Predicții pentru 2013 | La ce să ne așteptăm de la noul an?

În timp ce toată suflarea planetei aleargă după cadouri și se pregătește febril pentru ultima zi a anului, caravana tenisului s-a pus deja în mișcare.  Printre atâtea particularități pe care le are formatul competițional după care se desfășoară, tenisul are una care în mod sigur îi bucură pe suporteri. Nu știu în ce măsură îi bucură și pe jucători, obligați să renunțe an de an la sărbătorile de iarnă (declarația lui Roddick e elocventă: “E primul ianuarie pe care îl petrec acasă în ultimii 15 ani”), însă știu sigur că fanii se bucură din plin de festinul de care au parte an de an, încă din primele zile ale lui ianuarie. Tenisul este, probabil, unicul sport care își începe sezonul în prima zi a anului. Iar pentru noi, românii, e cu atât mai special: contrastul dintre iarna de la noi și vara australiană are un farmec aparte. Am citit și auzit multe păreri ale unor fani care percep turneele din ianuarie, Australian Open în special, drept cele mai dragi lor din calendarul competițional.

Începe, așadar, 2013, un an care are un potențial uriaș în a ne oferi alte povești uimitoare, comparabile sau chiar mai bune decât cele din ultimii doi ani. Pentru noi, în mod cert e un an special, pentru că e al doilea de existență pentru Treizecizero.ro, site care s-a lansat oficial pe 13 ianuarie 2012. Acum fix un an puneam la punct ultimele detalii pentru lansare, și da, asta e un motiv în plus să ne placă aceste prime zile ale sezonului. Aerul noilor începuturi este întotdeauna irezistibil. 

2013 va fi și anul în care noi, la Treizecizero.ro, ne vom juca o carte mare de tot. Se va produce, la un moment dat, o schimbare majoră pe site. După un an de încălzire, în care ați avut ocazia să ne cunoașteți, să vă adunați pe site și să ne cunoașteți povestea, acum ne pregătim să facem un pas într-o altă ligă, una în care nu există rabat de la calitate, iar originalitatea și creativitatea sunt punctele forte. Iar dacă ne cunoașteți deja, știți că nu ne plac mizele mici. De succesul sau insuccesul lui vor depinde multe. Nu vă spunem deocamdată mai mult, e suficient însă dacă vă mărturisim că este un proiect într-atât de ambițios încât ne-a captivat energiile cu totul. 

�

Dincolo de noi, 2013 va fi anul cu alte turnee fantastice, meciuri de cinci stele și performanțe istorice. Va fi anul în care vom afla dacă Big Four va mai rămâne la putere sau va fi contestat. Vom afla dacă Serena Williams are sau nu o concurență reală în circuitul feminin. Dacă recordul fantastic al lui Rafa Nadal de la Roland Garros poate fi dus chiar și mai departe. Sau dacă Roger Federer va izbuti să mai depășească și alte recorduri – nu că ar mai fi prea multe disponibile. Vom vedea dacă Novak Djokovic va mai adăuga un an ca lider în ATP sau dacă vom avea Slamuri cu câștigători debutanți. Vom trăi alături de jucătorii români și îi vom încuraja indiferent de rezultat. Vom pierde nopți întregi la televizor și vom căuta livescoruri pe net. Vom merge la turnee peste tot în lume. Vom suferi la alte meciuri epice, vom suspina când favoriții noștri vor pierde, ne vom supăra, ne vom certa și împăca, vom zâmbi, vom face calcule și ne vom minuna. Ne vom bucura. Vom merge apoi pe teren și vom încerca să facem cum îi vedem pe ei la televizor. Dar cel mai important, vom încerca să aplicăm în viață cele mai importante lecții pe care ne învață tenisul. Pentru că asta contează cel mai mult. E viață și dincolo de tenis, nu uitați asta. 

�

Încheiem anul cu articolul cu numărul 581 și cu un alt obicei de-al casei: predicțiile pentru noul sezon. Pronosticurile de anul trecut ne-au ieșit decent, după cum puteți vedea aici, dar anul acesta schimbăm un pic formatul. Nu mai încercăm să anticipăm nominal câștigătorii turneelor importante, în schimb, încercăm să vedem în ce fel s-ar putea/se va derula anul pentru cei mai importanți actori din tenisul mondial. Nu-s chiar niște predicții în toată puterea cuvântului, mai degrabă niște așteptări. Așa că, înainte să plecați la petrecere, mai rezistați un pic cu noi Și, evident, nu ezitați să împărtășiți previziunile voastre.

