Prima ei finală la nivel WTA! Miriam Bulgaru se califică în finala la Țiriac Trophy Foundation, obține cel mai important rezultat al carierei

Radu Marina | 14 septembrie 2024

E cel mai relevant rezultat al carierei pentru Miriam: prima finală la nivel WTA, după o săptămână în care a pierdut un singur set, cel din semifinală. Miriam va juca pentru titlu cu Katinka Von Deichman.

Miriam Bulgaru s-a calificat în finala turneului Țiriac Trophy Foundation după o victorie muncită cu Ekaterina Gorgodze, jucătoare venită din calificări și aflată la al șaselea meci la București. Miriam s-a impus, 3-6, 6-3, 6-2, într-un meci mult mai complicat decât o arată scorul: a fost întrerupt de condițiile meteo, s-a jucat mult pe ploaie, iar Miriam l-a întors de la 3-6, 0-2 (cu mingi de 0-3).

E, întotdeauna, important să te descurci indiferent de condiții. Iar victoria aceasta îi aduce cel mai relevant rezultat al carierei pentru Miriam: e prima finală la nivel WTA, după o săptămână în care a pierdut un singur set, cel de azi. Pe alocuri a fost expeditivă și dominantă, în alte situații a muncit și s-a luptat serios să revină din urmă.

Partida cu Gorgodze a fost cea mai dificilă pentru că adversara a fost, de altfel, cea mai experimentată dintre cele întâlnite până acum. Gorgodze e, în prezent, ieșită din top 400, dar vorbim de o jucătoare care are multă experiență, fiind la un moment dat foarte aproape să intre în top 100 WTA, are șase titluri WTA la dublu și o clasare în top 50 în proba de dublu. Deși a fost greu și a trebuit să reziste în fața agresivității adversarei, Bulgaru și-a făcut treptat loc în meci, reușind să schimbe dinamica și să întoarcă meciul în favoarea ei.

Un turneu de acest tip, în România, are rolul, printre altele, de a ajuta jucătoarele să câștige puncte importante și să ia contact cu turneele mai mari. Pentru o jucătoare ca Miriam, care a avut un traseu complicat – fie din cauza accidentărilor, fie pentru că a găsit dificil de negociat ascensiunea prin turneele ITF – un astfel de rezultat e extrem de important pentru încredere și îi va facilita, pe viitor, prezența la alte turnee de acest fel, în condițiile în care are argumentele pentru a-și propune tot mai mult. După acest rezultat, Bulgaru va urca (cel puțin) în jurul locului 195 WTA, foarte aproape de precedentul ei career high.

Același lucru este valabil și în cazul Patriciei Țig, cea care a fost eliminată în două seturi în semifinale de Katinka Von Deichman, 6-2, 6-1. În cazul Patriciei, probabil și-a spus cuvântul efortul mare din sferturi, ea jucând vineri seara un meci solicitant cu Anouk Koevermans, 6-1, 3-6, 7-5, și revenind apoi pe teren sâmbătă după-amiază. E o situație destul de des întâlnită în fazele avansate din turnee, când pauza dintre meciuri poate fi mai mică de 24 de ore.

În ciuda acestui rezultat, tot parcursul Patriciei din această săptămână, dar și din ultimele luni e unul de apreciat, în condițiile în care Patricia încearcă o nouă revenire în tenisul mare. În 2019, Patricia s-a întors în circuitul WTA după aproape doi ani de pauză, perioadă în care a devenit mamă. Din 2019 până în 2021, ea a revenit la forma obișnuită, a câștigat primul trofeu WTA și a urcat pe cel mai înalt loc ocupat în clasament (56). După această perioadă a urmat o altă pauză forțată, care a ținut-o departe complet de teren, ceea ce a dus la prăbușirea ei în clasamentul WTA. Spre finalul anului 2022, când s-a întors în circuit, a făcut-o din nou fără clasament și fiind nevoită să o ia de la zero cu totul: turnee mici, calificări în turnee mici, multă luptă și puține puncte pentru a putea urca mai mult în clasament.

În acest sezon, Patricia a câștigat 55 de meciuri și a strâns cinci titluri ITF din șapte finale. E o serie importantă, iar rezultatul de săptămâna asta, de la București, unde le-a învins în primele două tururi pe Irina Bara și pe Irina Begu, e de asemenea foarte util pentru ea: a revenit într-o semifinală de nivel WTA după o pauză de 4 ani (Istanbul 2020) și se apropie de Top 250.

View this post on Instagram

A post shared by Treizecizero (@treizecizero.ro)

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi