BCR Open, finală fără românce: cum a ratat Alexandra o victorie foarte prețioasă contra lui Torro “Boom-boom” Flor

Pentru Garbine Muguruza, Bucureștiul ‘riscă’ să devină o amintire prețioasă și greu de uitat, într-un an 2012 care înseamnă sosirea puștoaicei de 18 ani din Spania pe scena tenisului mondial relevant. Garbine e în finală la București, după o săptămână în care jocul ei i-a atras destui suporteri, deși, ca să ajungă în meciul pentru trofeu, Muguruza a lăsat pe drum și două românce, Gojnea și Begu.

În semifinala disputată pe o căldură absolut aiuritoare, Muguruza a reușit, pentru a doua zi la rând, o răsturnare spectaculoasă de situație. Similar cu meciul cu Irina Begu, Garbine a cedat setul întâi, a revenit puternic în al doilea, apoi a recuperat un ecart semnificativ în decisiv. La 1-1 la seturi, deși cu ascendentul setului doi câștigat, iberica a căzut pachet la picioarele stilului nu tocmai frumos, dar sănătos al lui Cornet. Alize, favorita 1, s-a desprins la 3-0 și servea pentru a consolida al doilea break, într-un moment în care Muguruza părea gata să arunce prosopul.

Un meci e, însă, gata numai atunci când se termină (#truisme din tenis), așa că a fost suficient un game ezitant din partea franțuzoaicei, pentru ca Garbine să-și regăsească, dintr-o dată, liniștea. Câteva minute mai târziu, rolurile se inversaseră dramatic: Cornet era cea nervoasă, jucătoarea care gesticula nervoasă către copiii de mingi și cerea explicații și soluții dinspre propria-i boxă, în vreme ce Muguruza, susținută zgomotos de o galerie adăpostită strategic în singurul colț cu umbră al stadionului, împrăștia gospodărește mingi bine plasate în toate unghiurile.

Defensiva lui Cornet, o jucătoare care se mulțumește adesea să pună mingea înapoi pe teren, fără alte complicații sau idei ofensive, poate fi ușor demontată de o adversară care caută nu numai forța brută, ci și varietatea în execuții și idei, își pregătește atent punctul, o pune pe franțuzoaică în alergare și dă lovitura decisivă atunci când i se ivește ocazia. În două vorbe, cam asta a făcut și Garbine, iar rezultatul nu mai putea fi decât unul singur. Muguruza a prefăcut acel 0-3 în 4-3, a cochetat cu break-ul desprinderii, dar a închis la proxima ocazie: 2-6, 6-2, 6-4 și a doua finală a anului pentru ea, după cea câștigată într-un challenger pe hard în Statele Unite.

Muguruza a obținut două victorii spectaculoase în două zile consecutive, dar, mai important de atât, a demonstrat o abordare foarte matură a unor momente și situații grele din ambele jocuri. Fericită pentru calificare, Garbine a împărțit câteva zâmbete candide publicului, unul care, cel mai probabil, în condițiile eliminării Alexandrei, o va susține și în finală. 

Alexandra: foarte aproape, dar forehandul lui Toro-Flor a răpus-o

De ce nu e Alexandra Cadanțu în finală, deși, fără subiectivitate, ar fi meritat-o? Am putea scrie câteva articole despre înfrângerea ei, despre motivele care au dus la eșec, și, în general, despre tiparul destul de des întâlnit după care s-a scris scenariul celei de-a doua semifinale de la BCR Open, cea care a opus-o pe româncă Mariei Teresa Torro-Flor. Dar, pe scurt, ne rezumăm la atât: a pierdut pentru că i-a lipsit puterea de a face ultimul pas. Atunci când 90 la sută din muncă fusese făcută cu succes, Alexandra avea nevoie să-i închidă ușa-n nas spaniolei. Să n-o mai lase înapoi în meci. Puțin killer instinct nu i-ar fi stricat româncei.

Și e păcat, pentru că Alexandra chiar a făcut un meci minunat, o adevărată certificare a faptului că aparține de drept primelor 70 de jucătoare ale lumii, ba chiar are destul potențial să urce mai sus. Cadanțu a dat dovadă de foarte multă inteligență, făcând, o bună bucată de meci, tot ce era nevoie să facă pentru a o destabiliza pe o jucătoare care și-a făcut deja un renume la BCR Open cu forehandul ei absolut ucigător.

Torro-Flor este totuși, cel puțin deocamdată, o jucătoare unidimensională: trăiește și moare cu dreapta. De cele mai multe ori, nici n-are nevoie de mai mult: punctele pe care le face cu forehandul, plus presiunea pe care o exercită pe serviciul adversarelor, agresivitatea extremă, toate astea îi sunt de ajuns pentru a-și obține victoriile. Așa s-a întâmplat din calificări și până în semifinale, drum pe care eleva lui Juan Carlos Ferrero nu a pierdut un set măcar. În șase meciuri, ea a cedat abia 23 de game-uri. 

L-a pierdut pe primul cu Cadanțu, deși a salvat șapte mingi de set, într-un final al primului set care i-a adus la exasperare pe spectatori. Alexandra s-a păstrat foarte pozitivă, foarte coerentă în abordare, variind jocul cât a fost posibil. A încercat să se țină la adăpost de dreapta imposibilă a adversarei, a scos-o pe aceasta din zona de confort, obligând-o la lovituri din alergare sau cu reverul, lovituri care au eșuat adesea în greșeli. Iarăși foarte impresionant a fost felul în care Alexandra s-a folosit de forța spaniolei pentru a-i trimite înapoi mingea fie în picioare, fie, ceva mai des, pe porțiunile de teren lăsate descoperite.

Torro-Flor nu e, însă, prea dusă la biserică și nu știe de glumă. Planul ei de joc e simplu: să dea în minge atât de tare până când își doboară /exasperează /frustrează/obosește /copleșește adversara. Spaniola s-a ținut de acest plan și în situația de mini-criză de după pierderea setului 1. A făcut repede break și s-a desprins la 2-0. Foarte rapid, același joc isteț al Alexandrei a întors meciul la 3-2. A urmat poate game-ul vital al meciului, deși probabil că puțini l-au perceput la fel la momentul cu pricina: Cadanțu a avut 30-0 pe serviciul adversarei, și sentimentul că “e aproape gata” își făcea loc. Torro-Flor a ieșit din acea situație complicată cu ajutorul aceleiași drepte infernale, reușind să-și facă serviciul. A fost game-ul în care chiar era nevoie de acel killer-instinct de care vorbeam.

Poate că în mintea Alexandrei și-a făcut loc exasperarea, sentimentul că are de urcat un munte care nu se mai termină, poate oboseala, poate căldura pe care a acuzat-o ulterior. Poate câte puțin din fiecare. Cert e că game-urile pe serviciul româncei au devenit tot mai complicate. Serviciul a fost, de fapt, principala problemă a lui Cadanțu pe tot parcursul meciului. A urmat un schimb de break-uri din care jucătoarea noastră a ieșit mai șifonată. La 6-5 pentru Torro-Flor, aceasta a servit pentru meci, iar Alex a avut o șansă de rebreak și de tiebreak. A ratat-o, iar de acolo n-a mai existat pe teren decât o singură jucătoare. Bombele lui Torro-Flor au copleșit-o pe Alexandra definitiv, iar decisivul n-a mai avut o poveste: 6-7, 7-5, 6-1 și a 35-a victorie (doar 6 înfrângeri) la nivel de challenger în 2012. 

De apreciat însă jocul Alexandrei. Să sperăm că ea va lua părțile pozitive din acest meci și va continua să progreseze, așa cum o face fără oprire de la începutul anului.

Finala, una sută la sută spaniolă, are loc duminică, de la ora 13:00, și ar trebui să avem parte, judecând după stilurile celor două finaliste (1-0 h2h Muguruza), de un meci foarte, foarte bun. 

Titlul de la dublu rămâne în România

Dacă la simplu fetele noastre n-au prins finala, ne-am revanșat la dublu. Irina Begu și-a păstrat titlul cucerit anul trecut alături de Elena Bogdan, învingând-o chiar pe… Elena Bogdan, de data asta partenera Ralucăi Olaru. Irina a făcut pereche cu Alize, iar finala n-a avut istoric: 6-2, 6-0 pentru favorite. Cornet a părut să aprecieze în mod deosebit succesul, mulțumindu-i Irinei că a ajutat-o să treacă mai ușor peste dezamăgirea de a fi pierdut, ceva mai devreme, la simplu. Cele două au spus că vor încerca să mai joace împreună dublu. De apreciat discursurile tuturor celor patru: foarte fluente și de bun simț. Toate au reiterat că s-au simțit foarte bine la BCR Open și, cu siguranță, au și de ce: turneul este la o zi distanță de a fi declarat un succes.