Federer, meciul 1.000 din carieră. Iată cele mai impresionante 10 recorduri ale lui Roger
Adrian Țoca | 23 ianuarie 2012Federer, meciul 1.000 din carieră. Iată cele mai impresionante 10 recorduri ale lui Roger
Cel considerat de majoritatea covârşitoare a specialiştilor drept cel mai bun jucător din lume a ajuns la o bornă incredibilă. În această dimineaţă, de la aproximativ ora 7:30, ora României, Federer va disputa partida cu numărul 1.000 din cariera sa. Din cele 999 jucate până acum, a câştigat 815 şi a pierdut 186. Primul meci avea loc tocmai în 1998, la Gstaad, când Federer era în clasa a 12-a. Roger a pierdut atunci la Lucas Arnold Ker.
Avea să fie însă începutul unei cariere absolut fantastice şi foarte greu de egalat sau de depăşit. Sunt foarte puţine recorduri sau performanţe pe care elveţianul încă nu le-a reuşit, şi, chiar dacă nu le va reuşi până la retragere (Olimpiada la simplu, Cupa Davis, recordul absolut de săptămâni pe primul loc în ATP, etc), cel denumit The Swiss Maestro îşi are locul său bine definit în istoria tenisului şi a sportului.
Cum e aproape imposibil să ne descurcăm cu toate reuşitele, recordurile şi performanţele elveţianului, iată-le, în rezumat, pe cele mai importante 10 dintre ele.
1. Federer este jucătorul care a ocupat primul loc în ierarhia ATP în cele mai multe săptămâni consecutive: 237. Totalul săptămânilor petrecute pe primul loc este 285, cu una singură mai puţin decât recordul all-time al lui Pete Sampras. Dacă elveţianul a ajuns la totalul de 285 în 2 perioade diferite, Sampras a fost lider în 11 perioade diferite.
2. Federer a câştigat 16 titluri de Grand Slam, record absolut: 4 la Australian Open, 1 la Roland Garros, 6 la Wimbledon şi 5 la US Open. Este singurul jucător din istorie care a făcut finală la cele 4 turnee amintite de cel puţin 5 ori (5 AO, 5 RG, 7 Wmbd şi 6 USO). Est eunul dintre cei 7 care au reuşit Career Grand Slam (victorii în toate cele 4 turnee) şi unul dintre cei trei care au reuşit asta pe trei suprafeţe diferite (iarbă, zgură, hard), alături de Agassi şi de Nadal. De asemenea, e şi singurul care a jucat finala la toate cele 9 turnee Masters.
3. Federer este singurul jucător din era Open care a reuşit 7 serii de câte cel puţin 20 de meciuri consecutive câştigate.
– 23 de meciuri (2004)
– 26 de meciuri (2004-2005)
– 25 de meciuri (2005)
– 35 de meciuri (2005)
– 41 de meciuri (2006 – 2007, şapte turnee câştigate în interval)
– 21 de meciuri (2009)
– 23 de meciuri (2011 – încă în vigoare)
4. Federer a jucat în 23 de finale de Grand Slam, incluzând 10 consecutive (record). Între Wimbledon 2005 şi Australian Open 2010, a jucat în 18 dintre cele 19 finale din interval, ratând doar Australian Open 2008 (Djokovic – Tsonga). Deţine şi recordul celor mai multe semifinale consecutive de Grand Slam (23) şi cele mai multe sferturi de finală, 31 – încă în vigoare.
5. Federer a câştigat de 6 ori Turneul Campionilor, record absolut. Are şi 18 victorii în turneele de Masters (locul 2 în istorie). A câştigat medalia olimpică de aur la dublu, alături de Stanislas Wawrinka, la Olimpiada din 2008. A petrecut 8 ani consecutivi în top 2 ATP şi 9 în Top 3, cifre valabile la finele anului.
6. Federer a câştigat primul titlu din carieră în 2001, la vârsta de 19 ani, la Milano, unde l-a învins în finală pe Julien Boutter, după ce îi eliminase pe parcurs pe Ivanisevic sau Kafelnikov. A fost şi singurul său titlu în acel an. Cu un an mai devreme, în 2000, obţinuse şi prima sa victorie pe tabloul unui turneu de Mare Şlem, la Australian Open. Avea 18 ani şi ocupa locul 62 ATP. Prima finală a fost în 2000, la Marseille, şi pierdută tot la un elveţian, Marc Rosset.
7. Federer a câştigat 132 de meciuri de cinci seturi consecutive după ce a condus cu 2-0, între 2005 şi 2011, serie oprită de Tsonga, la Wimbledon.
8. Federer a câştigat 24 de finale consecutive, de la Viena 2003 la Bangkok 2005, un record. Seria a fost oprită de David Nalbandian într-o finală memorabilă a Turneului Campionilor din 2005, când Federer a pierdut de la 2-0 la seturi, cu 7-6 în decisiv. Totalul turneelor câştigate în carieră este de 70, pe locul 4, după Connors (109), Lendl (94) şi McEnroe (77). Totalul banilor câştigaţi din tenis de elveţian este de 67.479.965 dolari.
9. Federer a jucat în ceea ce este denumit, generic, cel mai frumos meci al tuturor timpurilor: finala de la Wimbledon 2008, pierdută în faţa marelui său rival, Rafa Nadal, cu scorul de 4–6, 4–6, 7–6(7–5), 7–6(10–8), 7–9. Meciul a durat 4 ore şi 48 de minute, fiind, de asemenea, şi cea mai lungă finală de simplu din istoria turneelor de Grand Slam.
10. Federer a fost numit Sportivul Anului într-un record de patru ani la rând (2005-2008). Federer a fost votat, în 2011, al doilea cel mai respectat şi de încredere om din lume, după Nelson Mandela.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română