Epoca “50 million” | Războiul Slamurilor și influența tot mai mare a jucătorilor

De ce e importantă? Pentru că setează sau confirmă un trend, pentru că rezolvă o problemă, dar și pentru că întărește autoritatea pe care o au tenismanii, mai ales cei de top. Poate că niciodată în istoria tenisului sportivii nu s-au bucurat de o asemenea influență precum acum.

Să vedem însă mai întâi faptele: din 2017, premiile acordate de US Open vor atinge pragul istoric de 50 de milioane de dolari, practic aproape dublând cota de anul trecut. De asemenea, programul de disputare al turneului va suferi și el modificări, în concordanță cu doleanțele exprimate de starurile din ATP și WTA. Pentru început, US Open va mai adăuga la bugetul de premii al ediției din acest an încă 4,1 milioane de dolari pe lângă cel 4 milioane deja anunțate în decembrie. Ceea ce va sălta ‘portmoneul’ turneului de la vară la 33,6 milioane de dolari, un pas considerabil în față comparativ cu cele 25 de milioane din 2012. Restul măririi se va face gradual, până în 2017.

E o victorie considerabilă nu doar pentru regimul lui Roger Federer, președintele Consiliului Jucătorilor, ci pentru toți sportivii care au făcut lobby consistent în ultimele 12 luni, insistând pentru un procent mai mare din încasările obținute de turnee. Cât despre el, criticat de câteva ori pentru că, aparent, nu ar fi prea implicat în problemele jucătorilor, Federer lasă să se întrevadă acum că influența lui în toată această serie de măsuri a fost, de fapt, mult mai mare.

Nu doar banii, spuneam, au fost mărul discordiei în ce privește US Open. Știți deja de discuțiile stârnite în ultimii doi ani de către jucători, nemulțumiți că trebuie să joace finala masculină la o zi după desfășurarea semifinalelor, parte dintr-o tradiție veche de 30 de ani la Flushing Meadows. Înamorați de efectul de marketing produs de “Super Saturday”, americanii au ținut cu dinții de formatul care programa, în aceeași zi, cele două semifinale masculine plus finala fetelor. De acum înainte, Super Saturday este istorie. După o perioadă de tranziție, valabilă între 2013-2014, când finala fetelor va fi mutată duminica, iar cea a băieților lunea (măsură deja anunțată de anul trecut), din 2015 lucrurile vor intra pe un făgaș mai apropiat de normalitatea propusă de celelalte 3 Slam-uri: semifinalele feminine se vor juca joia, cele masculine vinerea, finala fetelor sâmbăta, iar cea a băieților duminica. “Ne-am dat seama că jocul s-a schimbat mult în ultimii ani, iar formatul nostru îi punea în pericol pe jucători și turneul în sine”, a admis directorul turneului, David Brewer.

Tot din 2015, US Open mai renunță la o particularitate: meciurile din turul 1 masculin nu se vor mai întinde pe primele trei zile ale turneului, ci doar pe două. În fine, US Open a anunțat că ia în calcul un plan prin care să instaleze, totuși, un acoperiș pe Arthur Ashe, deși inițial se anunțase că tehnic nu e viabil. Noua idee presupune demolarea inelului superior, făcut din beton, și înlocuirea lui cu un material mult mai ușor. Inelul amintit echivalează cu mai bine de 60 la sută din greutatea întregului stadion și ar fi imposibil ca un eventual acoperiș, în fapt greutatea acestuia, să fie suportată de fundație.

Toate aceste măsuri au fost făcute publice imediat după ce le-au fost prezentate jucătorilor, într-o întâlnire la Key Biscayne.

“Roger Federer a spus-o, probabil, cel mai bine: e timpul ca să lucrăm cu toții împreună, în loc să tragem unii împotriva altora”, a spus, pentru AP, Gordon Smith, președintele executiv al USTA. Federer, absent de la Miami, a participat la discuția amintită prin teleconferință și n-a făcut comentarii ulterioare, dar planul US Open a fost salutat de Novak Djokovic: “E un pas important pentru jucători. Dovedește că suntem mai uniți decât am fost vreodată. Cred că sunt niște modificări esențiale în negocierile cu turneele de Slam. Nu s-a mai întâmplat de foarte, foarte mulți ani să avem astfel de măriri. Iar noi simțim că le merităm. Toți jucătorii, nu numai cei de top, ci și cei din primele 200 de locuri, merită să trăiască mai bine și să câștige mai bine din sportul pe care-l practică”, a spus sârbul.

“Un pas important” e puțin spus. Nole e modest sau doar politicos, dar în realitate vorbim despre o victorie concludentă, dacă nu cumva sonoră, a jucătorilor. Extrem de vocali în ultimul an, aceștia obțin acum roadele unei strategii bine puse la punct, împănate, pe ici, pe colo, cu mici amenințări voalate de boicot, chit că niciodată asumate oficial. Ceea ce se întâmplă se traduce și altfel: jucătorii practic concretizează la masa negocierilor extraordinarul nivel de performanță pe care l-au atins pe teren, monetizând în premii și influență, ca niște buni oameni de afaceri, o eră istorică a tenisului masculin. Și ar fi fost și păcat, sau ciudat, să fie altfel, atunci când trei dintre cei mai buni jucători ai tuturor timpurilor sunt contemporani, plus un al patrulea care se poate bate de la egal la egal cu ei. Big Four nu e doar o sintagmă folosită de presă, ci reprezintă un veritabil motor economic pentru circuitul masculin, iar efectul lor se vede cel mai bine atunci când, exemplul de acum de la Miami, doi dintre ei nu participă. Întreaga industrie a tenisului face bani frumoși grație celor patru și era de așteptat o reechilibrare a ecosistemului. În plus, discrepanțele uriașe dintre câștigurile Top 30, cele ale 30-50 și ‘restului lumii’, despre care noi am mai scris în repetate rânduri, trebuiau și ele rezolvate cumva.

Nu-i plângeți prea mult pe proprietarii de turnee. Cele patru Slamuri au făcut, ani la rândul, excepția. Dacă la turneele ATP fondul de premii se învârte undeva între 20 și 30 de procente din totalul veniturilor generate de evenimentul în sine, Slamurile au driblat această regulă, oferind mult mai puțin decât turneele obișnuite. Iar dintre cele patru, US Open stătea cel mai prost la acest capitol, de aici și nemulțumirile jucătorilor, nemulțumiri exprimate vădit și care au dus, după multe runde de discuții, la deciziile amintite la începutul articolului. Logica jucătorilor e simplă și corectă: noi facem spectacolul și aducem încasările, vrem mai mult din totalul încasărilor.

Un studiu publicat recent de New York Times arată că totalul încasărilor obținute de US Open se cifrează la aproximativ 250 de milioane de dolari, ceea ce înseamnă că premiile din 2012 se învârteau în jurul a 10 procente. Explicabilă, deci, mânia jucătorilor. Tot aceeași sursă indică faptul că Australian Open generează în jur de 150 de milioane de dolari, iar Roland Garros, în jur de 200. Wimbledon este singurul Slam care nu face publice cifrele, dar se estimează că britanicii obțin încasări aflate undeva între French Open și US Open.

După cum de asemenea am mai scris, Australian Open a mărit considerabil premiile la ediția din acest an, urcând ștacheta la 31,2 milioane de dolari, decizie cu care și-a apropiat rapid jucătorii, spulberând orice urmă de îndoială în privința prezenței acestora la Antipozi, după ce, și în cazul AO, se vehiculase, discret, scenariul boicotului. Automat, presiunea și privirile urâte s-au mutat apoi pe US Open, dar americanii au scăpat acum, grație acestui plan, aruncând cartoful fierbinte către Paris.

Nici Roland Garros și nici Wimbledon nu trebuie că sunt prea fericite de tendința accelerată de mărire a premiilor, iar cel mai rău stau francezii. Șefii Federației Franceze sunt prinși până peste cap în hârtoapele birocrației, care-i împiedică să grăbească lucrările de extindere a complexului RG, inclusiv montarea unui acoperiș pe arena principală. Extinderea nu se vrea doar din orgoliu, ci și pentru că reprezintă o sursă sigură de venituri suplimentare. Întârzierea, sau mai rău, blocarea ei riscă să-i lase în urmă pe francezi în această veritabilă cursă a înarmării pe care o duc cele 4 Slam-uri. Să nu vă închipuiți că nu e concurență între ele, ba dimpotrivă. Turneele de GS se consultă rareori între ele, mai degrabă preferă să mute presiunea de la unul la altul prin măsurile pe care le iau și prin inovațiile pe care încearcă să le introducă an de an, începând de la facilități și terminând cu oferta de distracții pentru spectatori. Iar problemele de infrastructură ale Roland Garros au intrat deja în ochiul jucătorilor. “Ne uităm cu atenție la evoluția acestui proces. RG e în pericol mare să rămână mult în urma celorlalte turnee”, a scos deja armele Justin Gimelstob, printre altele membru al ATP Board.

Până să-și termine Gimelstob vorbele, a venit și reacția oficială a Roland Garros: și francezii pregătesc ‘măriri spectaculoase“ de premii între 2013 – 2016. Nu la fel de mari ca US Open, dar pe aproape.

“O să fim un pic sub ce premii a anunțat US Open, dar urmăm același drum ca și ei. Cred foarte sincercă e logic să plătim jucătorii mai bine decât o facem acum. E iarăși logic în a reduce diferențele dintre premiile acordate în prima săptămâna și cele din a doua. Toate astea sunt logice, pe de altă parte trebuie să fim cu toții rezonabili”, a declarat Gilbert Ysern, directorul Roland Garros.

Dacă francezii au plusat, e de presupus că Wimbledon o va face și mai ușor. În fapt, britanicii au deja planuri și mai spectaculoase. Ei vor să instaleze un acoperiș și pe Court 1, care ar putea fi gata din 2015, an din care, vă reamintim, pauza dintre Roland Garros și Wimby se mărește la 3 săptămâni. Cât despre Australian Open, deja mai cunoscut drept Happy Slam, turneul de la Melbourne continuă să se dezvolte an de an, ceea ce e cu atât mai admirabil, mai ales în condițiile în care australienii nu joacă în aceeași ligă a încasărilor precum celelalte trei turnee. În fapt, AO este unanim recunoscut drept Slamul cu cele mai bune dotări (printre altele 2 terenuri cu acoperiș, al treilea e-n construcție) și facilități pentru jucători. AO e și cel mai inovator. Anul acesta, oficialii au plusat, oferind și bani de cheltuieli tuturor jucătorilor, indiferent de faza în care au pierdut.

Fetele au salutat și ele noutățile USO, admițând însă că Federer și compania au preluat și menținut inițiativa. “Sigur băieții au condus ostilitățile, dar n-au fost numai ei. Am stat la discuții cu fiecare director de Slam. Mesajul nostru a fost același: trebuie să schimbăm ceva. Vrem să fim într-o altă postură. Nu neapărat să câștigăm mai mulți bani, dar să fie mai bine pentru tenis. Dați-le oamenilor un motiv să joace tenis. Implicați-i pe mai mulți. Ce putem să facem ca să schimbăm în bine? Au fost discuții care ne-au pus la încercare pe toți, nu mereu a fost simplu, dar cred că a meritat. Și continuăm să vrem să facem modificări. Nu pentru mine sau pentru generația mea, ci pentru generațiile viitoare, ca ei să spună că tenisul e un sport grozav și că poți să câștigi decent din el”, a spus Serena Williams, la rându-i în boardul WTA.

“Decent” este, de fapt, obiectivul care urmează să fie atins pentru jucătorii de nivel mediu, cei din zona locurilor 100-150, și care ar trebui să se rezolve printr-o mai bună repartizare a premiilor. Aceasta va fi faza a doua, în vreme ce faza a treia, și poate cea mai grea și importantă, ar trebui să vizeze tenisul de la nivelul de challengers și futures. E o zonă cu adevărat fierbinte. Dacă la Slam-uri, de bine, de rău premiile s-au mai tot mărit, la nivelul inferior premiile stagnează la același nivel precum acum 20 de ani, ceea ce este pur și simplu greșit, din orice punct de vedere ai privi problema.

Trăgând linie peste toate aceste mișcări la masa negocierilor, dincolo de faptul că jucătorii și jucătoarele primesc nu un cadou, ci ceea ce meritau, e de observat și un alt unghi: acela că puterea și influența jucătorilor sporește la cote amețitoare. Cum spuneam, pe undeva e normal să se întâmple așa, însă nicio extremă nu e bună și rămâne de văzut către ce ne vom îndrepta după ce discuția cu premiile Slamurilor va fi definitiv rezolvată. Schimbarea calendarului ar putea fi următoarea prioritate a jucătorilor, anunțată deja prin declarații mai mult sau mai puțin izolate. E greu de presupus, dacă nu cumva imposibil, ca proporția pe suprafețe a turneelor să se schimbe, apropo de ultimele declarații ale lui Rafa, dar n-ar fi exclus ca jucătorii să forțeze o reașezare a unor turnee, asta după ce deja au obținut o pauză mai mare între sezoane. Chiar zilele acestea se întâmplă o situație care dă naștere la discuții: programat practic imediat după Indian Wells, Masters-ul de la Miami e afectat de retrageri în valuri, mult peste medie. E o formă de a confirma ceea ce se spune deja pe la conferințele de presă: că e prea mult sa avem două turnee atât de importante puse unul după altul.