Sorana Cîrstea începe turneul de la Miami cu o victorie convingătoare, o învinge pe Sloane Stephens

Radu Marina | 23 martie 2024

Sorana a trecut, după o evoluție impresionantă, de Stephens cu 6-2, 6-1, în ceea ce a fost, probabil, unul dintre cele mai bune meciuri ale sale din acest an.

Într-un meci întins pe două zile din cauza ploii, Sorana Cîrstea o învinge în două seturi clare pe Sloane Stephens la Miami, turneu unde Sorana e favorită 19, iar anul trecut a ajuns până în faza semifinalelor.

Sorana a trecut, după o evoluție impresionantă, de Stephens cu 6-2, 6-1, în ceea ce a fost, probabil, unul dintre cele mai bune meciuri ale sale din acest an în termeni de nivel atins și execuție: a lovit impecabil de la prima și până la ultima minge, n-a avut căderi și a fost pur și simplu de neatins la toate capitolele.

Sloane și Sorana s-au întâlnit la Miami pentru a treia oară în acest an după Doha și Indian Wells. La Doha, Sorana a câștigat în fața americancei în două seturi (6-3, 6-2). La Indian Wells, în urmă cu două săptămâni, a pierdut cu 6-0, 7-5.

Înaintea acestei întâlniri, Sorana spera ca la acest meci să ajungă Sorana de la Doha – și așa a fost. Sorana a câștigat în aceeași manieră ca în Qatar, chiar o idee mai rapid și mai dominant.

Începutul de meci a aparținut în totalitate Soranei, care a fost fără greșeală: a urcat rapid la 4-0, cu dublu break și făcând doar o singură eroare neforțată în tot acest interval. A fost un tenis exploziv și extrem de precis din partea Soranei. Singurul moment puțin mai nefast pentru Sorana în primul set a fost în momentul în care și-a pierdut serviciul la 4-0, Stephens reușind acolo să lege două game-uri la rând. Acela avea să fie singurul moment de sclipire pentru americancă din întregul meci.

Deși Stephens a părut că vine din urmă și începe să își ridice nivelul, Sorana a rămas fermă pe poziții: și-a făcut serviciul la 4-2, a urcat la 5-2, iar acesta a fost momentul în care partida s-a oprit din cauza ploii.

Reluat astăzi, continuarea acestui meci a fost o încântare pentru Sorana: a început cu cinci puncte câștigate la rând, care i-au adus setul, iar ce a urmat de acolo a fost o dominație pură din partea Soranei. Aproape tot ce a atins s-a transformat în winner; ea a pierdut doar patru puncte cu primul serviciu și a fost extrem de inspirată și atentă cu selecția loviturilor, cu modul în care accelerează. A fost acel tip de demonstrație de forță, care arată cât de mult poate răni tenisul Soranei atunci când toate piesele sunt la locul potrivit.

Stephens a început această zi slab, apatic și a parut că nu reușește să își lege jocul sub nicio formă. Dar multe lucruri pentru ceea ce a arătat azi Stephens are legătură și cu Sorana, care a executat impecabil planul de joc și nu a avut nicio fisură. Când ai o zi deloc grozavă și ai în față o adversară care lovește atât de precis și puternic, rezultatul nu poate fi decât o înfrângere grea, pe care să încerci să o digeri și uiți cât mai rapid.

Pentru Sorana, aceasta este o victorie bună nu doar pentru evoluția avută – probabil cel mai bun meci al ei din ultimele luni – cât mai ales pentru că începe așa de încurajator un turneu la care are multe puncte de apărat, fiind semifinalistă anul trecut.

Următoarea adversară pentru Sorana va fi Daria Kasatkina, o altă veche cunoștință. Kasatkina și Sorana se vor întâlni pentru a patra oară, scorul întâlnirilor directe fiind 2-1 pentru rusoaică, cu ultimul meci jucat în februarie, la Dubai.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi