O săptămână excelentă pentru Sorana Cîrstea se oprește în semifinale la Dubai

Sorana Cîrstea a cedat cu Jasmine Paolini, 6-2, 7-6 (6), într-o semifinală intensă la Dubai, ea văzându-și oprit astfel un parcurs care a inclus victorii de calitate și multiple reveniri din situații grele.

A doua semifinală WTA 1000 pentru Sorana în ultimul an a inclus succesele cu Kenin, Kudermetova, Vekic și Vondrousova, toate impresionante din motive diferite. Dar traseul acesta a venit și cu taxa de rigoare. Sorana n-a avut aceeași prospețime în primul set al meciului cu Paolini, lucru cu atât mai important cu cât adversara ei avusese o zi liberă, calificându-se în semifinale fără să lovească o minge, în contextul în care Elena Rybakina se retrăsese din turneu. Or, astfel de detalii tind să aibă importanță mare pe final de săptămână, atunci când picioarele au adunat deja ore bune de efort, iar claritatea într-o fracțiune de secundă poate să facă diferența între victorie și înfrângere.

Paolini și-a meritat victoria cu siguranță, pentru felul energic în care a preluat inițiativa încă din start și nu i-a dat drumul decât cu prețul unor eforturi mari ale Soranei, dar și pentru cum a gestionat pumnii încasați în partea a doua a setului doi, când pământul i-ar fi putut fugi repede de sub picioare italiencei. Însă nu e mai puțin adevărat că meciul putea avea ușor o desfășurare similară cu cel câștigat ieri dramatic cu Vondrousova, dacă Sorana ar mai fi avut un strop în plus de inspirație când a servit pentru setul al doilea.

După porția de imprevizibil și de varietate obositoare din partea Vondrousovei, meciul cu Paolini a însemnat o revenire la o dinamică de joc mai cumva mai directă, mai convențională. Lui Jasmine îi place mingea Soranei, se simte bine în schimburile cu aceasta și nu se dă înapoi de la o bătălie de care pe care de pe baseline. Sunt destule asemănări între cele două, asemănări care sunt și mai bine evidențiate când sunt față în față, astfel că într-un matchup ca acesta diferența avea să se facă la execuție și în lupta pentru preluarea inițiativei în punct. Aici, energia pe care a putut-o aduce Paolini a înclinat destul de ușor balanța într-un prim set în care forehandul italiencei a părut că nu poate da greș. Jasmine a dictat de pe baseline, a luat mingea repede, a lovit curat, a avut intensitate și ritm și a ajuns la tot, lăsându-i puține opțiuni Soranei.

Trendul a continuat devreme în setul doi și, similar cu ieri, erau indicii că ne îndreptăm spre o victorie expeditivă, în două seturi. Că Sorana s-a activat chiar și așa, găsind de nicăieri ceva de care să se agațe și care să funcționeze, rămâne povestea întregii săptămâni. Pentru al treilea meci la rând, românca a înfipt picioarele în pământ și a refuzat să piardă ușor. Vekic a servit pentru meci la 5-4, Vondrousova a servit de trei ori pentru meci și a avut 6 MPs, iar Paolini a ajuns la 4-2 și 40-15 în setul al doilea. În toate aceste situații, nivelul Soranei a crescut. Ea s-a conectat cu adevărat la tensiunea meciului, a devenit mult mai lucidă și a început să găsească moduri prin care s-o rănească pe Paolini, obligând-o până la urmă să greșească și să înceapă să-și pună întrebări.

Sorana a supraviețuit în acel serviciu de la 2-4 și a făcut break-ul imediat; mai apoi, nivelul tenisului jucat de ambele s-a ridicat dramatic, conducându-ne spre un final de meci superb, pe muchie, cu o mulțime de puncte spectaculoase, sub presiunea scorului și a mizei speciale pentru ambele. Învingătoarea acestui meci avea să intre nu doar într-o finală de WTA 1000, ci și în Top 20 pentru prima oară în carieră – nu se întâmplă des astfel de meciuri cu dublă încărcătură, iar asta le-a făcut pe ambele să pună totul pe masă.

Claritatea pe care Sorana a avut-o toată săptămâna în momentele în care a jucat cu spatele la zid a ieșit încă o dată la iveală când a avut de înfruntat o minge de meci la 4-5 și a salvat-o cu un winner incredibil, un rever în lung de linie care a părut, o milisecundă, că va fi prea lung, dar care a coborât perfect în teren. Asediată, Paolini a zâmbit la un moment dat către cameră, înțelegând că riscă să i se întâmple și ei ce a pățit Vondrousova ieri. Oportunitatea cea mai bună a Soranei a venit când a făcut breakul la 6-5, apoi, în cel mai lung, cel mai dramatic și cel mai frumos game al zilei, a revenit de la 0-40, având cinci mingi de set. În niciuna dintre aceste ocazii n-a găsit fie un serviciu folositor, fie răbdarea de a nu apăsa pe trăgaci prea devreme, iar Paolini s-a ținut tare pe picioare.

S-a ajuns în tiebreak, unde, în aceeași dinamică intensă în care cele două și-au împărțit pe rând momentele bune, Sorana a ajuns prima la o altă minge de set, a șasea, la 6-5. Dar avea să fie ziua lui Jasmine, care a câștigat următoarele trei puncte și biletele pentru finală.

Șansa cea mai bună a Soranei ar fi fost să fi închis expeditiv setul al doilea la 6-5, eventual cu un game de serviciu scurt, să se scutească de acele minute intense jucate în plus și să se ducă în setul al treilea având tot momentumul de partea ei. N-ar fi fost ușor nici așa, dar ar fi avut, probabil, șansa întâi, purtată de toată adrenalina unui nou comeback, adrenalină care i-ar fi anulat oboseala acumulată. Pe măsură ce mingile de set au venit și s-au tot dus, fereastra ei de oportunitate s-a tot îngustat, iar încrederea lui Paolini, zdruncinată serios o vreme, a început să revină.

E un moment fără îndoială frustrant, dacă-l privești din perspectiva acelei mult pomenite accederi în Top 20, care se încăpățânează – încă o dată! – să nu se întâmple, acum pentru o diferență de puncte mai mică decât oricând. Și da, se poate face un argument că și această fereastră de oportunitate riscă să se îngusteze curând, în condițiile în care din martie nu-i va mai fi la fel de simplu în clasament, pe măsură ce-i vor ieși din cont punctele de anul trecut de la Indian Wells (sferturi) și de la Miami (semifinale).

În această fază a carierei Soranei însă, se poate argumenta că o prezență în Top 20 nu schimbă nimic esențial pentru ea. Nu o face o altă jucătoare. E un detaliu mai mult pentru statistici. Ceea ce contează cu adevărat e calitatea jocului, noile dimensiuni adăugate atât în teren, cât și pe plan mental, respectul pe care și-l câștigă zilnic – pentru longevitate, pentru că joacă cel mai bun tenis al carierei acum, pentru cum răspunde în situații limită, pentru insistența cu care revine să-și ofere noi și noi șanse, într-un meci, într-un turneu, într-un sezon. Astea-s detaliile care îi vor mai aduce ferestre de oportunitate.

Va fi greu, sigur, însă nu-i niciun motiv să nu credem că Sorana nu poate găsi într-o altă săptămână din acest sezon inspirația să meargă până la capăt. Poate așa învățăm, până la urmă, că în tenis chiar nu e niciodată târziu pentru nimic.