În vreme ce la București se jucau abia calificările la BRD Bucharest Open, iar la Wimbledon, Horia Tecău se pregătea să joace cel mai important meci al carierei, l-am prins de vorbă pe Andrei Pavel, căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a României. Într-un interviu mai lung, o parte însemnată a discuției a gravitat în jurul meciului cu Slovacia, care începe azi la Mamaia. “M-am bucurat mult pentru Horia și pentru Florin. Sunt amândoi în cărți pentru Mastersul de la sfârșitul anului”, ne-a spus, cu un ton evident încântat, Andrei Pavel.
Cei doi sportivi revin pe teren la o săptămână distanță de un turneu care s-a încheiat extraordinar pentru Horia și foarte promițător pentru Florin. Oponenți în semifinale la Londra, Horia și Florin vin să facă pereche contra Slovaciei, încercând să ne aducă un punct pe care ne bazăm atunci când facem calculele meciului.
România – Slovacia începe azi cu duelul dintre Copil și Gombos, alt meci de la care așteptăm un punct. Apoi Adi Ungur va încerca să-și folosească jocul de zgură pentru a-l surprinde pe numărul 1 al slovacilor. În ziua a doua, avem duelul Horia Tecău/Florin Mergea – Andrej Martin/Igor Zelenay, pentru ca ultima zi să pună față în față meciurile de simplu inversate, adică Marius Copil – Martin Klizan și Adrian Ungur – Norbert Gombos.
Andrei Pavel, despre:
Cum îi introduce în atmosferă pe băieți, în special pe Horia și pe Florin, care vin după un Wimbledon atât de solicitant din punct de vedere emoțional, un turneu pe parcursul căruia au trecut prin aproape toate stările posibile.
“E mult mai ușor, mai ales când ei vin după asemenea succese, să-i introduci în atmosfera de Cupa Davis decât atunci când nu ai succese și trebuie să-i motivezi mai mult. Și eu am fost la Wimbledon și am văzut că sunt amândoi foarte relaxați, incredibil de profesioniști și precis meciul o să-i motiveze sută la sută, mai ales după rezultatele pe care le-au avut în ultima perioadă. E un meci foarte dificil cu Slovacia și bineînțeles că asta o să-i motiveze pentru acest meci.
Despre cum ține legătura cu jucătorii de Cupa Davis în afara acțiunilor comune
Bineînțeles că fiecare are echipa lui, dar eu încerc să-i susțin mereu, sunt chestii normale. Eu îi urmăresc tot timpul, nu numai pe Horia sau pe Florin, pe Adi, pe Marius, chiar și pe ceilalți care vin din spate. Trebuie să rămâi în contact cu ei. De multe ori trebuie să-și dorească și ei contactul. Țin minte că și la mine era așa: ești în concursuri și te concentrezi tot timpul pe ce ai de făcut și de multe ori uiți sau nu te mai gândești la alte lucruri din afara turneului. Dar contactul rămâne, suntem un grup de prieteni acolo la Cupa Davis și contează foarte mult să fie atmosfera bună în echipă, pentru că atunci rezultatul poate veni mai ușor. Bucuria e mai mare când e rezultatul bun, iar dacă e o înfrângere, e mai ușor de suportat.
Despre punctele forte ale slovacilor
Martin Klizan e un jucător foarte periculos, îî plac absolut toate suprafețele, deci nu prea a contat așa mult pe ce suprafață să jucăm. Oricum, ne bucurăm că jucăm la Mamaia, care e și orașul meu natal, și orașul natal al lui Horia, și orașul Simonei Halep. Apoi președintele Cosac și el e născut acolo. Revenim la jucători, ei îl au pe Klizan, care e în primii 40 de jucători mondiali, e în formă bună, dar noi îi avem pe Marius și cu Adi, care au jucat bine la Cupa Davis, mai ales pe zgură… Marius Copil iubește să joace în Cupa Davis, Adi Ungur e proaspăt tătic, se simte foarte bine și suntem cu toții foarte pozitivi. E un meci incredibil de important și sperăm să aducem victoria acasă.
Despre cum privim Cupa Davis: este un obiectiv mai degrabă pe termen lung sau avem un obiectiv concret anul acesta?
Acum pur și simplu ne concentrăm pe anul acesta, deci meciul cu Slovacia ne poate duce în septembrie la barajul pentru Grupa Mondială, pentru primele 16 echipe din lume. Avem acum două victorii în spate, una cu Suedia, una cu Israel. Ar fi super frumos să jucăm în septembrie, poate, cine știe, să jucăm din nou acasă. Sunt numai echipe puternice la baraj. Mă gândesc acum la meciuri pas cu pas, nu prea mă gândesc la viitor.
Despre tinerii luați alături de echipă
O să-i luăm pe cei doi juniori care o să meargă la Europene în săptămâna de după Cupa Davis. E vorba de Frunză si Borza și o să mai luăm un băiat, pe Dragoș Dima. O sa-i luăm cu noi ca și sparring partner și să se antreneze, să simtă echipa alături de un semifinalist și un câștigător de Grand Slam, cum e Horia Tecău. Ne dorim să stea lângă ei, să simtă aerul ăsta sau să se motiveze și să facă și ei rezultate.
Despre viitorul la dublu al lui Mergea
De exemplu, frații Bryan sunt frații Bryan, dar Florin i-a bătut deja de două sau chiar de trei ori anul ăsta. Deci Florin e un jucător excelent, a fost tot timpul și-n ultimul timp a devenit un jucător incredibil de profesionist și acum vin și rezultatele. Mă bucur incredibil pentru el. Și-a găsit un partener bun. Muncește foarte mult, este foarte serios și el are așa un sânge în el încât te face să-ți placă să te uiți la meciurile lui. Meciul cu frații Bryan de la Wimbledon a fost incredibil de frumos. Ce calitate s-a jucat, absolut extraordinară!