Visul lui Haas, îndeplinit. Titlul 13, printr-o victorie cu Federer. “Ar fi momentul ideal să mă retrag!”

Ieri a fost o zi cel puţin bizară din punct de vedere al tenisului. În WTA, surprize, ca de obicei. Două dintre cele mai inconstante jucătoare au reușit performanțe neașteptate: Alize Cornet a câştigat un titlu, cel de la Bad Gastein, iar Melanie Oudin a ajuns într-o finală! (la Birmingham, câștigată în această dimineață, cu Jankovic). Dincolo de asta, ATP-ul avea programate două finale interesante, pe care toată lumea le-a numit „ale veteranilor în revenire”.

La Halle, Tommy Haas juca, la 34 de ani, contra lui Federer, pentru al 13-lea lui titlu, după o carieră demnă de un roman în trei volume. Iar la Queens, Nalbandian, alt talent neîmplinit al generaţiei “over 30″ se întâlnea cu Cilic, o încă tânără speranţă care s-a chinuit în ultimii doi ani să-şi regăsească jocul. Deci, teoretic, numai poveşti inspiraţionale. Aşteptam cu toţii happy-endul tradiţional.

Până la urmă, l-am avut doar în prima dintre finale, cea de la Halle. După un start nesigur, Tommy şi-a găsit serviciul şi nu i-a mai dat drumul. Pe iarbă, un serviciu care merge îţi câştigă pe jumătate meciul. Haas, un jucător temperamental altfel, şi-a păstrat calmul în mod admirabil în faţa conaţionalilor săi (apropo, trebuie să notez aici ce imagine impecabilă au nemţii în general, indiferent de vârstă. Publicul, copiii de mingi, oficialii, toţi ca scoşi din cutie).

De asemenea, faptul că a jucat contra lui Federer, meciurile directe ale celor doi având câteva episoade remarcabile, n-a părut să-l impresioneze prea tare pe Haas, care și-a menținut foarte bine nu doar calmul, ci și ritmul și nivelul de agresivitate, fiind mai mereu cel care a condus jocul. Dacă în primul set, după ce a recuperat break-ul, a reușit să se impună la tiebreak, în cel secund Haas l-a presat mereu pe Federer pe serviciu. Până la urmă, după alte câteva șanse ratate, a găsit break-ul decisiv la 4-4, închizând apoi meciul la prima șansă avută. N-a mai fost loc de o revenire a lui Federer precum cea din sferturile French Open 2009, când elvețianul a recuperat de la 0-2 la seturi și  3-4 plus minge de break Haas în manșa a treia.

Tenisul a fost bun, pe alocuri presărat de greşeli cauzate de terenul foarte tocit, dar pe de altă parte bogat în schimburi rapide şi spectaculoase. Iarba are acest dar de a scoate artiştii la înaintare. Apropo, la Halle, toţi cei patru semifinalişti au fost jucători cu revere cu o singură mână (Federer, Haas, Kohlschreiber şi Youzhny).

Cel mai mult m-a surprins şi impresionat reacţia lui Haas de la final. Sincer, dată fiind povestea lui şi ocazia, mă aşteptam să fie copleşit de emoţie şi să sărbătorească în stilul Nadaliano-Djokovician cu care ne-au obişnuit mai toţi jucătorii de top: să cadă la pământ, să plângă, să urce în tribună pentru a îmbrăţişa familia. Nimic din toate astea. A fost o celebrare mult mai decentă. Haas s-a întors către public, a dat imperceptibil din cap, apoi s-a îndreptat spre fileu, unde a dat mâna zâmbind cu Federer şi au schimbat câteva vorbe. Te face să te gândeşti o asemenea reacţie. Ştiu că fiecare om e diferit şi se exprimă în funcţie de temperamentul lui, dar câteodată parcă simt că un astfel de minimalism în reacţii e binevenit în inflaţia de gesturi ultra-expresive din ATP şi WTA.

Comportamentul reţinut al lui Haas a părut şi mai demn de laudă câteva ore mai târziu, prin comparaţie cu evenimentele (nu ştiu cum să le numesc altfel) provocate de David Nalbandian în finala de la Queens.

Ulterior, Haas a fost ceva mai expansiv la capitolul declarații, clasificându-și victoria drept cea mai importantă a carierei. 

“Dacă mi-ar fi spus cineva înainte de turneu că o să câștig titlul aici, probabil împotriva celui mai mare jucător al tuturor timpurilor, n-aș fi crezut niciodată. A trecut mult de când n-am mai fost într-o astfel de situație. E al 13-lea titlu al meu. Dacă stau și mă gândesc, luând în calcul toate accidentările, probabil că e cel mai dulce dintre toate”, a spus învingătorul, vorbind apoi despre eventuala retragere:

“Dacă te gândești, un astfel de moment ar fi ideal pentru o retragere în glorie din tenis. Victorie cu Roger, titlul al 13-lea… Ar fi un moment perfect. Dar nu sunt gata, din punct de vedere mental. Sper că mă va ține corpul  pentru cât mai mult. Ador să joc”. 

Învinsul s-a arătat bucuros pentru performanța prietenului său: “Sunt foarte impresionat de felul în care a jucat azi. Tommy a meritat victoria. Sunt fericit pentru el. Fericit pentru felul în care a reușit să se lupte cu toate acele accidentări, să creadă în el mereu, să vrea să se antreneze, să meargă la turnee prin lume, să-și sacrifice viața de familie”.

Haas, care a început anul în afara primilor 200 din clasament, a urcat 38 de poziții, până pe locul 49 în lume și va beneficia de un wildcard la Wimbledon.

 

Rezumatul finalei:

Și o fotografie cu cei doi la petrecerea de după finală: