Azarenka a învins-o pe Kim; e prima finalistă de la Australian Open
Povestea spectaculoasă a Victoriei Azarenka continuă, bielorusa reuşind, probabil, victoria vieţii: 6-4, 1-6, 6-3 cu Kim Clijsters în semifinalele Australian Open, pentru prima calificare din carieră în finala unui turneu de Mare Şlem la 22 de ani.
Victoria, una dintre cele mai constante jucătoare din circuit în ultimii ani, a început cât a putut ea de agresiv, fiind conştientă că nu îşi poate permite să o lase pe adversara ei să dicteze punctele. Vika a evitat astfel greşeala făcută de Caroline Wozniacki în sferturile de finală, iar curajul ei a fost răsplătit în game-ul trei, când, aşa cum a făcut-o deseori pe parcursul meciului, a atacat serva secundă a belgiencei, obţinând un break care s-a dovedit decisiv în deznodământul setului inaugural.
Setul al doilea n-a avut, practic, istoric. O mult mai decisă Clijsters a preluat iniţiativa, deschizând terenul cu o serie de lovituri direct câştigătoare, pe fondul scăderii de ritm şi a unei uşoare nervozităţi a Azarenkai. Campioana la zi a câştigat cinci game-uri la rând şi a câştigat setul cu 6-1, ducând meciul în decisiv.
Au urmat momentele de vârf al meciului. Ambele jucătoare au acuzat din plin tensiunea momentului, dar prima care a cedat, pierzându-şi serviciul şi din cauza unor duble greşeli, a fost cea mai experimentată dintre ele. Condusă cu 2-0, Kim a revenit, făcând un break la zero, numai pentru a-şi pierde iar serviciul. Azarenka a concretizat, desprinzându-se la 4-1. Clijsters s-a păstrat aproape, cu un game pe serviciu obţinut la 0, apoi a urmat un game absolut dramatic.
Azarenka a avut 40-0, apoi alte trei mingi de 5-2, însă n-a reuşit desprinderea, deschizând uşa pentru încă unul dintre faimoasele comeback-uri ale lui Clijsters. La 4-3, totul părea posibil şi publicul de pe Rod Laver, în marea lui majoritate susţinător al belgiencei, s-ar fi aşteptat ca Victoria să acuze şocul.
Dimpotrivă. Şi aici Azarenka a demonstrat că, într-adevăr, s-a maturizat mult faţă de trecut. La fel de agresivă ca şi până în acel moment, Vika a făcut din nou break-ul, apoi a servit cu succes pentru finală, în care s-a calificat la a doua minge de meci.
Victorie mare de tot pentru Azarenka şi, dincolo de performanţa propriu-zisă, ea trebuie lăudată pentru felul în care a reuşit de fiecare dată să contracareze tentativele de revenire în joc ale adversarei. A avut răspuns pentru fiecare mişcare a lui Kim, n-a lăsat nimic necontracarat, pentru fiecare break al belgiencei a răspuns cu un alt break, iar curajul ei a fost răsplătit într-un final pe muchie de cuţit.
“Am simţit că mâna îmi cântăreşte 200 de kilograme, iar corpul, vreo 1.000. Totul se cutremura în jurul meu”, a spus, în declaraţia de după meci, învingătoarea. “Sentimentul de uşurare pe care o aduce victoria este însă incredibil”.
Azarenka a obţinut cea de-a 11-a victorie a ei consecutivă în 2012 şi are şansa de a trece pe primul loc în clasamentul WTA în cazul în care va câştiga turneul.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română