Topul este alcătuit doar pe baza câștigurilor din turnee.
Roger Federer şi Rafa Nadal, cei care formează cea mai mare şi frumoasă rivalitate din istoria tenisului, conform multor păreri, conduc şi în clasamentul câştigurilor din tenis. Elveţianul se apropie de limita de 70 de milioane de dolari, în vreme ce Rafa îl urmează, la o diferenţă, totuşi, rezonabilă. Pe trei se menţine Sampras, dar la ritmul în care câştigă Novak Djokovic, ocupantul locului 4, cei doi vor face, probabil, rocada în viitorul apropiat.
De menţionat că topul de mai jos ia în calcul câştigurile din premiile de la turnee. Nu ia în considerare primele speciale de “apariţie la turnee”, sponsori, contracte şi alte modalităţi de monetizare ale brandului unui jucător sau altul.
Evident că factori precum mărirea tot mai pronunţată a premiilor din ultimele două decenii sau inflaţia îşi fac simţită influenţa asupra acestui top, dominat, cu preponderenţă, de jucători din epoca modernă a tenisului. Declaraţia lui Ilie Năstase de aici (“Cred că jucătorii de azi fac o mulţime de bani şi n-ar trebui să se mai plângă”) capătă, în acest context, ceva mai multă greutate.
1. Roger Federer $68,314,141
2. Rafael Nadal $46,300,862
3. Pete Sampras $43,280,489
4. Novak Djokovic $35,255,670
5. Andre Agassi $31,152,975
6. Boris Becker $25,080,956
7. Evgheni Kafelnikov $23,883,797
8. Ivan Lendl $21,262,417
9. Stefan Edberg $20,630,941
10. Andy Roddick $20,146,069
11. Goran Ivanisevic $19,878,007
12. Andy Murray $19,674,559
13. Michael Chang $19,145,632
14. Lleyton Hewitt $19,130,483
15. Nikolay Davydenko $14,969,324
16. Gustavo Kuerten $14,807,000
17. Jonas Bjorkman $14,600,323
18. Marat Safin $14,373,291
19. Jim Courier $14,034,132
20. Juan Carlos Ferrero $13,834,033
*Cifrele sunt cele valabile înaintea turneului de la Dubai.
Care sunt înfrângerile jucătorilor de top la adversari din subsolurile clasamentului?
Trecem la un alt top, de data asta mai puţin pozitiv. Aproape orice jucător de clasă prinde o zi atât de proastă încât nu mai poate evita o înfrângere neaşteptată, uneori chiar şi în faţa unui jucător extrem de prost clasat. Înfrângerea recentă a lui Mardy Fish în faţa numărului 388 (la acel moment) în lume, francezul Albano Olivetti, se încadrează în acest tipar. Hai să vedem şi care sunt înfrângerile suferite de alţi jucători din top 10 la tenismani din afara primei sute mondiale.
Trebuie menţionat că înfrângerea lui Nadal la Joachim Johansson are o “scuză”. Suedezul era un fost jucător de top 10, ajuns pe acea poziţie din cauza unor probleme medicale, şi care era avantajat şi de suprafaţă. Un tenisman cu serviciu fantastic de puternic, Johansson a profitat de faptul că s-a jucat pe indoor hard, câştigând meciul din turul 2 în două seturi, 6-4, 7-6.
Tot un clasament “mincinos”, din cauze medicale, aveau, la ora acelor meciuri, şi Querrey sau Karlovic. La rândul lui, Djokovic a pierdut meciul menţionat în tabelul de mai sus în urma unei retrageri care a intervenit după ce oponentul său, sârbul Filip Krajinovic, câştigase primul set cu 6-4.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română