Sorana: “Din ţară am primit zero ajutor”
Victoria cu Sam Stosur a capacitat-o la maxim pe Sorana, devenită, brusc, atracţia zilei la Melbourne. Jurnaliştii acreditaţi la turneu şi-au amintit dintr-o dată de frumuseţea brunetă din România, de care au scris, în ultimele luni, mai mult prin prisma campaniilor de imagine. Sorana a făcut însă un meci mare de tot cu Stosur şi aşa a rezultat şi un interviu-fluviu pe pagina oficială a Australian Open, ale cărui idei au făcut ceva vâlvă în presa de la noi.
Sorana a spus, aşadar, că o înţelege pe Stosur şi presiunea pe care aceasta o suportă de fiecare dată când joacă în Australia. “Am încercat să nu mă gândesc la asta. Am intrat pe teren cu o tactică bine stabilită, m-am ţinut de ea şi a mers”, a spus românca, fără să dea prea multe detalii: “Asta rămâne între mine şi antrenor. Dar am încercat să stau foarte agresivă, pentru că, de fiecare dată când reuşesc să fac asta, lucrurile funcţionează în favoarea mea”. Cîrstea n-a fost deranjată nici de publicul ostil: “Nu ştiu cum, dar atmosfera făcută pentru Sam a lucrat în favoarea mea. Nu i-am simţit împotrivă pe spectatori”.
Tenismena noastră a dezvăluit apoi şi unul dintre motivele începutului bun de sezon. “M-am pregătit intens acasă, în România, cu un antrenor nou. Am lucrat pentru două luni cu italianul Sanguinetti, dar lucrurile n-au mers şi ne-am văzut de drum. Acum sunt antrenată de un român”. Întrebarea reporterului a venit nonşalantă: “Este tânărul frumos şi brunet care se bucura la punctele tale?”. “Da, el este antrenorul meu (n.r. Victor Ioniţă). Lucrăm împreună de o lună şi jumătate”.
Nu-şi ţine banii la Ţiriac Bank
Depăşite fiind întrebările de încălzire, Sorana a trebuit să răspundă unei dileme care tot apare în ultima vreme: “Ai primit ajutor de acasă de-a lungul carierei tale?”. Răspunsul a venit la fel de tăios precum mingile trimise în terenul lui Stosur: “Zero ajutor. Nimeni, în afară de părinţii mei, nu mi-a dat nimic. Pe domnul Ţiriac l-am întâlnit o singură dată, atunci când am făcut sfert la Roland Garros, iar pe domnul Năstase, de câteva ori. Când vii dintr-o ţară precum România, unde nu ai deloc condiţii – avem trei terenuri de hard în întreaga ţară – trebuie să tragi tare ca să ajungi unde vrei. Lucrurile sunt poate de două ori mai grele, dar asta te face să apreciezi ceea ce obţii”.
“Părinţii tăi nu sunt clienţi ai Ţiriac Bank atunci?”
“Nu cred că îmi ţin banii la această bancă”
Sorana a persistat apoi în idee, profitând de mingea ridicată la fileu la o altă întrebare: “Cred că e incredibil că suntem 5 jucătoare din România în prima sută mondială, dacă mă gândesc la condiţiile pe care le avem acasă. Probabil ne provocăm una pe alta, pentru că ajutor în ţară n-avem. Am avut eu ceva rezultate mai întâi, apoi Monica (Niculescu) a zis, probabil, pot şi eu. Şi tot aşa. Nu există o explicaţie clară pentru rezultatele noastre, după cum nu există o reţetă pentru asta. Toate jucăm diferit. Suntem ca un curcubeu“, a conchis Sorana, folosind aceeaşi explicaţie pentru a spune că nu ştie de ce fetele au succes în tenis la noi, iar băieţii nu.
Dincolo de uşoarele exagerări (“trei terenuri de hard”) şi de excesele de traducere şi de titluri din presa română, reacţia, în mare măsură, îndreptăţită a Soranei este probabil una dintre cele mai interesante răbufneli recente ale unei sportive de top din România. Faptul că a venit la cald după un succes mare nu schimbă cu nimic din mesajul lui Cîrstea: “E munca noastră, succesele noastre, nimeni nu ne-a ajutat ca să ajungem aici”.
Sorana poate exagerează, însă rămâne un mare adevăr: suntem foarte norocoşi să avem o generaţie cu atât de multe posibilităţi precum cea actuală.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română