La mulți ani, să ne auzim cu bine în 2013!

�

Previziuni și așteptări pentru 2013

Novak Djokovic 

Nole spunea recent că, din punct de vedere al consolidării, dar și al circumstanțelor pe care le-a înfruntat, 2012 a fost un an mai bun pentru el chiar decât a fost 2011, anul lui de grație. Oricât de ciudat ar suna, sunt primul care îi dă dreptate. În fapt, am mai scris pe site despre cât de greu a fost, în realitate, 2012 pentru Nole. Întrebarea este: poate fi el mai bun în 2013 decât a fost în 2012? Nu cu mult, dar răspunsul meu e da, poate. Novak traversează punctul maxim al carierei lui, este mai matur, încercat, experimentat, trecut prin multe situații grele, și în mod cert este cel mai constant om din circuit. Am zis la începutul lui 2012 că Djokovic is here to stay ca și lider și-mi mențin părerea. În mod normal, Djokovic este marele favorit la a termina sezonul pe primul loc. Are șanse considerabile pentru cel puțin 2 Slam-uri în 2013 și, afară de vreo nedorită problemă de sănătate, își va trece numele pe foarte multe trofee importante în acest an. Va avea, cel mai probabil, un avantaj în duelurile cu Federer, Nadal va avea probleme după revenire în a-și regăsi ritmul, dar Djokovic va trebui să scurteze meciurile cu Murray și să evite ca acestea să ajungă atât de des pe muchie de cuțit, cum s-a întâmplat în 2012.

Roger Federer 

Pentru elvețian, oricât de greu de acceptat ar fi, se apropie linia dreaptă a carierei. Asta nu înseamnă că încerc să anticipez o cădere majoră a lui Federer, nu. Sunt atâția specialiști care tot anunță sfârșitul erei Federer de ani buni și continuă să se înșele. Nu e un lucru isteț să te apuci să spui despre posibil cel mai mare jucător al tuturor timpurilor că nu mai poate câștiga trofee. Ceea ce vreau să spun este că Federer a intrat deja într-o perioadă în care lucrurile se văd un pic diferit, și e normal să fie așa. Dorința de a juca și a câștiga e încă acolo; diferența față de acum câțiva ani este că Federer s-a ajustat nemaipomenit la noul său statut de veteran al top 10 și obține maximum din această situație. Dincolo de calitățile lui tehnice, Roger este cel mai bun strateg și felul în care își planifică viața îl va ajuta să conteze și pe viitor.

În 2013, Federer va face 32 de ani, și ca să-și poată lungi cât mai mult cariera, abordarea lui se va schimba un pic: va pune un accent mai mare pe turneele mari, în căutarea încă unui sau mai multe Slamuri care să-i completeze colecția. Așteptați-vă să vedeți un Federer diferit în turneele obișnuite, care își va conserva energia, și un vintage Federer în Grand Slams. Și chiar dacă odată cu trecerea timpului îi va fi tot mai greu să câștige 7 meciuri, dintre care, foarte posibil, două consecutive cu marii săi rivali, așteptați-vă ca Federer să fie mereu acolo, în preajma semifinalelor și finalelor, gata să atace dacă ocazia, contextul potrivit, apare. Eliberat de grija obiectivelor pe care și le-a setat și îndeplinit în 2012 (un nou Slam + revenirea pe primul loc + recordul lui Sampras), Federer va fi poate cel mai relaxat om din tot circuitul masculin în noul an.  

Șansele lui cele mai mari rămân la Wimbledon, dar și Australian Open s-ar putea să îi ofere un context foarte bun. Un finiș în top 3, cu o nouă perioadă petrecută pe primul loc la un moment dat, n-ar trebui să mire pe nimeni.

Andy Murray

Scoțianul este un animal periculos în 2013. Eu unul n-aș subestima efectul pozitiv pe care îl va avea asupra lui faptul că a scăpat de grija primului Slam. Această problemă fiind rezolvată, Murray se poate concentra pe tenis. Iar parteneriatul lui cu Ivan Lendl încă nu și-a atins tot potențialul. În 2013, Murray trebuie considerat un candidat serios la câștigarea oricărui Slam care nu se joacă pe zgură. Mă aștept ca Andy să-și îmbunătățească și rezultatele din turneele Masters, destul de slabe în 2012, și să elimine din înfrângerile neprevăzute la adversarii mai slab cotați – două detalii care îi vor spori șansele de a urca în primele două locuri. 

