Interviu 30-0 | Anca Todoni: „Un lucru important pe care l-am învățat despre mine este că pot. Mă simt aproape de jucătoarele mari”

A trecut doar un an de când debuta într-un turneu de nivel WTA250, în 2024, la Transylvania Open, dar Anca Todoni se simte o jucătoare și o persoană schimbată. A adunat multă experiență, meciuri valoroase – nu doar prin punctele câștigate, cât prin lecțiile și confirmările pe care i le-au adus –, a câștigat încredere și capacitatea de a gestiona mai bine lucrurile. A urcat și în clasament – atunci era pe 230, acum se află pe 108 –, dar rankingul nu e și nu a fost niciodată felul în care tânăra jucătoare își măsoară progresul. 

La doar 20 de ani, Anca își privește și își conduce cariera cu maturitate, calm și răbdare, știind că are armele care s-o ducă unde își dorește, că are timp să ajungă acolo și oamenii potriviți care s-o ghideze. Această maturitate s-a văzut și în felul în care a vorbit despre parcursul ei la actuala ediție Transylvania Open, unde a trecut prin două meciuri de calificare de nivel ridicat din care, deși n-a reușit să se califice (a pierdut cu Daria Snigur, 6-7, 4-6), a luat noi dovezi ale calităților ei.

„Din punct de vedere al tenisului, nu pot să-mi reproșez multe chestii, doar mici detalii care au făcut diferența la punctele-cheie. Probabil, așa la cald, pot să spun că ar fi trebuit să fiu mai liniștită și lucidă, dar până la urmă și ea a avut șansele ei, a jucat bine când a contat, mai ales când am avut minge de set. Așa că trebuie să învăț și să trec mai departe cât mai repede. O să plec de la Cluj cu capul sus, pot să spun că sunt mândră de cum am luptat”, a spus despre meciul pierdut în turul doi al calificărilor.

Dacă în urmă cu un an a avut câteva emoții, evoluția din ultimul an a ajutat-o să intre pe teren mult mai liniștită. „Nu mai am acest stres, pentru că am făcut pasul ăsta de multe ori, pur și simplu era un meci ca oricare altul, consider orice meci la fel, indiferent de turneu. Știam clar ce am de făcut, m-am simțit bine. Când am văzut că e atâta lume, m-am bucurat pentru că știam că voi fi încurajată.”

Atmosfera frumoasă din tribune, de unde au urmărit-o aproximativ 1.000 de spectatori, a ajutat-o, fiind pentru prima oară când a simțit aportul publicului. „E prima oară când simt că mă poate ajuta și altcineva, adică mă pot ajuta și factorii externi, cum e publicul. De obicei, ne pregătim pentru public contra, dar am simțit energia bună și din partea lor. M-au încurajat de la primul până la ultimul punct, au fost alături de mine și m-au făcut să mă simt ca într-o finală de turneu mare. A fost incredibil, o energie pe care aș vrea să o trăiesc mereu, dar nu e posibil, că nu jucăm mereu acasă. Acest turneu ne face să ne simțim speciale, suntem mereu încurajate și toată lumea este alături de noi.”

„Totul se construiește în timp” 

Cum se raportează la saltul pe care l-a făcut în ultimul an? „O consider o perioadă bună și un salt bun, dar nu mă focusez pe asta. Adică niciodată nu mi-am pus presiunea: trebuie să ajungi sau trebuie să crești atâta în clasament. Pur și simplu vreau să devin mai bună pe zi ce trece, atât cu mine, cât și pe teren, și cât timp fac asta, nu are cum să nu se întâmple.”

Deși se apropie de top 100, nu se gândește insistent la asta: „Eu, personal, nu mi-am setat obiective de clasament, nu știu de antrenori, nici nu vreau să întreb, pentru că nu urmăresc puncte, nu urmăresc clasamente, niciodată nu știu câte puncte am. Adică văd doar că se spune pe internet. Nu îmi place să urmăresc asta, pentru că îmi creez o presiune în plus.”

Cum se simte însă diferită față de Anca de la 19 ani, care abia începea să cunoască nivelul înalt al tenisului? „Simt că sunt schimbată din mai multe puncte de vedere: și al tenisului, dar mi se pare că am făcut un boost mare mental și în gestionarea meciurilor, a punctelor. Am avut multe momente peste care am reușit să trec mult mai ușor față de anii trecuți. Acum știu să revin mai ușor la nivelul pe care știu că pot să-l produc; chiar dacă am câteva game-uri sau momente proaste, știu să mă întorc la ce am de făcut, la planul de joc și la cum să le câștig pe următoarele. E o chestie pe care nu reușeam să o fac mereu înainte, iar când aveam momente de deconcentrare se duceau mai multe game-uri sau dura o perioadă mai lungă de timp.”

Un alt aspect la care a evoluat e felul în care se raportează la jocul pe hard, o suprafață pe care nu se simțea la fel de confortabil ca pe zgură, pentru că nu jucase foarte mult în copilărie. „Simt că am progresat mult mental pe hard, pentru că aveam o raportare greșită când intram pe hard, credeam că totul se joacă extra tare, când nu e așa. Dar am avut răbdare, m-am antrenat mult, am înțeles că nu trebuie să joc ceva diferit, doar mici lucruri de ajustat. Și, în primul rând, am acceptat că nu poate să-mi iasă din prima și așa s-a făcut progresul.”

Dacă ar fi să privească în urmă și să-i dea un sfat Ancăi de acum un an, ar spune că important e „să aibă răbdare, pentru că acest sport necesită foarte multă răbdare. Pentru că totul se construiește în timp, și nivelul este acolo, doar așteaptă să iasă la suprafață, la fel și rezultatele.”

„Mă simt acolo, mă simt lângă jucătoarele mari”

Și-a dovedit de mai multe ori, în anul care a trecut, că poate juca la nivel înalt, cu precădere în meciurile importante de la turneele de Grand Slam, începând cu Roland Garros, unde s-a oprit în primul tur al calificărilor, după un meci de trei seturi cu Olga Danilovic. „Chiar dacă n-a fost un rezultat cum l-am fi așteptat toți, a fost un meci super bun, unde știam că locul meu acolo, având în vedere că Olga făcuse turul 4, și am fost la un set distanță.”

În iulie 2024, la Wimbledon, a trecut de calificări și a câștigat primul ei meci pe un tablou principal de Grand Slam, învingând-o chiar pe Danilovic. E momentul ei preferat de anul trecut: „Tot turneul a fost ceva incredibil, de la primul meci de calificări până la ultimul, cum s-au simțit terenurile, condițiile, să joci în alb. A ajutat și rezultatul, să câștig primul meu meci pe un tablou principal de Slam, și mai ales să joc pe o arenă mare pentru prima oară – a fost într-adevăr special. Este și un turneu special, incredibil de frumos! E diferit să joci pe iarbă, mai ales că pentru mine a fost al doilea turneu pe iarbă.”

A urmat un nou parcurs bun la un turneu de Grand Slam anul acesta, la Australian Open, unde s-a calificat din nou pe tabloul principal, oferindu-și șansa să joace pe Rod Laver și să câștige o nouă experiență valoroasă. „Au fost trei meciuri grele și am avut noroc să joc cu trei stângace, nu mi s-a mai întâmplat asta. Dar au fost meciuri diferite, totuși, uneori a fost cald, în primul meci a fost frig. M-am adaptat bine și chiar mă bucur că am avut ocazia să joc pe Rod Laver, să joc de două ori pe o arenă mare este chiar o oportunitate frumoasă. Acolo pot să spun că am avut emoții, nu știam unde mă aflu sau ce se întâmplă înainte de meci, dar intrând în atmosferă și încălzindu-mă, am simțit că s-a făcut liniște totală în jur, nu auzeam nimic și eram doar eu cu mingea.”

„Știam că sunt acolo și mi-am dovedit-o atât la Wimbledon, cât și la Australian Open. Și mă simt acolo, mă simt lângă jucătoarele mari, ca să spun așa; adică nu simt mari diferențe între mine și ele. Am avut ocazia, în Australia, să le văd, să stau cu ele, să văd că nu fac ceva diferit, nu fac atât de diferit de mine, nu se antrenează diferit. Totul este despre mental, cred, și despre cum gestionează anumite momente de joc. Cred că asta este cheia și poate face diferența între cele de top 100 și restul.”

Ce-a învățat despre ea în acest ultim an? „Am învățat să am răbdare, cum spuneam. Dar un alt lucru important pe care l-am învățat despre mine este că pot. În orice moment pot să fac lucruri mărețe, pot să revin dintr-un scor neplăcut, pot să întorc absolut orice.”

„Am visat să le vedem jucând, dar acum am depășit visele și sunt cu ele în același turneu”

Chiar dacă nu s-a calificat pe tabloul principal, cele două zile petrecute la Transylvania Open 2025 i-au oferit șansa să ia parte la contextul special pe care-l crează această ediție (a cincea), care a adus împreună cele mai valoroase jucătoare de tenis din România, din generații diferite. „Când am văzut tabloul și câte suntem am zis că jucăm Campionatele Naționale. Mă bucur să fiu alături de ele, este un vibe foarte frumos, mai ales să fie și Simona, Sorana, Irina. Este frumos, pentru că de mici am visat să le vedem jucând, dar acum am depășit visele și sunt cu ele în același turneu, care este un turneu foarte puternic anul acesta. Surprinzător, nu s-a retras nimeni! E un turneu frumos, special pentru noi, pentru că este organizat atât de bine și atât de pus la punct, nu găsim aceste condiții la multe turnee din afară, de 500 chiar. Dar e frumos să le văd pe toate, să fim împreună.”

Cum s-a tot vorbit recent de faptul că unele dintre ele se apropie de momentul în care vor părăsi tenisul profesionist, am întrebat-o pe Anca cum vede această tranziție și dacă simte în vreun fel responsabilitatea de a continua rezultatele bune. „Va fi trist să nu le mai vedem jucând și concurând, dar în același timp acesta este mersul lucrurilor. Vin generații după generații, la un moment dat trebuie să ne așteptăm și la asta. Nu vrem, dar știm cu toții că se va întâmpla. Mereu e o responsabilitate pentru țara noastră să menținem rezultatele cât mai sus și cât mai bune, dar nu vreau să pun presiunea asta, ar fi o presiune în plus.”

Atenția cu care fanii români o urmăresc deja pe Anca în ultimii ani e tot ca un efect al interesului pentru tenis creat de generațiile anterioare. Anca simte că există așteptări, dar reușește să nu se lase afectată de ele. „Nu mă deranjează, intru pe teren să-mi fac treaba pentru mine, în primul rând, apoi pentru public.”

Iar când se gândește la ce-și dorește pentru ea, nu se mai gândește, ca atunci când era mică, la visul de-a fi numărul 1, ci la cum să continue să progreseze. „Când eram mică era simplu răspunsul: să fiu numărul 1 mondial. Dar acum pur și simplu vreau să devin o persoană cât mai bună off și on the court, cât mai solidă și cumva să nu fiu deranjată de absolut nimic, să ajung la un nivel de tenis bun, să-mi ating potențialul, pentru că s-a spus că nu mi l-am atins încă și se pare că sunt într-o poziție bună și mai am mult de muncă. Așa că acesta este obiectivul: să-mi ating potențialul.”