Ana Bogdan și Gabriela Ruse părăsesc și ele Wimbledon, învinse de Bucsa și de Rybakina

Treizecizero | 2 iulie 2024

Ana a avut două mingi de meci, dar a pierdut al doilea an consecutiv la Wimbledon în tiebreak-ul decisivului.

Ziua a doua de la Wimbledon 2024 a adus alte două înfrângeri pentru jucătoarele din România. Gabriela Ruse a fost învinsă de Elena Rybakina, cap de serie 4 și una dintre favoritele la titlu, 6-3, 6-1, în vreme ce Ana Bogdan a cedat cu Cristina Bucsa, din Spania, 6-4, 4-6, 7-6 (5). 

Rezultatele de azi duc la cinci numărul româncelor eliminate din primul tur la Londra. În mod remarcabil, singura rămasă pe tablou este și cea mai tânără, nou-venita în tenisul mare Anca Todoni, care o va întâlni miercuri pe Coco Gauff, numărul 2 mondial. 

Ana Bogdan a lăsat Wimbledon anul trecut pierzând un thriller greu de uitat, acel duel absolut epuizant cu Lesia Tsurenko, și l-a reluat anul acesta cu un alt meci intens și lung. Din păcate, Ana l-a pierdut și pe acesta, de asemenea dramatic, tot în tiebreak-ul decisivului. 

Meciul n-a fost la fel de bun precum cel de anul trecut, dar a compensat prin suspans. Întrerupt de două ori de ploaie, duelul le-a avut pe cele două umăr la umăr vreme de mai bine de trei ore. 

Ana a avut de două ori break avans în decisiv și a servit pentru meci la 5-3. Apoi, contra serviciului, a avut două mingi de meci la 5-4 în setul al treilea, de-o parte și de alta a celei de-a doua pauze provocate de ploaie. Au fost momente în care Bucsa părea gata să cedeze, însă românca n-a găsit claritatea pentru a aplica lovitura de grație în niciuna dintre aceste situații cheie. Ana s-a chinuit toată ziua să găsească acel nivel de agresivitate pe care a dovedit de multe ori că-l poate accesa, dar fără de care riscă să se vadă trasă prea des în asemenea meciuri maraton, în care ajunge să nu mai depindă neapărat de ea. Azi, din păcate, nu l-a găsit decât pe sărite.

De altfel, meciul a fost unul de luptă de uzură, cu o sumedenie de raliuri lungi, cu mai puține reușite individuale. Cele două au încheiat cu un număr aproape similar de erori neforțate, 48 la Ana, 47 la iberică, dar Bucsa a fost o idee mai eficientă, reușind 32 de winners, față de cele 22 ale Anei. Scăpată din acele momente de criză de la 4-5, Bucsa a pornit bine tiebreak-ul și a avut constant un avans mare, care i-a dat liniște și care n-a putut fi pus în pericol de Ana.

Tragerea s-ar fi deschis frumos pentru Ana, în condițiile în care Marketa Vondrousova, adversara cea mai plauzibilă din turul al doilea, a fost victima importantă a zilei. Campioana en-titre și favorita 6 a fost eliminată de Jessica Bouzas Maneiro, care o va întâlni acum pe Cristina Bucsa, conaționala ei de origine moldovenească. 

Dacă meciul Anei e frustrant, pentru că era accesibil, înfrângerea Gabrielei Ruse cu Elena Rybakina nu lasă loc de multe comentarii.

Înapoi pe terenul 1, acolo unde a debutat la Wimbledon pe tabloul de simplu cu acel meci splendid cu Agnieszka Radwanska, din 2018, Gabi a început bine, dar nu a putut susține. Gabriela, care a lăsat mereu senzația că îi plac meciurile cu adversare de top și care e mereu capabilă de un shotmaking de calitate, a făcut exact asta în primele minute, făcând break cu lovituri agresive în chiar primul meci și desprinzându-se la 3-1. Dar Rybakina, una dintre favoritele la titlu în acest turneu, a intrat în joc întâi de pe retur, profitând de slăbiciunile pe servă ale româncei (șapte duble greșeli per total), apoi și-a găsit ritmul și pe serviciu și nu s-a mai uitat în urmă de acolo, dominând autoritar în drum spre o victorie incontestabilă.

View this post on Instagram

A post shared by Treizecizero (@treizecizero.ro)

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi