Revenirea carierei! Sorana Cîrstea salvează șase mingi de meci și revine de la 2-6, 1-5 cu Marketa Vondrousova
Radu Marina | 22 februarie 2024Ce victorie și ce revenire pentru Sorana! Sorana a salvat șase mingi de meci, reușind calificarea în semifinalele turneului de la Dubai după o victorie mare cu Marketa Vondrousova.
Sorana Cîrstea a reușit o revenire extraordinară în partida cu Marketa Vondrousova, recuperând un handicap aproape imposibil. Românca a întors meciul de la 2-6, 1-5, un comeback pe parcursul căruia a salvat șase mingi de meci, iar oponenta ei a servit în trei rânduri pentru meci. Sorana a câștigat, în cele din urmă, după un meci de aproape trei ore, cu 2-6, 7-6, 6-2, ceea ce este, probabil, una dintre cele mai importante victorii din cariera Soranei.
Sorana merge, astfel, în a doua semifinală WTA 1000 a carierei, după cea reușită anul trecut la Miami; acestora li se mai adaugă cea de la Toronto, din 2013, de o categorie similară. Sori mai bifează astfel o victorie vs. o jucătoare de Top 10, ajungând la 21 în carieră.
Prin prisma clasamentului adversarei (locul 8), poate nu aceasta e cea mai mare victorie a carierei Soranei, dar cu siguranță va avea locul ei special în palmaresul româncei, pentru cum a revenit și cum a câștigat acest meci ce părea ca și pierdut în mai multe rânduri. Într-un duel complicat ca matchup, într-un turneu mare și într-un meci într-o fază avansată, Sorana s-a ridicat deasupra adversarei și, mai ales, deasupra dificultății momentului, reușind o revenire grozavă.
Vondrousova a condus cu 6-2, 5-1 și a avut inclusiv șase mingi de meci. Sorana a revenit puternic de fiecare dată, salvând pe atac primele trei mingi de meci, s-a agățat de fiecare punct, a egalat la 5-5 în setul doi, când a mai revenit o dată de la 0-40.
Apoi a părut că, în ciuda tuturor eforturilor, tot va pierde acest meci în două seturi, ea cedându-și în cele din urmă serviciul la 5-5. Dar Sorana are meritul de a-i fi făcut viața grea cehoaicei în fiecare situație în care a fost pusă cu spatele la zid. Nici nu mai are importanță dacă a crezut într-un comeback în acel moment, contează că s-a agățat de fiecare punct. De altfel, la interviul de după meci, ea a spus că în primă fază tot ce și-a dorit a fost să lungească un pic meciul pentru spectatori. Dar poate exact atitudinea asta, în care și-a oferit o țintă inițială mai mică, mai rezonabilă, a ajutat-o să se relaxeze și să reintre cu adevărat în meci, după ce prima parte a duelului cu campioana de la Wimbledon părea că se va îndrepta spre o înfrângere netă.
După ultima minge de meci salvată, Sorana a luat meciul în propriile mâini și nu s-a mai uitat înapoi. Odată ajunsă în tiebreak, tenisul Soranei a fost clar, ordonat, agresiv. Felul în care a dominat tiebreak-ul a fost entuziasmant. Iar în setul al treilea, deși Marketa n-a clacat imediat, Sorana a fost neîngăduitoare, or asta, în final, s-a dovedit a fi prea mult chiar și pentru o jucătoare atât de complicată precum Vondrousova.
Vondrousova este, cu certitudine, una dintre cele mai dificile adversare pentru oricine. Atunci când starea fizică îi permite, Vondrousova e un matchup de coșmar. E imprevizibilă, e creativă și are un joc atât de complex încât adversara poate pierde fără a înțelege exact ce a făcut greșit; toate astea sunt calități care au făcut-o campioană de Grand Slam, și nu doar. Ca să treci de o Vondrousova în zilele ei bune, ai nevoie nu doar de un joc bun, ci și de multă răbdare și nervi tari pentru a trece de toate capcanele pe care le întinde la tot pasul (scurte, lovituri neutre care brusc devin niște bombe, defensivă extraordinară care se transformă, de niciunde, în contraatac).
După meciurile adunate în ultimele săptămâni, poate că Sorana a avut dificultăți în primă fază tocmai pentru că n-a avut suficientă răbdare și nici prospețime – fizică și mentală – ca să se ia la trântă cu jocul Marketei. Dar Sorana o mai învinsese, găsise soluții anterioare contra cehoaicei, iar mușchii memoriei pot oricând să intervină atunci când reușești să te relaxezi și să accesezi acea stare necesară.
Ceea ce e remarcabil la Sorana în acești ani e felul în care caută rezolvări. Valabil și în această săptămână de la Dubai. Nu doar că a legat din nou victorii într-un turneu WTA 1000, dar a făcut-o jucând la un nivel înalt, de la început la final, s-a luptat să caute soluții (în special în meciul cu Vekic) și a reușit să găsească un echilibru, care i-a lipsit în multe ocazii, al loviturilor și, per total, al tenisului său.
Asta poate fi, de altfel, și concluzia după acest turneu. Când a avut ocazia, Sorana și-a impus tenisul agresiv. Când a fost necesar (forțată) să se adapteze, a făcut-o – iar duelul cu Vondrousova e, din nou, un exemplu, pentru cum și-a schimbat tactica și și-a adaptat tenisul în setul doi.
De-a lungul carierei sale, Sorana a avut perioade în care tenisul jucat a fost foarte bun și totul s-a legat, dar și multe momente în care, în condițiile în care o lovitură sau o alta nu a funcționat, planul ei s-a destrămat înainte de a putea construi ceva concret. I-a lipsit un echilibru – genul de echilibru care, cele mai multe ori, face diferența între învins și învingător, mai ales în astfel de meciuri între jucătoare de un ranking apropriat. Un echilbru între zilele când joacă foarte bine și zilele când e foarte departe de nivelul obișnuit; așa s-a creat o discrepanță prea mare între variantele pe care le-a adus în unii ani pe teren, care nu i-a permis, poate, să își atingă mai repede adevăratul potențial.
Acum, când e mai aproape de finalul carierei decât de startul ei, Sorana câștigă mai mult și e mai constantă pentru că a reușit, nu de puține ori, să câștige și atunci când joacă rău, adică poate cel mai important lucru într-un meci. Să câștigi și când nu e ziua ta bună, să reușești să-ți câștigi punctele mari și când adversara e mai inspirată și mai puternică.
Turneul de la Dubai, unde Sorana ajunge pentru prima oară în carieră în faza semifinalelor e un exemplu bun în sensul acesta: a trecut de trei jucătoare foarte valoroase, diferite că stil de joc. Sorana le-a învins pe Kenin, Kudermetova și Vekic jucând de fiecare dată fie foarte bine (Kenin, Kudermetova), fie luptând să-și creeze șanse, să le exploateze și să le fructifice pentru a reveni și câștiga (Vekic).
Întâlnirea cu Vondrousova a fost la un alt nivel de complexitate și a fost o demonstrație perfectă de adaptare și de acceptare din partea Soranei – să accepți că adversara joacă mai bine ca tine, să lași asta în spate și să începi să găsești soluții pentru a te cățăra înapoi în meci. Și toate astea, în timp ce mai bine de jumătate din meci ai fost pe marginea prăpastiei, cu un picior deja alunecat în râpă.
Sorana s-a ridicat astăzi deasupra adversarei sale în totalitate, la toate capitolele, atunci când a contat mai mult – e nevoie să facă asta în fața unei jucătoare precum Vondrousova – dar mai ales s-a ridicat deasupra propriilor limite și slăbiciuni. Și poate că, la trasul liniei, aceasta este cea mai mare victorie și cea mai importantă evoluție pentru ea, ca jucătoare. Mai mare decât orice clasament și orice semifinală.
Urmează un meci cu intrarea în Top 20 pe masă
Faptul că Sorana încă n-a intrat în primele 20 de jucătoare din lume e, pe undeva, și o bizarerie statistică, pe cale de a fi rezolvată acum, când îi mai lipsesc doar 12 puncte în această săptămână. O victorie în semifinalele de la Dubai și o calificare în finală i-ar aduce această intrare simbolică în Top 20, o recompensă pentru întreaga ei carieră. Pentru asta, Sorana trebuie să o bată pe Jasmine Paolini, italianca ajunsă în semifinale după retragerea Elenei Rybakina. Paolini conduce cu 2-0 în H2H, ambele victorii venind în câte trei seturi.
O victorie ar sălta-o până pe 15 în lume; ea s-ar alătura astfel unei liste pe care mai sunt Virginia Ruzici, Irina Spîrlea, Ruxandra Dragomir și Simona Halep.
Meciul are o semnificație și mai mare, în condițiile în care luna viitoare clasamentul Soranei va rămâne fără punctele de anul trecut de la Indian Wells și la Miami (sferturi, respectiv semifinale), deci cu atât mai mult ocazia se prezintă acum.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română