Rafa Nadal

E de departe cel mai ofertant subiect al viitorului sezon. Sunt atâtea variabile în ecuație, încât orice pronostic este din cale afară de hazardat la acest moment, în care nu știm mai nimic despre starea lui Rafa și felul în care corpul lui va răspunde la revenirea după o pauză atât de lungă. E posibil ca Rafa să revină direct la nivelul obișnuit, cel la care îl lăsasem cu puțin timp înainte de accidentare. Mai e posibil ca acest lucru să se producă treptat, după o perioadă mai lungă sau mai scurtă de acomodare. Sau mai sunt scenariile negre, pe care nu și le-ar dori niciun iubitor al tenisului, cele în care fie Nadal nu va reuși să mai revină la nivelul de dinainte de această absență, sau va trebui să renunțe la lupta pentru primele locuri și să joace aproape exclusiv numai pe zgură ca să-și poată prelungi cariera.

O să plec de la premisa că Nadal va fi ok din punct de vedere fizic. Așadar, în scenariul în care Rafa își va recăpăta cea mai bună formă, atunci el este cu siguranță principalul favorit pentru Roland Garros, turneu pe care va avea timp să-l pregătească liniștit. Zgura a funcționat aproape an de an ca un pansament pentru spaniol în lupta sa cu diversele probleme apărute pe parcurs (suprafețe ostile, adversari, probleme fizice, probleme personale, etc), iar seria Monte Carlo – Barcelona – (Madrid) – Roma – Paris a servit nu o dată ca o trambulină pentru el.

Dacă va reuși să câștige iar aceste turnee și în 2013, mai ales în condițiile în care le va aborda de pe locurile 5-8 în clasament (ceea ce înseamnă mai multe meciuri cu Djokovic/Federer/Murray), s-ar putea să vorbim de cel mai impresionant an din cariera lui Rafa.

ATP  

Circuitul masculin va continua să trăiască pe picior mare grație Big Four, care a ridicat interesul spectatorilor și al sponsorilor la cote nebănuite. Dar va exista vreun challenger în stare să-i doboare pe cei 4 în 2013 și să adauge și mai multă sare și piper unui preparat oricum din cale afară de gustos? Puțin probabil. Pe David Ferrer, de exemplu, s-ar putea să-l aștepte o cădere. Chiar dacă el va urca pe locul 4 după Australian Open, nu va putea repeta performanțele de anul trecut. Berdych și Tsonga par blocați într-o veritabilă dolce vita în zona locurilor 6-8. Grupul Almagro/Gasquet/Monaco/Tipsarevic/Isner/etc își știe limitele și, cel mai probabil, va fi spart de alți newcomeri. Mai rămâne Del Potro, pe care îl văd singura alternativă viabilă la Big Four. În fapt, 2013 are toate șansele să devină cel mai bun an pentru Del Potro din 2009 încoace. Foarte lenta recuperare și acumulare a argentinianului pare să-și fi atins punctul final. Însă câștigarea unui Slam e altă mâncare de pește. Chiar și dacă își va recupera și curajul din 2009, nu numai forma, tot s-ar putea să nu fie suficient. Ca să câștigi un Slam în care toți cei 4 sunt prezenți la start, cel mai probabil trebuie să bați trei dintre ei în trei meciuri consecutive – și cu asta am spus totul.

Restul? Milos Raonic va mai crește, dar nu suficient, ba chiar să nu vă mire o stagnare a canadianului. Bernard Tomic trebuie să-și rezolve întâi problemele, iar Jerzy Janowicz, acest experiment interesant de la Paris, trebuie să confirme.

WTA

Circuitul feminin este, pentru mine, marele beneficiar al 2012, în sensul că și-a câștigat o imagine schimbată mult în bine. Revenirea în prim plan a Serenei, cuplată cu ascensiunea Azarenkăi și sezoanele excelente făcute de Sharapova și Radwanska au dus la creearea unui mic Big Four în variantă feminină. Au mai fost alte povești interesante în subsidiar, motiv pentru care WTA, un circuit dominat în ultimii ani de lideri slabi și meciuri neconvingătoare, s-a bucurat de poate cel mai bun an al său de la Henin încoace. Trendul va continua în 2013, în sensul că primele 4 vor continua să domine. Din restul plutonului, Petra Kvitova e jucătoarea care are armele necesare să se poată amesteca din nou în lupta de la vârf, dar cehoaica trebuie să se păstreze sănătoasă și să aibă mai multă constanță. Na Li e, probabil, la ultima mare bătălie a carierei, 2013 fiind fie anul în care va reintra în cărți pentru un alt Slam (de ce nu? colaborarea cu Carlos Rodriguez e un argument suficient), fie cel în care va ieși de tot din prim-plan. 2013 va însemna, cel mai probabil, și apariția unui nou val de jucătoare, gata să-și facă apariția între primele 20-30 de jucătoare.

