Rafael Nadal, sau refuzul de a se da bătut

Camelia Butuligă | 15 august 2012

Sper ca Rafa Nadal să continue să lupte să ajungă la minge. Pentru că refuzul lui de a se da bătut mă uimeşte şi mă inspiră. Iar dacă, ipotetic, o să fie nevoie ca cineva să joace pentru viaţa mea vreodată, voi sta mai liniştită ştiind că e disponibil.

Nu ştiu dacă pot să mă numesc “fan” al vreunui jucător de tenis în sensul clasic al cuvântului. Nu mă uit la fiecare meci, nu calculez cu emoţie punctele din clasament, nu sunt la curent cu programul detaliat al turneelor pe care le va juca. Sunt mai degrabă un observator care apreciază diverse lucruri la diverşi jucători. Bineînţeles, am favoriţi, dar gusturile mele sunt eclectice şi câteodată surprinzătoare, chiar şi pentru mine însămi.

Cred cu tărie că tot ceea ce ne place (începând cu filme, cărţi, muzică, oraşe, case, şi terminând cu oameni în general şi jucători de tenis în particular), ne place pentru că seamănă pe undeva cu noi. Pentru că reflectă caracteristici pe care le avem şi noi (sau am vrea să le avem). Ne plac lucrurile cu care putem să ne identificăm, care vorbesc acelaşi „limbaj” psihologic şi spiritual ca noi.

În consecinţă, dacă aş putea să aleg orice jucător/jucătoare din toate timpurile şi să joc tenis ca el/ea, aş juca tenis ca Federer sau Graf. Se spune că jocul tenismenilor reflectă temperamentul lor. Lucrurile care-mi plac la jocul (şi temperamentul) celor doi sunt limpezimea şi minimalismul loviturilor, eficienţa efortului, combinaţia de cruzime şi g

Acest articol este disponibil pentru abonații 30-0 Plus
Devino membru 30-0+ și ai:
  • conținut exclusiv valoros și original, dedicat doar abonaților;
  • acces prioritar la toate proiectele pe care le pregătim;
  • acces în culisele marilor turnee la care 30-0 e acreditat: primești informații exclusive direct pe telefon, în grupul de WhatsApp;
  • discounturi de 30% pe toată durata abonamentului pentru produsele din 30-0 Shop;
  • alte beneficii

Vezi toate pachetele

Abonează-te la 30-0+ Ai deja cont? Loghează-te

Află mai multe despre 30-0+

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi