Căutăm cel mai frumos punct dintr-un meci de tenis!

Adrian Țoca | 24 octombrie 2012

Căutăm cel mai frumos punct dintr-un meci de tenis!

Scurt pe doi: marți seară, în turul 1 la Basel, Grigor Dimitrov a reușit ceea ce, foarte probabil, va fi desemnată drept execuția anului în diversele topuri de specialitate. Prins în “no man’s land” de un schimb cu Viktor Troicki, bulgarul a reușit cumva un drop-shot pe la spate, cu toate că mingea îl depășise. Punctul a fost direct câștigător, finețea tehnică a lui Grigor, demnă de un meci demonstrativ cu Mansour Bahrami, provocând reacții zgomotoase din partea comentatorilor. Dimitrov, care câștigase primul set, l-a zăpăcit complet pe Troicki, care nu și-a mai revenit din șoc, pierzând rapid setul și meciul. 

| Citește și: Cele mai spectaculoase lovituri printre picioare din tenis (video)

Interesant e că Dimitrov, poreclit și Baby Fed (din motive pe care le-am detaliat în acest articol) a reușit execuția chiar în casa lui Roger Federer, omul al cărui urmaș încă mai este considerat de către unii. De altfel, nu e prima dată anul acesta când Dimitrov e implicat într-un rally cu totul și cu totul special: prima oară, ce-i drept, cu o finalitate nu la fel de plăcută,  a fost în meciul cu Gasquet de la Roland Garros.

Fără alte vorbe, aveți aici execuția lui Dimitrov de la Basel:

 

Căutăm cea mai frumoasă execuție de pe YouTube!

Plecând de la acest moment, am decis să ne jucăm un pic; ideea era oricum mai veche. Nu-i mare lucru: vreau să vă invit să alegem împreună cea mai spectaculoasă fază de pe YouTube. Va fi, bineînțeles, o alegere subiectivă și arbitrară, dar voi veți avea decizia finală asupra ei. Nu e niciun premiu la mijloc; e, cum ziceam, doar o joacă, un motiv să ne consultăm gusturile și colecțiile personale de amintiri. Așadar, cum procedăm?

1. Vă așteptăm pe toți cu propuneri, la comentariile acestui post, ale acelor puncte ieșite din comun, pe care voi le considerați potrivite pentru “Cel mai bun punct de tenis de pe You Tube”. E suficient să puneți link-ul și cu o scurtă descriere (link + cine cu cine joacă + ce anume ați admirat), utilă ca să evităm dublurile, iar următorii care comentează să nu repete propunerile. Nu e o limită de propuneri/om, dar încercați să fiți rezonabili :)  

2. După ce adunăm suficiente propuneri, tot cu ajutorul vostru, și tot la comentarii, vom face o preselecție, până când rămânem cu cele mai bune 8 propuneri. Cele 8 propuneri vor fi votate fie pe pagina noastră de Facebook, fie aici. Cum altfel decât pe un tablou similar celor de la turneele de tenis. Adică le vom pune față în față (videoclipul A vs videoclipul B), iar clipul cu cele mai multe voturi se califică în turul următor. Tot așa, până în finală. Așadar, vom avea 7 “meciuri”, șapte ocazii de a vota. Tot acest proces va fi mereu anunțat și updatat în acest articol.

3. Cel care a propus clipul câștigător primește laudele și mulțumirile noastre, dar și o răsplată-surpriză în momentul relansării Treizecizero.ro :)

4. Fazele pe care le propuneți trebuie să fie ceea ce se presupune, adică un singur schimb de mingi, nu un colaj de mai multe execuții.

Ce ziceți, încercăm? Hai să vedem! Și nu strică să vă aduceți și prietenii, să fim cât mai mulți care contribuie la listă. Începem noi, cu o altă fază care a prins bine pe pagina noastră de Facebook, această superbă fentă (chiar așa e) ca la execuția unui penalty, a lui Roger Federer, dintr-un meci cu Gulbis, de la Madrid. Așadar, punctul lui Dimitrov și cel al lui Federer sunt primele două de pe lista lărgită.

 

Hai și voi cu propunerile! Mulțumiri anticipate. 

 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi