Simona Halep e campioană la Nurnberg! Primul titlu al carierei pentru Simona!

Adrian Țoca | 15 iunie 2013

Românca a învins-o în două seturi, 6-3, 6-3 pe Andrea Petkovic din Germania, trecându-și astfel în cont cea mai importantă performanță a carierei la senioare. De luni, Simona revine în Top 50 mondial.

Simona Halep, cea mai în vervă jucătoare română a momentului, a câștigat primul ei titlu WTA al carierei, la Nurnberg, în Germania, unde a învins-o în finală cu 6-3, 6-3 pe Andrea Petkovic. Este încununarea unei perioade excepționale pentru Halep, care a mai făcut recent o semifinală la Roma, tot pe zgură, turneu unde le-a eliminat pe rând pe Hantuchova, Kuznetsova, Radwanska, Vinci și Jankovic. Ulterior, Simona a fost eliminată în turul 1 la Roland Garros, dar a lăsat rapid în urmă acea dezamăgire și s-a întors pe teren la Nurnberg, unde nu a pierdut decât un singur set tot turneul.

Simona este pe locul 58 WTA, dar după acest triumf, ea va sălta până pe locul 45, revenind între primele cincizeci de jucătoare ale lumii. Anterior, Halep mai jucase trei finale în circuitul profesionist, dar le-a cedat.

Și nu a fost un triumf oarecare pentru româncă. Simona a făcut un meci mare, impresionând pe toată lumea cu consistența jocului ei, cu nervii de fier de pe propriul serviciu, cu atitudinea foarte sigură, cu alegerile foarte inteligente făcute și, în general, cu aproape tot ce a arătat pe teren azi.

Iar prima impresionată a fost chiar Andrea Petkovic. Nu doar că a aplaudat-o la câteva minute după ultimul punct jucat, ascunsă sub un prosop unde încerca să-și domolească aburii eșecului, dar jucătoarea germană, de altfel una dintre cele mai spirituale și fair-play prezențe din WTA, a și lăudat-o din plin după finală. „Simona a făcut lucrurile un pic mai ușoare pentru mine când vine vorba de depășit momentul, pentru că a făcut un meci incredibil. A jucat aproape perfect, mai ales după ce și-a găsit ritmul la mijlocul setului întâi. Am un mare respect pentru felul în care a jucat împotriva mea. A meritat din plin victoria azi”, a spus Petkovic, cea care o învinsese în România pe Simona în singura lor întâlnire directă anterioară. Azi, lucrurile s-au inversat.

Analiza lui Petko n-ar putea fi mai cuprinzătoare. Simona a pus mâna pe meci și nu i-a mai dat drumul până la final, ridicându-și în permanență nivelul atunci când situația a cerut-o. A salvat toate cele opt șanse de break de care a beneficiat adversara ei și a făcut trei break-uri, servind șase ași. De altfel, față de alte sezoane, serviciul Simonei arată tot mai bine, așa cum se poate spune despre întregul ei joc, mult mai solid și mai matur. Practic, te simți bine când o urmărești. Și nu numai atât: te simți cumva în siguranță, ca și cum ai asigurarea că în mod sigur are o șansă consistentă la victorie, indiferent de renumele adversarei de dincolo de fileu. Lista jucătoarelor pe care le-a învins în ultimele săptămâni vorbește de la sine. Simona are foarte mult tenis în jocul ei în clipa aceasta, iar acum are și un trofeu cu care să dovedească. Pe zgură, așa cum îi șade bine unei foste campioane de juniori la Roland Garros.

„E o victorie foarte frumoasă pentru mine, n-o să o uit niciodată, iar turneul a fost nemaipomenit. E un sentiment incredibil pentru mine să câștig primul meu titlu al carierei”, a spus Simona, care devine prima campioană din istoria acestui turneu.

Din 2008 încoace, doar în 2011 n-au adus jucătoarele noastre un titlu de simplu în WTA. În rest, an de an am avut un trofeu, iar anul acesta avem deja două, după reușita Monicăi Niculescu din primăvară. Și poate că lista nu se închide aici.

De la zgura din Nurnberg, Simona trece acum direct pe iarba de la Hertogenbosch, alt turneu unde românii, prin Horia Tecău, au cunoscut succesul în anii trecuți. Halep o va întâlni pe Anita Beck în turul 1, iar apoi ar putea-o revedea pe Roberta Vinci (favorita 1), cea pe care a învins-o atât de sonor la Roma.

 

 

 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi