Vis împlinit: Novak Djokovic e campion olimpic și se ridică deasupra tuturor
Radu Marina | 4 august 2024Djokovic l-a învins pe Carlos Alcaraz într-o finală grozavă, 7-6, 7-6, cei doi câștigând astfel medaliile de aur, respectiv de argint. Lorenzo Musetti a obținut bronzul.
Novak Djokovic câștigă medalia olimpică de aur și reușește, la 37 de ani, Career Golden Slam-ul, adică câștigarea tuturor celor 4 turnee de Slam și medalia olimpică de aur. Djokovic l-a învins pe Carlos Alcaraz într-o finală grozavă, 7-6, 7-6.
Finala olimpică la tenis masculin a fost întâlnirea așteptapă de toată lumea. O finală între Novak Djokovic și Carlos Alcaraz, numărul doi mondial vs. numărul trei mondial, primii doi favoriți ai competiției, cei mai în formă jucători ai momentului – o reeditare a recentei finale de la Wimbledon. O finală între doi jucători aflați în puncte diferite ale carierelor. Cel mai în vârstă finalist olimpic, un Djokovic care a câștigat totul în tenis, mai puțin medalia de aur la Jocurile Olimpice, ultima lui mare miză rămasă. Versus Alcaraz, care la 21 de ani e câștigător a patru turnee de Grand Slam, fost lider mondial și care a devenit cel mai tânăr jucător calificat într-o finală olimpică.
Cei doi și-au respectat statutul, oferind o finală de un nivel și o intensitate foarte ridicate, cu toate că amândoi au venit după o perioadă intensă, cu multe meciuri jucate și câștigate. Înainte de Jocurile Olimpice, Alcaraz a triumfat la Roland Garros și Wimbledon, iar la Paris a jucat și turneul de dublu. Djokovic a suferit o intervenție chirurgicală la genunchi în timpul Roland-Garros, turneu pe care l-a început pe teren, a revenit în circuit și a jucat finala la Wimbledon, pe care a pierdut-o în fața lui Alcaraz. Nimic din toatea astea nu i-au oprit ca la Paris să-și domine toți adversarii: nici Alcaraz, dar nici Djokovic nu au pierdut vreun set în drumul către finală și au avut un parcurs aproape identic.
La un așa fir narativ, finala olimpică dintre Novak Djokovic și Carlos Alcaraz a oferit poate cel mai bun meci al anului și, probabil, cea mai frumoasă finală olimpică de când tenisul s-a întors la Jocuri. O luptă de aproape trei ore, câștigată de Novak Djokovic, cel care a obținut prima lui medalie de aur – singurul rezultat care îi mai lipsea – iar de acum cariera lui (și ce carieră!) se poate considera a fi completă: 24 de titluri de Grand Slam, 40 de turnee Masters, 7 ATP Finals, opt sezoane încheiate pe primul loc, plus medalia de aur.
Novak s-a ridicat în această finală deasupra adversarului său – mai tânăr, cu mai multă încredere și mai în formă. Iar la final, după lovitura de dreapta câștigătoare care i-a adus victoria, s-a ridicat deasupra tuturor prin acest rezultat. De acum, Djokovic e jucătorul care a bifat toate titlurile posibile, cel care deține toate recordurile în tenisul masculin și cel care tocmai a completat Career Golden Slam. Sârbul se alătură astfel celor patru jucători care au mai izbutit asta în trecut: Steffi Graf, Andre Agassi, Serena Williams și Rafael Nadal.
Niciun jucător nu și-a pierdut serviciul în două ore și 52 de minute. S-a jucat foarte intens, fiecare game a fost echilibrat, și, afară de cazul în care crezi în destin, în niciun moment n-a existat senzația că finalul ar fi deja limpede. Djokovic a stat la pândă, a jucat impecabil tactic și a gestionat într-o manieră incredibilă fiecare moment mai sensibil. Alcaraz s-a ținut bine, a avut momente extraordinare și perioade în care nivelul lui a scăzut aproape insesizabil, dar suficient ca Djokovic să-l tragă în capcană.
Spre deosebire de finala de la Wimbledon, unde Djokovic l-a lăsat, vrând-nevrând, pe Alcaraz să se desfășoare în voie, de data asta sârbul a început mult mai determinat și a stat aproape de adversar. Cu Alcaraz e, de altfel, esențial, ca adversarul să nu piardă contactul cu el în niciun moment: cu cât prinde mai mult elan, cu atât se simte mai în largul lui, dă drumul la braț și lovește tot mai exploziv. Djokovic l-a înfrânat permanent, nu l-a lăsat să intre în ritm și a avut răspusuri prompte, ceea ce a și făcut diferența spre final. Alcaraz e tipul de jucător care atunci când intră în ritm e devastator ca precizie și intensitate. Or, Djokovic a căutat să nu trezească monstrul: de multe ori a impus ritmul, a revenit, s-a concentrat pe serviciu, iar în momentul în care a trebuit să accelereze în cele două tiebreak-uri a fost fără fisuri.
Dacă există un capitol la care Djokovic iese în evidență mai mult e capacitatea de a crește ritmul brusc și de a-și lua șansele. Dacă îi dai un vârf de deget, îți ia repede toată mâna. Dacă îi oferi spații de manevră, punctează decisiv fără să înțelegi cum a făcut-o. Dacă te simte ușor vulnerabil, te atacă fără milă.
Nu există un jucător mai bun în aceste momente decât Djokovic; sârbul știe cum să le acorde importanță, știe cum și în cel fel să exploateze fiecare mică sincopă și acesta e motivul pentru care câștigă atât de mult și a depășit aproape toate recordurile. Djokovic nu e doar un jucător care joacă tenis incredibil de bine, ci și un jucător care știe cum să reacționeze, când să tureze motoarele, când să stea aproape de adversar. Felul în care jonglează cu vitezele de joc e notabil: trece rapid de la o viteză la alta, schimbă ritmul foarte iute și tot acest mix poate crea o mare confuzie pentru că adversarul nu mai știe ce și cum să joace.
După un set foarte echilibrat și calitativ, cu multe puncte intense, Djokovic a avut un final de tiebreak perfect. A ridicat mult nivelul, și a ieșit la suprafață cu un retur câștigător, cu un forehand în lung de linie exploziv sau cu un voleu amortizat impecabil. După o oră și jumătate de tenis excelent, în care au mers cap la cap, Djokovic a fost remarcabil fix când a fost necesar – iar asta i-a adus primul set.
Setul doi a avut aceeași dinamică și același tenis foarte bun. S-a lovit puternic, game-urile au fost lungi și echilibrate, iar meciul a rămas în dubiu. Alcaraz a servit primul și a rămas în față, însă Djokovic nu a arătat vreo vulnerabilitate: a servit din ce în ce mai bine, a returnat din ce în ce mai apăsat și lung, iar la un moment dat lovitura de dreapta a fost peste cea a lui Alcaraz, ca viteză și ca timing. A câștigat majoritatea schimburilor forehand-forehand și nu i-a fost teamă să se ia la întrecere cu Alcaraz: a lovit din retragere, a lovit fiind scos mult în afara terenului și a punctat decisiv ori de câte ori Alcaraz l-a invitat să o facă.
S-a ridicat la înălțime la momentul potrivit
Tactic, Djokovic a fost impecabil în această finală. În condițiile în care Djokovic nu câștigase în fața niciunui jucător din Top 10 în acest an până la finală, nu câștigase niciun titlu în tot sezonul și tocmai ce fusese învins de Alcaraz la Wimbledon, modul în care sârbul s-a regrupat pentru această finală e formidabil: a venit cu lecțiile bine învățate, l-a adus pe Alcaraz fix în punctul în care și l-a dorit și pe tot parcursul finalei l-a ținut într-un șah permanent: orice pas făcut de Alcaraz a fost urmat de câte o mișcare inteligentă din partea lui Djokovic, care a avut răspuns după absolut orice încercare a spaniolului de a intra în meci sau de a se încărca după câte vreun punct spectaculos reușit.
Poate că toată această claritate remarcabilă de azi a lui Djokovic a fost izvorită din motivația suplimentară a lui Djokovic sau, mai simplu, dintr-o experiență de viață în plus, pe care Carlos nu avea de unde să o aibă. Înainte de meci, Alex Corretja spunea pentru Eurosport că „Alcaraz va trebui să înțeleagă că aceasta este o altfel de finală” și că „nu sunt sigur că poate fi capabil să înțeleagă acum cât de greu e ce reușește el, este o realizare incredibilă într-o așa perioadă scurtă de timp. El va simți importanța acestui meci pentru întreaga Spanie”.
Prin comparație, Djokovic a mai trecut prin astfel de momente și a avut de așteptat mult mai mult, o așteptare care s-a acumulat și s-a prefăcut în acel foc interior extra, necesar pentru a putea să concureze cu Alcaraz, cel de către care era surclasat nu cu multe săptămâni în urmă.
După o așteptare de 12 ani și două momente absolut dureroase (eșecul de la Rio 2016 cu Juan Martin Del Potro, și cele de la Tokyo 2020, cu Zverev și Carreno-Busta), visul lui Djokovic e acum împlinit, iar așteptarea lui de a fi campion olimpic a luat sfârșit.
De astăzi, Nole deține și medalia de aur la Jocurile Olimpice, o distincție care închide un cerc și care vine ca un semn de exclamare pentru o carieră absolut impresionantă și care bifează și ultimul vârf pe care-l mai avea de atins. Iar acum se poate considera că, odată cu acest vârf cucerit, e deasupra tuturor.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română
