Mara Gae câștigă titlul US Open la dublu junioare, prima româncă câștigătoare la New York în această probă din 2006
Treizecizero | 10 septembrie 2023Ultimele românce ce își trecuseră numele pe lista câștigătoarelor US Open la dublu au fost Raluca Olaru și Mihaela Buzărnescu, care au câștigat împreună titlul din 2006.
Mara Gae și-a trecut numele pe lista jucătoarelor din România care au reușit să câștige un titlu de Grand Slam la junioare.
Sportiva româncă a câștigat US Open la dublu, alături de Anastasiia Gureva, o rusoaică de 18 ani, după o victorie la mare luptă în finala cu perechea Saito/Sato. A fost 1-6, 7-5, 10-8 pentru Gae și Gureva.
Cele două au trebuit să joace atât semifinala, cât și finala în aceeași zi, după ce condițiile meteo au încurcat tabloul competiției. Ca și în finală, semifinala a fost de asemenea câștigată în match-tiebreak, tot împotriva unui dublu japonez, Hayu Kinoshita și Wakana Sonobe, și tot după pierderea primului set, 2-6, 6-3, 10-7.
Titlul la junioare i-a revenit americancei Katherine Hui (18 ani), care a învins-o pe cehoaica Tereza Valentova, 6-4, 6-4.
Mara (foto dreapta) împlinește 18 ani săptămâna viitoare, a fost antrenată de Firicel Tomai, lucrează acum cu Adrian Cruciat și se pregătește de trecerea la senioare.
„Credem foarte mult în ea. Raluca Olaru și cu mine ne ocupăm de Mara de aproximativ șase luni. Ea e în clubul nostru de mai mult timp și sperăm să fie o colaborare lungă și de succes pentru că noi credem foarte mult în potențialul ei”, a spus Adrian Cruciat la Digisport. „Punctele ei forte? Serviciul e un atu. E o jucătoare de atac care are un instinct ofensiv foarte bun, are calități atletice, e o jucătoare explozivă.”
Într-un portret publicat de Hotnews în 2019, Mara spunea că „visează ca într-o bună zi să poată ajunge la Roland Garros, să simtă senzaţia de Grand Slam pe zgură, acolo unde spune că se simt cel mai bine.
Pentru ea, zgura îi oferă şansa de a-şi dezvolta stilul de joc și de a pune în practică orice lovitură, iar dacă ar fi să ajungă acolo unde îşi doreşte, la Roland Garros, ar încerca din răsputeri să îl câștige. Dar până acolo este un drum presărat cu sacrificii, atât din partea ei, cât şi din partea părinţilor care, de obicei, sunt şi sponsorii jucătorilor. Tot ei sunt şi cei care le spun copiilor dacă este bine ceea ce fac, în timp ce îi lasă se descurce pe cont propriu. Pentru Mara, cel mai dureros moment este atunci când părinţii o critică, pentru că simte că i-a dezamăgit. Dar atunci când are rezultate bune, când este cu adevărat fericită, vede fericirea şi în ochii lor, iar asta o face să se simte împlinită.”
Modelele Marei sunt Maria Sharapova, „datorită atitudinii pe care o are și a sacrificiilor pe care le-a făcut pentru a ajunge unde şi-a dorit”, și Simona Halep, „pentru care întotdeauna a avut o fascinaţie. Şi-a dat seama că este un om atât de bun și de curat, care a ţinut enorm la ideea de a-și depăși limitele, motiv pentru care îşi doreşte să îi calce pe urme. Atunci când o vede cât de bucuroasă este după ce a realizat ceea ce şi-a propus, Mara îşi dă seama că vrea să ajungă exact ca ea.”
Ultimele românce ce își trecuseră numele pe lista câștigătoarelor US Open la dublu au fost Raluca Olaru și Mihaela Buzărnescu, care au câștigat împreună titlul din 2006. La dublu, cel mai recent titlu în turneele de Slam pentru jucătoare din România a venit în 2014, la RG, când perechea Ioana Ducu/Loredana Roșca a reușit să câștige la dublu. La băieți, Nicholas Ionel David a câștigat AO 2020 de juniori, alături de elvețianul Leandro Riedi.
Fotografii: USTA
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română