Ucraina – România 2-0 după prima zi | Victorii pentru Tsurenko și Svitolina în meciurile cu Ana Bogdan și Jaqueline Cristian
Radu Marina | 12 aprilie 2024Sâmbătă, meciul al treilea, esențial pentru ca România să rămână în cărți, e între Svitolina și Ana Bogdan.
Prima zi a întâlnirii dintre România și Ucraina, meci de calificare pentru turneul final al BJK Cup, a început cu victoria în trei seturi a Lesiei Tsurenko în fața Anei Bogdan și a continuat apoi tot în favoarea gazdelor acestui duel, Elina Svitolina câștigând în două seturi cu Jaqueline Cristian. Sâmbătă, meciul al treilea, esențial pentru ca România să rămână în cărți, e între Svitolina și Ana Bogdan.
Tsurenko a revenit după ce a pierdut primul set, impunându-se în final 3-6, 6-2, 6-0 și aducând primul punct pentru Ucraina.
Cu victoria obținută astăzi, Tsurenko își menține recordul pozitiv în fața Anei, câștigând al treilea meci consecutiv din tot atâtea jucate în fața jucătoarei din România.
Primul set s-a desfășurat liniștit, Ana având aproape mereu controlul în raliuri și dictând. A jucat ce trebuie și cât trebuie, fără să fie expusă sau scoasă din zona ei de confort de o Tsurenko care a jucat mai mult la așteptare și a greșit mai des.
Lucrurile însă nu au mai mers la fel de bine în setul doi pentru Ana, dar nici per total, în întregul meci. Tsurenko a intrat mai decisă în set, s-a așezat mai bine în teren și, cel mai important, nu a mai greșit ușor: a întins capcane la tot pasul și a lăsat-o pe Ana să forțeze până când a destabilizat-o.
În setul doi, Ana a legat foarte rar punctele și spre deosebire de primul set, unde a avut o evoluție ordonată și un tenis rotund, reușitele au fost izolate și venite în momente în care nu au mai putut influența cu ceva mersul lucrurilor în set.
Dinamica aceasta – joc bun din partea ucrainencei, joc fără repere din partea Anei – a continuat și în decisiv, pe care Tsurenko la început în forță, urcând prea rapid la 4-0, pe fondul unui joc în care a făcut diferența cu reverul și a taxat orice minge scurtă a Anei. În plus, a contat foarte mult și starea Anei, care nu a mai avut ritm și nu a putut găsi nicio soluție la jocul foarte stabil și clar al ucrainencei.
Jaqueline Cristian e învinsă de Elina Svitolina
La rândul ei, Jaqueline Cristian a fost învinsă în două seturi, 6-3, 7-5 de Elina Svitolina în al doilea meci al zilei.
Elina Svitolina poate încă nu e la nivelul de acum câțiva ani, dar cu siguranță că, din punct de vedere valoric e, în continuare, o jucătoare care poate încurca pe oricine. Această diferență de valoare și de experiență s-a reflectat și în acest meci: când Svitolina a avut nevoie de puncte mari, a accelerat și le-a câștigat, iar orice încercare a lui Jaqueline de a reveni a fost blocată rapid.
Un exemplu: la 3-4 în primul set, Jaqueline a avut 3 mingi consecutive de break; dacă măcar o minge ar fi fost fructificată, Cristian ar fi intrat în meci. Răspunsul Elinei a fost un game câștigat convingător, salvând mingile de break și revenind puternic, fără a mai oferi adversarei vreo șansă de a intra în meci și a-și găsi un ritm. De la mingile acelea de break și până la finalul setului, Jaqueline a mai câștigat doar trei puncte.
Același lucru s-a întâmplat și în setul doi, pe care Jaqueline l-a început cu break și a fost în două rânduri în avantaj, având ocazia de a se distanța. De fiecare dată Svitolina a revenit și nu a lăsat-o să preia conducerea ori să-și ia un avantaj prea mare: fie a făcut break-ul imediat după ce și-a pierdut serviciul, fie din nou a salvat multiple mingi de break, cum s-a întâmplat la scorul de 2-2, când a salvat din nou trei mingi de break la rând.
Jaqueline nu a făcut un set deloc rău – multe lovituri au funcționat, jocul s-a legat -, dar nu a putut face diferența în niciun moment, iar erorile ușoare venite în momentele mari au costat-o. Ea a fost cea care a dictat, dar în realitate controlul a fost la Svitolina, care a fost mereu pregătită să se apere, să reziste atacurilor, să contraatace și să pluseze atunci când situația a cerut-o.
Ucraina conduce astfel România cu 2-0 după prima zi și, pe hârtie, e acum mare favorită să câștige această întâlnire. Ziua a doua poate aduce însă schimbări importante, iar tenisul și în special o competiție ca BJK Cup ne-a arătat de multe ori că revenirile sunt mereu posibile, indiferent de scor. E, de altfel, singura mentalitate utilă în acest moment.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română