Implacabil. Novak Djokovic îl bate iar într-un meci cheie pe Carlos Alcaraz, se califică a 12-a oară în semifinalele AO

Novak Djokovic l-a învins pe Carlos Alcaraz în mult anticipatul sfert de finală de la Australian Open, 4-6, 6-4, 6-3, 6-4, și-și continuă drumul către titlul de Slam cu numărul 25. Djokovic îl va întâlni în semifinale pe Alexander Zverev, care l-a eliminat pe Tommy Paul. Va fi un meci în care Djokovic va încerca victoria lui cu numărul 100 la AO.

Ultima oară când Novak și Carlos au fost față în față, în finala olimpică de la Paris, contextul rivalității dintre ei era destul de diferit. Alcaraz intra în acel meci ca favorit indiscutabil, după ce tocmai ce câștigase titlurile Roland-Garros și Wimbledon, acesta din urmă, într-o finală dominată clar contra lui Djokovic.

E ușor să vezi acum, privind în spate, cât de mult a schimbat acel meci dinamica dintre cei doi. Djokovic a dat absolut totul în acea zi, folosind fiecare miligram de experiență și de inteligență tactică pentru a-și crea un avantaj într-un meci greu, complex, ce purta atâta încărcătură pentru amândoi, dar în special pentru el. Alcaraz a acuzat șocul acelui eșec și nu s-a mai regăsit tot restul anului; nu e prima oară când i se întâmpla așa după un eșec greu în fața sârbului, vezi episodul Cincy 2023. La rându-i, odată ce și-a atins acel obiectiv atât de mult dorit, Novak a dat shut down, mai mult sau mai puțin, pentru restul sezonului 2024, preferând să-și conserve toate resursele și să le pună, din nou inteligent, în coșul primului turneu de Grand Slam al anului.

Când cei doi s-au regăsit față în față la Australian Open 2025, al treilea turneu de Grand Slam la care încrucișează săbiile, consecințele, sau concluziile acelui meci olimpic au reieșit la suprafață în toată splendoarea lor. Novak, mai mult sau mai puțin, a continuat lucrurile de unde le lăsase vara trecută. Carlos rămâne, deocamdată, într-o zonă în care pare dominat, mai ales emoțional, de către sârb. Se lasă subjugat, și jucat, de cătra aura lui Djokovic și nu reușește să-și deblocheze tenisul lui spumos.

Djokovic a câștigat azi executând aproape impecabil fiecare detaliu al unui plan tactic coerent și fluid, pe care s-a simțit stăpân, și în care, judecând după îmbrățișarea specială pe care a ținut să i-o acorde la secunde după finalul meciului, trebuie că și Andy Murray a jucat un rol. După doi ani în care evoluțiile lui în Slamuri, să fim sinceri, nu au mai atins același grad ridicat de excelență, făcându-i pe mulți să se întrebe dacă mai are un astfel de tenis de oferit pe cele mai mari scene ale sportului, Djokovic a venit azi cu un joc vintage Novak, învingându-și prima oară tânărul rival într-un meci de Slam de la acea semifinală de la RG 2023; și, dacă luăm în calcul că Alcaraz practic n-a existat în ultimele două seturi ale acelui meci, din cauza problemelor fizice, victoria de azi e practic prima oară când Novak îl bate pe spaniol într-un meci de Slam în care amândoi au fost la capacitate maximă.

Sau poate că n-au fost. Djokovic a suferit evident pe finalul primului set, necăjit de o accidentare la coapsă care l-a făcut să ia un medical timeout în afara terenului. O accidentare despre care, argumentând că e încă în turneu și nu vrea să dea prea multe informații următorului oponent, n-a vrut să intre în detalii. Dar orice om care se uită la tenis știe bine că Djokovic e expert în a-și gestiona corpul astfel încât nu doar că reușește să gestioneze momentul și să nu devină peste măsură de vulnerabil, ba chiar face cumva și iese pe plus. Devine mai ascuțit în lovituri și în decizii, își asumă riscuri, e mult mai puțin dispus să negocieze în schimburi. E de neînduplecat. Djokovic a perfecționat știința de a extrage maximul din fiecare situație, din fiecare mișcare a corpului, din fiecare aplecare, răsucire, fandare, alunecare.

Carlos trebuia să știe și el asta, să fie bine pregătit. Dar tânărul spaniol a arătat că, pe cât de precoce e, pe cât de imens e talentul incontestabil pe care îl are, pe cât este deja un mare campion – și va fi, cel mai probabil, printre cei mai mari – ei bine, dincolo de toate astea, încă e un … tânăr. Lucru pe care îl uităm adesea, și care ar trebui să-i servească drept circumstanțe atenuante. Gestul pe care l-a făcut după pierderea setului al treilea, un moment în care lucrurile îi scăpaseră deja de sub control – când a ironizat subtil, la un changeover, accidentarea lui Djokovic – e doar o expresie cumva nevinovată și ușor amuzantă a confuziei în care era ibericul în acel moment, incapabil să mai reintre în meci după un prim set în care părea că are ce-i trebuie pentru a câștiga azi.

Felul în care a pierdut acel set trei e și el o expresie a întregului meci. Un schimb fantastic la minge de set, în care Alcaraz era în complet control, poziționându-se astfel cu un lob la care Djokovic a ajuns, cumva, în disperare de cauză; dar în loc să atace cu smash, Carlos a ales un swing-volley la care Djokovic a răspuns prompt cu un passing de rever în cross usturător, atât de bine executat, încât Alcaraz nu s-a văzut decât cu două opțiuni rămase: unu la mână, să accepte că încercarea lui de a intercepta mingea n-avea cum să fie suficient de bună, și doi la mână, să râdă amar în drum spre scaun. Ce imagine, ce punct, ce meci.

SPEECHLESS.

Novak Djokovic secures the third set. No words.@wwos • @espn • @eurosport • @wowowtennis • #AusOpen • #AO2025 pic.twitter.com/ghJD0bKGfc

— #AusOpen (@AustralianOpen) January 21, 2025

A fost, spuneam, un punct cât un meci, și o imagine bună a întregii seri. Dacă cineva ți-ar cere să vadă un singur punct din meci pentru a înțelege tot ce s-a întâmplat în rest, probabil că acela este punctul pe care i l-ai da. Ori de câte ori Alcaraz a încercat câte ceva, Djokovic a fost acolo, cu răspunsul, închizând metodic ușă după ușă, până când n-a mai rămas vreo ieșire pentru Carlitos, alta decât cea către tunelul înapoi către vestiare. Știm cum Alcaraz are nevoie de ritm și cât de devastator poate deveni dacă-l găsește. Djokovic a avut grijă ca asta să nu se întâmple.

Felul în care, după pierderea primului set, a făcut ajustările Djokovic probabil că va deveni un montaj la care se vor întoarce mulți antrenori în viitor. Sârbul a urcat aproape un metru în teren la punctul de lovire a mingii în setul al doilea și încă un pas în al treilea. A returnat absolut excepțional, având câteva game-uri cu două, trei sau chiar patru retururi dacă nu curat câștigătoare, atunci retururi care l-au pus în postură de a câștiga punctul. Și-a folosit abilitatea de a crește ritmul brusc, a profitat de fiecare mică oportunitate, la fel cum am văzut în finala olimpică. A schimbat vitezele de joc și a executat perfect sau aproape perfect într-o sumedenie de ocazii – fie o venire la fileu, fie un schimb pe forehand în care a început brusc să lovească mai tare (!) decât Alcaraz, nesfiindu-se să îl sfideze, practic, pe iberic la un capitol la care acesta excelează. Inclusiv felul în care a acceptat tăvăleala numeroaselor scurte la care l-a chemat Alcaraz a fost tot un fel de a spune că ‘sunt aici și nu plec nicăieri’. Au fost nenumărate mici astfel de detalii care provoacă daune și confuzie dincolo de fileu.

Plus serviciul. S-a mai spus, dar mai trebuie spus: felul în care Djokovic și-a upgradat serviciul în partea a doua a carierei lui – asemenea cum ceilalți mari rivali ai lui din Big 4 și-au îmbunătățit diverse arme pe măsură ce au avansat în vârstă – este absolut remarcabil. Serviciul a fost, și în finala olimpică, și în meciul de azi, un element cheie. Djokovic poate fi catalogat acum fără teama de a greși unul dintre cei mai buni serveri din istoria jocului. Felul în care azi l-a penalizat din nou și din nou pe Alcaraz cu acel serviciu în exterior a cântărit mult în evoluția confruntării.

Și totuși, cu toate astea, chiar și așa meciul se putea relansa. Și putea intra în zona de confort a lui Alcaraz. La 4-2 în setul patru, cu Djokovic având o minge de dublu break ce echivala, practic, cu o minge de meci, Carlos a rămas ultimul în picioare după un schimb sufocant, de 33 de lovituri, care putea deveni un moment de răscruce. Momentumul a devenit brusc al lui Alcaraz, care și-a ținut serviciul acolo și a intrat într-o zonă mult mai pozitivă. Jocul lui a recăpătat culoare în obraji și, cât ai zice pește, Djokovic înfrunta mingi de break la 4-3, 15-40. Setul se putea relansa acolo, și, deși e cale lungă de speculat, Alcaraz ar fi devenit favorit dacă putea duce înfruntarea în setul cinci, și dincolo de ora 1 la Melbourne. Întâi, pentru că știm cu toții ce record incredibil are în meciurile de cinci seturi. Doi, pentru că e de presupus că, într-un eventual maraton care s-ar fi putut îndrepta spre cinci ore de tenis, resursele fizice ale lui Alcaraz s-ar fi dovedit superioare. E de presupus. Cu Djokovic nu știi niciodată.

Dar, sub presiunea clipei, Alcaraz a lovit cu rama un forehand în lung de linie altminteri realizabil la acea primă minge de break, Djokovic a ieșit din înghesuială și, nu la mult timp după aceea, era la interviul de după meci.

Carlos se va uita la acest meci și va spune cu certitudine că poate juca mai bine de atât. Dar nu-i mai puțin adevărat că este Djokovic cel care nu l-a lăsat să joace mai bine de atât. Azi a fost, la fel ca la Paris, totul despre Novak.

Iar drumul către titlul 12 la Melbourne și titlul 25 de Slam continuă. Dacă cumva Djokovic își face loc printre această mulțime a Top 3 – Alcaraz, Zverev, Sinner – ar fi un titlu de pus acolo sus de tot, printre cele mai mari realizări ale lui.

View this post on Instagram

A post shared by Treizecizero (@treizecizero.ro)