așa mai departe, dar nu se vrea.
De asta se duce tot sportul în jos la noi, dacă ne uităm și la gimnastică, și la tenis. Avem noroc cu Simona, care face rezultate bune, a început și Sorana să câștige, Dulgheru, Begu au rezultate foarte bune. La băieți e mai greu, Horia și Florin au și ei niște rezultate foarte bune și e păcat să nu investești. Românii sunt talentați, nu numai în sport, dar și în alte domenii.
Dacă ne uităm la calendarul făcut de ATP mi se pare, de la an la an, tot mai greu pentru jucători să ajungă în top 100 și mult mai ușor să rămână în prima sută. Așa văd și nu spun doar eu asta, ci mulți jucători, care sunt mai jos de la 120, cu toții se plâng că-s din ce în ce mai puține turnee Challenger, banii rămân la fel – e mult mai greu de ajuns sus. Acum și calificările s-au modificat de la 32 la 16, s-a tăiat șansa pentru 16 jucători să mai joace la turnee mari. Poate pentru un turneu e mult mai ok să aibă 16 jucători în calificări și sunt costurile mai mici.
Despre Madrid
La Madrid nu voi primi Wildcard, l-am primit acolo câțiva ani buni, țin să-i mulțumesc domnului Țiriac pentru fiecare wildcard dat – și aici și la Madrid, dar până la un punct, trebuie să încep și eu să am rezultate și să merit wildcardurile.