Revenind la vârf, Serena va domina din nou, asta însemnând două, poate trei Slam-uri, însă nici genul acesta de dominație s-ar putea să nu-i garanteze locul 1. Și asta pentru că Williams continuă să joace un număr limitat de turnee. Iar dacă Azarenka sau Sharapova câștigă un Slam și au aceeași constanță în restul turneelor, s-ar putea ca asta să le fie suficient s-o țină pe Serena departe. De urmărit dacă Azarenka va rezista ritmului pe care l-a avut în 2012 și dacă vom avea astfel din nou o jucătoare care să termine anul pe primul loc în două sezoane consecutive.

Turneele de Grand Slam

Fiecare cu o poziție, istorie și tradiție distinctă în circuit, turneele de Grand Slam reprezintă ora exactă în tenis, competițiile în jurul cărora se fixează strategii și se fac toate planurile. Dincolo de asta, cele 4 sunt și într-o competiție indirectă, luptând fiecare într-o cursă neoficială pentru cel mai bun turneu de Slam. Aici sunt mai mulți factori care decid: evident, calitatea meciurilor, poveștile din subsidiar și numele învingătorilor dau imaginea cu care rămânem despre o ediție a unui Slam, după cum controversele, meciurile slabe, nereușitele organizatorice sau campionii fără o poveste convingătoare ne fac să spunem despre un Slam că nu a fost unul memorabil.

Din aceste motive, în 2012 Wimbledon-ul și Australian Open au fost, în accepțiunea generală, cele mai spectaculoase, în vreme ce US Open, afectat de vremea potrivnică, absența lui Nadal și de numărul relativ mic de meciuri bune, s-a situat la polul opus. Un turneu foarte strălucitor și chiar pompos în urmă cu câțiva ani, US Open a coborât mult în ultimele ediții, tras în jos de tot soiul de probleme. Schimbările anunțate în program (mutarea finalei masculine lunea, renunțarea la SuperSaturday și măririle de premii) ar trebui să îndepărteze o parte din această senzație neplăcută cu care am rămas despre Flushing Meadows.

US Open este și turneul la care mă aștept ca, în 2013, să fie cel mai puțin predispus la surprize în ce privește câștigătorii. La masculin, sunt doi oameni care adoră terenurile de la New York și se descurcă tradițional bine acolo: Djokovic și Federer. La rândul său, Murray este campionul en-titre și va avea întotdeauna o viteză în plus la US Open, doar pentru simplul motiv că acolo a câștigat primul său titlu de Slam. Deși e devreme, acești trei oameni au un pas în fața restului plutonului și dintre ei se va alege, probabil, viitorul campion. La fete, situația e similară: grupul Serena – Azarenka – Sharapova va fi greu de spart. Primele două au oferit, în 2012, unul dintre cele mai frumoase meciuri ale anului, iar Vika ar putea avea mai multe șanse s-o doboare pe Serena în viitor decât crede lumea în acest moment.

Dacă turneul american nu lasă prea ușor loc de insinuări surpriză, în schimb, mă aștept ca Roland Garros să fie, în 2013, cel mai interesant Slam al anului. Din rațiunile descrise și mai sus, turneul masculin va avea o miză aparte pentru toată lumea: pentru Nadal e clar de ce, nu mai e cazul să explicăm, în vreme ce ceilalți vor simți ocazia. Vor intra în turneu cu sentimentul că Rafa e mai vulnerabil ca niciodată la Paris. Și, oricât de inimaginabilă ar fi ideea ca Nadal să piardă la Roland Garros, să ne amintim că în singura ocazie în care acest eveniment s-a produs, Rafa avea, de asemenea, probleme cu genunchii.

Sunt, așadar, șanse decente, nu mari, dar decente, să avem un campion în premieră la Paris. Dacă Nadal chiar va pierde sau nu va putea să își apere titlul din varii motive, atunci Novak Djokovic este cel mai la îndemână nume. E singurul care a arătat, în ultimii ani, că-l poate doborî pe Rafa pe zgură, și a arătat că are o viteză în plus pe această suprafață față de Federer. Însă un tablou deschis ar putea aduce și nume surpriză. Să ne amintim că Tsonga a avut mingi de meci anul trecut cu Djokovic, că Ferrer a bătut totul până la Nadal și este redutabil pe zgură, sau că Del Potro a fost și el impresionant, pe alocuri.  La fete, lucrurile sunt și mai deschise: mă aștept ca Serena să aibă un turneu mult mai reușit de această dată, dar WTA nu are, de ceva ani, un nume care să se desprindă pe zgură de restul plutonului, dovadă și diversitatea ultimelor câștigătoare.

