Review: Kerber, Errani și Monaco, la al doilea titlu al sezonului

Adrian Țoca | 15 aprilie 2012

Review: Kerber, Errani și Monaco, la al doilea titlu al sezonului

 

Într-o săptămână plină cu turnee mici, dar și cu multă tensiune și calcule în vederea sezonului de zgură, ne-am ales cu niște eroi cu repetiție. Și asta pentru că trei dintre cei patru câștigători de trofee din această săptămână se află la a doua astfel de performanță din acest sezon. Hai să vedem care sunt ei și cum au câștigat:

Copenhaga, feminin: Woz, prima înfrângere acasă

Turneul de la Copenhaga este, cum ziceam și în preview, o apariție bizară în plină perioadă de zgură. Asta n-a deranjat-o în anii precedenți pe Caroline Wozniacki, care a câștigat la ea acasă de fiecare dată în ultimele două ediții. N-a fost să fie și a treia oară, pentru că a apărut nemțoaica Angelique Kerber, una dintre revelațiile ultimului an în WTA. Kerber a găsit soluții pentru jocul ultradefensiv al lui Caro, găsind breșe în zidul danez în fiecare dintre cele două seturi, ambele câștigate la 4. Kerber a impresionat prin fluiditatea jocului ei și prin accelerările care au frânt apărarea aglomerată a lui Wozniacki. Daneza rămâne fără titlu în 2012 și pierde primul meci la Copenhaga la a 15-a partidă susținută la turneul din țara ei. Pentru Kerber, însă, se anunță vremuri frumoase. Angelique, semifinalistă anul trecut, la US Open, se află la a patra victorie la o jucătoare de top 10 și la al doilea titlu în acest sezon. Și de data asta, ea s-a impus în fața unei favorite locale, după ce la Paris câștiga trofeul învingând-o pe Bartoli.

Barcelona, feminin: Errani, și la simplu, și la dublu

Un turneu care ne-a ținut mai atenți decât de obicei grație rezultatelor interesante reușite de Simona Halep (sfert de finală) și Sorana Cîrstea (semifinală) s-a terminat, cum altfel, cu o victorie italiană. “Cum altfel” pentru că e pentru al patrulea an la rând în care o jucătoare din Italia câștigă acest turneu. Sara n-a avut nicio emoție cu Cibulkova, 6-2, 6-2, slovaca pierzând a patra finală din cinci disputate. Pentru Errani sezonul este unul excelent. Ea a mai câștigat un titlu, tot pe zgură, la Acapulco, și, ca și acolo, a reușit să obțină și titlul la dublu, devenind prima jucătoare de la Serena Williams, în 2009, care reușește să câștige un turneu atât la simplu, cât și la dublu de 2 ori în același an. Diferența e că Serena a reușit acest lucru la Australian Open și Wimbledon.

Asta nu scade cu nimic din meritele Sarei, care a dedicat trofeul memoriei jucătorului de fotbal Piermario Morosini, decedat în timpul meciului de fotbal dintre Livorno și Pescara. “Trofeul acesta e pentru el. E o întâmplare tragică, genul de eveniment care te aduce la realitate, îți dai seama că multe dintre lucrurile de care ne plângem în viața de zi cu zi sunt niște prostii. Trebuie să te bucuri de fiecare minut din viață”, a spus Sara.

Houston, masculin: Monaco l-a doborât pe Isner

Intrat pe tabloul turneului american grație unui wild-card, Juan Monaco a făcut să merite decizia organizatorilor, el reușind să-l învingă pe unul dintre cei mai în formă jucători ai anului, John Isner, scor 6-2, 3-6, 6-3. Isner e în formă, dar e, de asemenea, și foarte epuizat, americanul fiind ajuns de oboseală după un program mai mult decât solicitant în ultima perioadă.

Monaco a făcut de două ori break în primul set, întrerupând seria de 45 de servicii consecutive câștigate de Isner la Houston. Argentinianul a salvat opt mingi de break dintre cele nouă pe care le-a avut Isner, punând capăt finalei după 2 ore și 28 de minute. Monaco, noul număr 14 în lume, și-a îmbunătățit bilanțul pe zgură la 11-2, trecându-și în cont un nou trofeu în acest an, după cel de la Vina del Mar.  ”E un moment foarte important pentru cariera mea, am muncit mult ca să ajung aici”, a spus Monaco, semifinalist la Miami. Pentru Isner e a doua finală pierdută în acest an, după Indian Wells, unde a fost învins de Federer.

Casablanca, masculin: Pablo Andujar și-a apărat titlul

Dacă restul campionilor acestei săptămâni se află la al doilea triumf în 2012, spaniolul Pablo Andujar se află la al doilea triumf la Casablanca. Este un oraș care îi priește de minune simpaticului iberic, dublu finalist la București, turneu pe care îl va sări, însă, în acest an. Pablo l-a învins, în două seturi întrerupte de ploaie, pe compatriotul său Albert Ramos, jucător aflat la prima finală a carierei, scor 6-1, 7-6. Andujar a ajuns, astfel, la nouă victorii din nouă meciuri disputate la turneul marocan.

Ei au dominat sezonul până acum

După finalele de ieri, sunt cinci jucători și patru jucătoare care au câștigat cel puțin 2 turnee în 2012:

David Ferrer – 3 (Auckland, Buenos Aires, Acapulco)
Roger Federer – 3 (Rotterdam, Dubai, Indian Wells)
Milos Raonic – 2 (Chennai, San Jose)
Novak Djokovic – 2 (Australian Open, Miami)
Juan Monaco – 2 (Vina del Mar, Houston)

Victoria Azarenka – 4 (Sydney, Australian Open, Doha, Indian Wells)
Angelique Kerber – 2 (Paris, Copenhaga)
Agnieszka Radwanska – 2 (Dubai, Miami)
Sara Errani – 2 (Acapulco, Barcelona)

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi