Trezirea la viaţă a lui Rafa?

Era setul 2 când Tomas Berdych s-a prăvălit încă o dată la fileu peste un Rafa înghesuit la 2 metri în spatele terenului. Era minge de set în tie-break, şi cehul acesta cu alură de ucigaş cu sânge rece, huiduit de tribune pentru că nu i-a întins o mână iertătoare lui Almagro cu două zile în urmă, căuta să-i dea lovitura de graţie lui Nadal. Ar fi fost 2-0 la seturi şi e foarte greu de închipuit cum Rafa ar mai fi ieşit dintr-o ambuscadă menită să-l trimită acasă, pentru al doilea an la rând, încă din sferturi.

Rafa a găsit cumva soluţia de ieşire din încercuire, salvând mai întâi setul şi apoi meciul, şi îndrăznesc să spun că momentul acela ar putea fi momentul zero pentru Nadal în 2012. Ar putea fi un nou start, victoria de care Rafa avea nevoie, într-un an care, cum spuneam şi aici, este foarte greu, aproape decisiv pentru iberic, un an pe care l-a început uşor ezitant, căutând reglajul perfect între teama evidentă de Djokovic, problemele cu umărul şi ceea ce el a denumit generic “lipsa pasiunii pe teren”.

Nadal s-a trezit, aşadar, din pumnii lui Berdych, după aproape două ore în care a părut mereu al doilea cel mai bun jucător de pe teren. Cehul a jucat exact şi a părut impenetrabil în prima parte a meciului: servicii greu sau deloc returnabile, lovituri plate şi foarte agresive, un rever cu două mâini care a tăiat din elanul forehandului lui Rafa. 

Spaniolul a dat pentru prima oară semne că se trezeşte în setul întâi, când a trebuit să salveze trei mingi de set la 5-6 pe propriul serviciu. Una dintre cele trei mingi de set a fost salvată prin punctul pe care îl puteţi urmări mai jos, cu uşurinţă unul dintre cele mai frumoase schimburi ale turneului, un punct care l-a energizat fantastic pe Nadal. I-a dat acea energie, acea stare care parcă i-a lipsit de foarte multe ori în ultimele 6 sau 7 luni. Şi, chiar dacă tot a pierdut acel set, Rafa a început să schimbe ceva în atitudinea sa. Şi, aşa cum fac marii jucători, şi-a demonstrat clasa exact în momentul cel mai delicat, când totul e pe masă, şi când orice decizie, execuţie sau alegere cântăreşte triplu. 

Un astfel de moment a fost mingea de 2-0 la seturi pentru Berdych de care vă vorbeam la început. În loc de 0-2, Rafa a făcut 1-1, în uralele tribunelor bucuroase că şi-au redescoperit unul dintre eroi. Acolo s-a jucat totul. Spaniolul a preluat, apoi, treptat, comanda. A început să împrăştie lovituri direct câştigătoare pe tot terenul, l-a întins pe ceh în toate direcţiile şi a salutat fiecare punct cu variante de “Vamos!” şi cu strigăte de victorie. Care victorie a venit, logic, după un maraton epuizant de 4 ore şi 18 minute.

Au fost multe similitudini cu un alt meci absolut senzaţional făcut de Nadal la Australian Open, semifinala istorică din 2009 cu Fernando Verdasco, pe care a câştigat-o în cinci seturi absolut imposibile: 6-7(4) 6-4 7-6(2) 6-7(1) 6-4, pentru cei care nu-şi mai amintesc, un meci de cinci ore şi 14 minute. Şi acum, ca şi atunci, Nadal a avut nevoie de toată energia şi echilibrul pe care l-a putut găsi, a trebuit să muncească dublu pentru orice punct, şi acum, ca şi atunci, limbajul corpului lui Nadal ne-a explicat, înainte de a ne lămuri oricum singuri, că ibericul nu va abandona niciodată lupta, că e gata de noi războaie crâncene, că problemele de încredere par a fi depăşite.

Şi, nu în ultimul rând, şi atunci, ca şi acum, după un astfel de meci-maraton urmează unul cu Federer. În 2009, spectacolul oferit de cei doi în finală a fost greu de egalat. Nu ne aşteptăm la nimic mai  puţin nici de data asta.