Și Wimbledonul se anunță foarte deschis. Serena rămâne favorita indiscutabilă la fete, dar, la Londra, opoziția ei ar putea să însemne alte nume, outsidere de genul Lisicki sau Paszek având ocazia unei lovituri. Wimbledon echivalează mai mereu surprize plăcute, iar 2013 oferă șanse reale unui jucător din afara top 4 să ajungă măcar în finală, în condițiile în care Djokovic nu are iarba drept suprafața care îl avantajează cel mai mult, iar Murray va simți din nou presiunea publicului. Rafa se simte, de regulă, bine pe iarbă, dar totul va depinde, din nou, de starea fizică și de rezultatul de la Paris. O victorie la RG îl va purta pe val și la Londra.

În fine, Australian Open, turneul despre care vom vorbi mai mult în perioada următoare, are tot același gen de favoriți ca și US Open, cu mențiunea că absența confirmată a lui Nadal promite să facă loc pe un culoar bun către finală pentru un outsider.

�

Cinci lucruri pe care mi le-aș dori în sezonul 2013

Dincolo de dorințele obiective și subiective pe care le am, ca orice fan, sunt câteva lucruri care aș dori să se întâmple în noul an.

1. Un Slam pentru Horia și mai mult de un turneu pentru fete – e de la sine înțeles că mi-aș dori ca toți românii din circuit să performeze și să aibă un 2013 plin de victorii. Unul dintre ei are însă mari șanse să readucă România pe harta Slamurilor. Iar fetele trebuie și pot să îmbunătățească bilanțul din 2012 (un titlu).

2. Mai multe meciuri Federer – Nadal. Acum serios, cine nu și-ar dori asta? Poate sunt nostalgic, dar din punctul meu de vedere rămâne cea mai frumoasă rivalitate a tenisului. Ca să nu mai spun că la cât de dominanți au fost cei doi, 28 de meciuri mi se par puține. Și doar 2 în 2012? Foarte puțin! Plus că ne-au rămas datori cu o finală și la US Open. Iar timpul rămas la dispoziție pentru această rivalitate nu mai e chiar atât de generos. Așa că Rafa, fă-te bine, iar Roger, rămâi prin preajmă!

3. Mai puține discuții despre egalitatea premiilor între ATP și WTA. E o discuție lungă, dar, pe scurt, cred că grupul contestatarilor din ATP (Simon, Stakhovsky, Tipsarevic) ar fi mai util dacă s-ar concentra să lupte pentru mărirea premiilor la nivelul mic al tenisului (futures, challengers, etc). Dacă Slamurile au mărit constant premiile în ultimii ani, în “lumea de jos” câștigurile au rămas aceleași ca în urmă cu 10-12 ani. Ceea ce nu e bine. 

4. Diversitatea suprafețelor. Știți discuția, a fost unul dintre subiectele des atinse pe site în 2012. E o dorință care n-are legătură cu un jucător sau altul. Pur și simplu, ar prinde bine să avem suprafețe diferite, să-i vedem pe jucători trebuind să schimbe mai mult de la un turneu la altul. În acest moment, sentimentul este că, în proporție de 75 la sută, se schimbă doar culoarea și numele orașului în care se joacă. În rest, caracteristicile suprafeței sunt aceleași. 

5. Cel puțin un învingător debutant de Slam. Oricine, numai să fie. Cui nu-i plac poveștile noi și fețele noi?

În afară de astea: Rafa să revină la potențial maxim, Soderling să revină, Janowicz să confirme, Del Potro să nu se mai accidenteze și să revină definitiv la nivelul 2009, Radwanska s-o bată măcar o dată pe Azarenka (numai de dragul discuțiilor de după meci) și să reziste cât mai mult în top 3-4, măcar un meci de genul finalelor Wimbledon 08 și Australian Open 09, un jucător de top 10 la București, la BRD Năstase Țiriac, BCR Open să crească măcar o treaptă ca importanță, iar Treizecizero.ro să devină ceea ce-i dorim noi să devină

Deloc pretențios, nu? Voi ce vă doriți?