Simona Halep cedează în fața unei oponente de Top 50 în al doilea turneu jucat în Hong Kong

Simona Halep a cedat în primul tur al turneului WTA 250 din Hong Kong, învinsă de favorita 6, chinezoaica Yue Yuan, 6-3, 6-3.

A fost abia al doilea ei turneu de nivel WTA al sezonului, după Miami, iar Yuan – locul 45 în lume – a fost jucătoarea cu cel mai bun ranking (la ora meciului) întâlnită de Simona în acest an în care a făcut primii pași de revenire în circuit. În ciuda câtorva momente bune de joc, diferența de clasament și de meciuri în picioare s-a dovedit greu de depășit în acest moment.

După ce a jucat la turneul WTA 125k de la începutul lunii din aceeași locație, reușind să câștige atunci primul ei meci în doi ani, Simona a petrecut trei săptămâni de pregătire intensă în Dubai, înainte de a se întoarce în Hong Kong, pentru o competiție 250 de această dată. S-a simțit destul de clar diferența; din punct de vedere fizic, Simona a părut parcă mai bine decât în orice alt punct din aparițiile ei fragmentate din 2024. Limbajul corpului a fost clar mai tonic, au lipsit momentele acelea des întâlnite la cele două meciuri cu Rodionova și Blinkova, când Simo a avut nevoie adesea să-și recapete suflul între puncte.

Condiția fizică, deși obligatorie, nu e, firește, tabloul complet. Celălalt element necesar Simonei în această fază a carierei ei este să strângă cât mai mult timp pe teren în meciuri oficiale, să adune seturi și meciuri, iar lipsa lor s-a simțit azi, în meciul cu Yuan.

Într-un duel altminteri competitiv – lucru important de notat, dată fiind diferența majoră de clasament – Simona a pierdut meciul mai degrabă pentru că încă nu e suficient de rodată și de testată în acele momente cheie, vitale, ale meciului. E un cerc vicios, care va mai dura, probabil, un pic, și din care nu poate ieși decât câștigând și stând cât mai mult în turneele la care va participa în continuare. Cu alte cuvinte, e nevoie de timp.

Match fitness-ul – despre care am vorbit adesea – este, așadar, diferit de fitness-ul propriu zis, de condiția fizică. Match fitness presupune să fii gata să menții intensitatea la un nivel foarte ridicat atunci când punctele și game-urile devin tot mai lungi și mai complicate. Presupune să ai ritm, consistență și încredere în lovituri, presupune o concentrare mentală la un nivel foarte ridicat, presupune gestionarea presiunii scorului și a emoțiilor inerente cu mai multă ușurință. Și mai înseamnă și ajustări tactice subtile sau abilitatea de alterna între planuri de joc în funcție de dinamica meciului.

Simona a avut azi câteva dintre aceste elemente, dar nu toate deodată, sau nu de fiecare dată atunci când a avut nevoie de ele. Exemplul cel mai concludent e momentul de la jumătatea setului al doilea. După un prim set cedat cu un singur break, dar în care diferențele dintre cele două au fost minimale la toate capitolele – Yuan l-a câștigat, practic, grație serviciului unu – Simo a pornit grozav setul secund. A recuperat de la 0-30 în primul game, a fost mult mai directă și mai agresivă și s-a desprins la 3-0. Părea în drum spre a-și consolida serviciul pentru 4-1, dar, într-un game de serviciu în care a câștigat primele două puncte, concentrarea ei a scăzut, nu mult, dar exact cât să-i permită chinezoaicei să reintre în set și să facă rebreak-ul.

Pe serviciul următor al Simonei, românca a salvat de la 0-40 și a avut un winner la îndemână pentru a-și procura un avantaj, dar forehandul ei a ieșit un pic în out. S-a dovedit a fi al doilea moment cheie al setului; Yuan a făcut apoi break-ul, când Simona n-a găsit lungul de linie la un backhand, și l-a putut consolida apoi fără emoții.

O Simona cu multe meciuri în picioare ar fi gestionat, probabil, altfel aceste două momente cheie și ar fi dus meciul în decisiv; asta, dacă ar fi fost nevoie de decisiv.

E, probabil, cel mai important lucru care se desprinde din acest meci, din care n-ar trebui căutate neapărat cine știe ce idei sau adevăruri revelatoare. El e doar un pas necesar din lungul drum de revenire al Simonei, și ca el vor mai fi, probabil, alte câteva. Este, deocamdată, mult prea devreme.

Ce e important e că Simona – după doi ani care au fost așa cum îi știm, și cu, practic, doar trei săptămâni de antrenament de o intensitate tipică circuitului – a fost competitivă contra unei jucătoare de Top 50, care – chiar dacă acum nu e în vârful formei, a jucat 56 de meciuri anul acesta, din care a câștigat 30, incluzând aici un titlu la Auckland, o semifinală la Hobart și, poate chiar mai important, un sfert de finală la Indian Wells. Diferența dintre cele două de azi n-a fost deloc mare, dar a fost, și asta e perfect normal. Data viitoare, poate va fi o altă poveste.