Carlos Martinez știe deja cum să restartezi cu succes o carieră aflată într-un moment sensibil. Iar asta s-ar putea să fie tot ce are nevoie Simona acum

Radu Marina | 21 martie 2024

Carlos Martinez, noul antrenor al Simonei Halep, va sosi în România săptămâna viitoare, iar el și Simona au în plan măcar trei săptămâni de pregătire și de acumulare, un fel de presezon în plin sezon.

Față de ultimii doi antrenori străini ai Simonei, Carlos Martinez – un spaniol de 49 de ani cu o academie de tenis în apropiere de Barcelona și fost antrenor de lungă durată al Svetlanei Kuznetsova și al Dariei Kasatkina – e o prezență mai discretă. Martinez a vorbit mai rar și a încercat să își concentreze atenția asupra academiei sale și a jucătorilor pe care i-a antrenat.

Alături de Kuznetsova, dublă câștigătoare de Grand Slam, Simona e cel mai important nume de jucătoare cu care Martinez începe o colaborare. Într-un interviu pentru publicația Punto de Break, Martinez a confirmat că este încântat și motivat de această propunere venită din partea Simonei – o decizie a Simonei influențată și de Darren Cahill, Martinez confirmând că a discutat, în ultima perioadă, și cu Darren despre acest parteneriat. „Chiar săptămâna trecută am respins un proiect foarte interesant, dar aici vorbim de Simona Halep, o jucătoare de top. A trebuit să fac acest pas și mi-am dorit”, a spus el.

Context. Istoricul lui Carlos Martinez

Cum fanii Simonei deja știu, Martinez a colaborat cu mai mulți jucători din ambele circuite, dar cele mai lungi și de succes colaborări le-a avut cu Kuznetsova și Kasatkina. Cu ambele a petrecut o perioadă de aproape 5 ani și le-a revigorat cariera: le-a ajutat să urce din Top 100 în Top 10, să joace în turnee mari și să câștige din nou titluri importante. Afară de cele două, Martinez a mai lucrat cu Fabio Fognini, Feliciano Lopez, Juan Monaco și Galo Blanco.

În mod evident, ceea ce a reușit cu Kuznetsova și Kasatkina a fost remarcabil. Nu le-a ajutat să câștige vreun Slam, dar a reușit să le ducă la un alt nivel – sau, cum a fost cazul cu Sveta, să o readucă în prim-plan. Când au început colaborarea cu cele două, ambele aveau un clasament slab, fără formă, fără încredere și, în decurs de un an, carierele lor au cunoscut un salt impresionant: cu Sveta a început colaborarea în 2012 iar un an mai târziu Kuznetsova juca sferturi de finală consecutive la Australian Open și Roland Garros – lucru pe care îl mai reușise în 2009, anul în care a câștigat al doilea ei Slam la Paris. Cu Kasatkina a început colaborarea în 2017, cei doi câștigând împreună două titluri.

Filosofia lui Martinez

Carlos Martinez nu e atât de cunoscut precum Patrick Mouratoglou sau Darren Cahill și nici nu are rezultatele celor doi. Dar ce e cu adevărat important în realitate este de ce anume are nevoie Simona în acest moment, în contextul ei actual: de un antrenor cu renume sau unul care să îi ofere încredere și liniște? Unul care a antrenat jucători de top sau unul care are o experiență vastă și e capabil să o motiveze, să-i câștige încrederea și să aibă răbdare în tot acest proces greoi?

Teoretic, experiențele avute în circuit cu Kasatkina și Kuznetsova ne demonstrează că Martinez e un om de cursă lungă atât timp cât simte implicare: va fi acolo, se va implica și va încerca să-și susțină sportivul pentru a-l duce la nivelul cel mai bun. Acesta este filosofia lui: să identifice nivelul unui jucător și să-l determine ca de fiecare dată să atingă acel nivel în majoritatea meciurilor pe care le joacă.

Dacă ar fi să-l încadram într-un tipar, pornind de la cum au vorbit de el jucătoarele pe care le-a antrenat, Martinez e un om pasionat de tenis, înainte de orice. Nu e doar un antrenor de tenis, ci e un om care iubește să antreneze – dar nu în orice condiții. „Simt că am multă pasiune și voință să ajut jucători care își doresc să se îmbunătățească și să muncească mult. Tenisul e pasiunea mea și nimic nu mă oprește să o continui”, mărturisea el într-un interviu pentru ubitennis.net, la scurt timp după ce a încheiat colaborare cu Kasatkina.

Într-un interviu de acum câțiva ani, Kuznetsova povestea că Martinez a fost cel care i-a cerut să încheie colaborarea, la un moment dat, pentru că a simțit că nu are încredere în el, în ceea ce îi spune și a simt că mesajele lui nu ajung unde trebuie. „Am primit un mesaj de la el și mi-a spus: Sveta, eu știu că nu ai încredere în mine și cred că e mai corect să ne oprim. Nu are rost să continuăm, pentru că lucrurile nu vor duce nicăieri fără încredere și e păcat să stricăm prietenia noastră.”

Tot Kuznetsova mai povestea că în anii în care l-a avut alături pe Martinez s-a simțit o jucătoare liberă, nu a simțit vreo presiune și întreaga lor colaborare s-a bazat pe o teorie a pașilor mici, fără grabă și heirupisme – asta în condițiile în care Kuznetsova era deja trecută de 30 de ani și timpul nu prea mai era de partea ei.

Mai mult, rusoaica mărturisea că alături de Martinez a înțeles clar diferența dintre cantitate și calitate, pentru că spaniolul e tipul de antrenor care îți cere să te concentrezi pe cea de-a doua. „Niciodată în toți acești ani nu a trebuit să facem mai mult decât e cazul. Am vorbit foarte mult despre diferența între calitate și cantitate, încercând să îi schimb modul de gândire în privința asta. Când e pe teren întotdeauna trebuie să dea totul, 100% din tot ce are. Dacă intr-o zi stă pe teren 20 de minute, e bine. Dacă într-o zi stă două ore la antrenament e la fel de bine, atât timp cât face asta la cel mai înalt nivel”, povestea el în 2017, la Roland Garros.

Când a trecut de la Kuznetsova la Kasatkina, tranziția a fost diferită din toate punctele de vedere – stil, personalitate, (moment în) carieră, vârstă. Cu toate astea, Martinez s-a adaptat suficient de bine, a identificat problemele rusoaicei și au început să construiască, încercând, spunea el, să o facă o jucătoare capabilă să joace un tenis care poate neutraliza și tenisul în forță și agresiv, dar și cel variat și defensiv. Spaniolul a fost atât de implicat în acest proiect cu Kasatkina încât în momentul în care a simțit că rusoaica nu mai e la fel de interesată și viziunile lor au ajuns să fie diferite, a renunțat la colaborare – deși era una de succes.

Cum i se potrivește Martinez Simonei?

Orice alegere a unui antrenor se poate dovedi o misiune complicată, pentru că un parteneriat are nevoie de atâtea detalii ca să meargă, ca să se creeze acea conexiune; sunt atâtea cazuri de jucătoare care au schimbat foarte des tocmai pentru că nu au găsit-o. În cazul Simonei, o astfel de alegere poate deveni una și mai complexă, pentru că decizia ei are greutate: trebuie să aleagă un om în care aibă încredere, înainte de orice, iar acel om trebuie să îi arate, la orice pas, încredere și siguranță.

La prima vedere, Martinez e un astfel de antrenor și pare genul de om care se potrivește cu tiparul Simonei – echilibrat, răbdător, calm și implicat. Ce știm despre această colaborare e că Darren a discutat cu Martinez, australianul i-a povestit despre Simona, iar Simona și-a dorit să înceapă o astfel de colaborare. „Am văzut că pentru ea lucrurile sunt foarte clare, iar în acest moment nu trebuie să-i arăt eu cum se fac lucrurile. Ea e bine deja cu o fundație a atâtor ani de experiență. Este o jucătoare cu multă personalitate, are un caracter puternic, care cere mult de la tine și știe perfect ce își dorește”, o descrie Martinez pe Simona.

Cum va funcționa această colaborare, cât de bine se vor conecta cei doi nu poate fi prevăzut. Ce e, poate, mai important ca orice e că personalitatea lui Martinez indică spre cineva care să însemne acel solid ground, care să aducă stabilitate, lucru esențial în acest moment în care Simona încearcă să-și repornească o carieră oprită atât de dramatic. Pe lângă asta, conexiunea deja existentă în trecut, când Martinez & Kuznetsova au interacționat cu Cahill & Simona pe terenurile de antrenament ajută mult la capitolul legătură și încredere. Apoi, experiența lui și succesul deja dovedit în a relansa cariere aflate, dintr-un motiv sau altul, într-un punct sensibil, e iarăși importantă aici.

Ce contează e că Simona a făcut deja -și încă destul de repede – un al doilea pas important în acest proces de revenire după participarea la Miami. N-au trecut multe zile de la decizia venită de la TAS, iar ea are deja un turneu bifat – cât să simtă din nou energia competiției și tot ce vine la pachet cu asta – și acum are, de asemenea, și un antrenor. Unul care știe ce înseamnă o călătorie de jos în sus în clasament – adică exact ce are nevoie ea acum – și care pune mult preț pe muncă și dedicare. Din perspectiva asta, Martinez va avea probabil un șoc pozitiv când o va descoperi pe Simona.

De aici înainte, timpul trebuie lăsat să-și facă treaba. Din fericire, de aici înainte nu mai e decât despre tenis.

„Vorbim de cineva care nu a jucat timp de un an și jumătate. Nu va fi un proces rapid, dar prefer să rămân cu aspectele pozitive: are o ambiție care mișcă munții. Acum este momentul să ne întâlnim și să începem să lucrăm la toate capitolele, atât la tenis, cât și la partea fizică.

Vor fi trei săptămâni cu multă pregătire pentru a ajunge la un nivel bun în sezonul de zgură, fără a uita de prevenție, pentru a nu se accidenta. Simona e o luptătoare și cred că asta îmi place cel mai mult la ea. O astfel de jucătoare merită întotdeauna efortul: o jucătoare care aleargă, care se apără, care dă totul, își dă sufletul. Îmi place acest tip de jucătoare.

Sper ca lucrurile să meargă bine pentru că atât ea, cât și eu avem un mare entuziasm. Ea vrea să joace încă 2-3 ani, cu siguranță, dar nici nu există o dată stabilită în acest sens. Va vedea mai târziu dacă va mai putea juca 2-3 ani, dar ea gândește pe termen lung. Are 32 de ani, nu este chiar atât de în vârstă, în mintea ei este ideea de a reveni în elită, de a fi din nou în vârf luptând pentru marile titluri.


Carlos Martinez, pentru Punto de Break

Simona: „Va fi dificil, dar vreau să fac totul mai ușor prin bucuria de a juca tenis”

Într-un interviu acordat pentru WTA Insider, Simona a menționat nevoia unui antrenor care să-i dea feedback vizavi de nivelul la care e acum. „Sincer, nu am o idee foarte clară despre ce nu am făcut bine azi (n.a. în meciul cu Badosa) și ce am făcut greșit. Știu că am ratat unele mingi pe care normal nu ar fi trebuit să le ratez. Dar sincer, simt că am jucat un tenis bun. în primul rând, am nevoie de un antrenor să mă ghideze puțin. Aștept să încep cu Carlos Martinez. Am stabilit un perioadă de probă. El a lucrat cu Svetlana [Kuznetsova], prietena mea și jucătoarea mea de tenis preferată. Admir munca lui. Sper că ne vom înțelege foarte bine și vom obține rezultate bune. Dar în primul rând, trebuie să vorbesc cu el și el trebuie să mă vadă pentru a-mi spune unde sunt pentru că, singură, este dificil să îți stabilești nivelul.”

Simona e prima care punctează că totul s-a petrecut foarte repede după decizia TAS. „A fost totul atât de rapid. Sincer, mă gândeam că mă voi întoarce pe zgură să am puțin timp să iau o gură de aer și să mă așez. Dar sentimentul pozitiv a fost atât de mare și am avut câțiva oameni care mi-au spus că trebuie să merg să simt energia din nou. A fost decizia corectă, cea mai bună decizie să vin la Miami, să simt energia, să simt dragostea oamenilor și să simt libertatea din nou. Nu am un plan. Este doar primul turneu și nu știu care va fi planul, dar vreau să joc cât mai mult posibil pentru a-mi recăpăta ritmul.

Sunt mai în vârstă. Nu mai sunt atât de tânără și trebuie să îmi gestionez revenirea foarte bine. Nu vreau să mă accidentez. Majoritatea oamenilor mi-au spus să fiu preocupată de asta, pentru că 18 luni este mult și trebuie să o iau încet. Deci trebuie să vorbesc cu Carlos și vom decide împreună, cu siguranță.”

Întrebată la ce se uită acum când vine vorba de prezența în circuit, Simona a adăugat: „Vreau doar să mă bucur. A fost incredibilă săptămâna aceasta. Chiar dacă am pierdut în primul tur, nu contează. Nu este vorba despre tenis în aceste zile. Este vorba despre sentimentele mele personale, cum mă simt ca ființă umană, și mă simt minunat. Vreau să păstrez acest sentiment și vreau să mă ajute în turneele viitoare pentru că știu că sunt foarte entuziasmată acum, dar vor fi momente când mă voi gândi, poate, gen, „De ce sunt aici?” Deci va fi dificil, într-un fel, dar vreau să fac asta mai ușor prin bucuria de a juca tenis.”

Foto: Profimedia Images

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi