Rafael Nadal nu va juca la Roland-Garros, va încerca să revină pentru ceea ce crede că va fi ultimul său an ca jucător în 2024
Treizecizero | 18 mai 2023Rafa spune că va încerca să se recupereze și să-și ofere un potențial an de despărțire sezonul viitor.
Rafael Nadal a anunțat azi, într-o conferință de presă organizată la academia sa, că nu va participa la Roland-Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului care va începe în câteva zile, în contextul în care nu s-a putut recupera după accidentarea la abdomen și piciorul drept suferită în Australia la începutul anului.
Rafa a mai spus că ultimul an și jumătate a fost o perioadă în care nu a putut să se bucure cu adevărat de antrenamente și de turnee din cauza numeroaselor probleme fizice, probleme care nu i-au permis să aibă continuitate. Jucătorul spaniol spune că nu va mai forța în următoarele luni și nu va încerca să revină prea curând pe teren, pentru a nu-și periclita starea de sănătate.
În schimb, va încerca să se recupereze și să se aducă la un nivel în care să se bucure și să poată juca în 2024, sezon despre care spune că „foarte probabil, va fi ultimul meu sezon ca jucător profesionist”.
„Am lucrat și am făcut tot posibilul în fiecare zi din ultimele patru luni, și au fost luni foarte dificile, pentru că nu am putut găsi o soluție la problema din Australia. Azi sunt tot în aceeași poziție, în care nu mă simt pregătit să concurez la standardul la care trebuie să fiu pentru a juca la Roland-Garros”, a spus Rafa, într-o conferință de presă în care a răspuns mai bine de 30 de minute la întrebări.
Ideea de bază a fost aceeași în toate răspunsurile sale: rămâne optimist, însă realist, nu visător și acceptă că finalul este inevitabil pentru orice și oricine.
„Nu știu când o să mă pot întoarce la antrenamente, dar o să mă opresc pentru o vreme. Poate două luni, poate trei, poate patru, nu știu. Nu sunt genul care să prezică viitorul, dar îmi urmăresc intuiția și sentimentele și încerc să fac ceea ce simt că e lucrul corect de făcut pentru corpul meu și pentru fericirea mea personală”, a spus Rafa, care a adăugat că ar putea încerca să-și înceapă revenirea la final de an, în Cupa Davis, și să pornească de acolo pentru startul viitorului sezon.
Rafa, care va împlini curând 37 de ani, a adăugat că perspectiva retragerii în 2024 nu e o decizie 100 la 100, pentru că nu știe cum vor merge lucrurile, lăsând o portiță deschisă pentru a continua dacă corpul său va da semne de îmbunătățire. Dar, la acest moment, realist înclină spre scenariul în care 2024 va fi ultimul său an, obiectivul lui fiind să se poată bucura și să-și ia la revedere anul viitor de la turneele sale favorite, dar și să concureze, să încerce să câștige titluri. „E bine să-mi păstrez opțiunile deschise și să vedem care e calendarul posibil.”
„Nu-s o persoană irațională, sau negativistă. În momentul ăsta, n-arată prea bine șansele de a concura la titlurile mari anul viitor. Dar de ce nu? Încerc doar să-mi ofer această șansă”.
„Aș vrea să am opțiunea să aleg eu cum o să închei”
Rafa a vorbit despre cum gestionează această nouă realitate din viața lui și despre cum ar vrea să fie finalul carierei sale.
„Încerc să iau lucrurile așa cum sunt. E realitatea. La urma urmelor, sunt bine. Da, e trist, dar așa stau lucrurile, trebuie să accept că corpul meu nu poate mai mult. Mă uit, ca de obicei, către viitor. Și sunt multe alte lucruri minunate în viața mea”.
„Nu-mi plac cuvintele, dar cu siguranță nu aș vrea să închei așa. De-a lungul vieții mele am făcut lucrurile să fie posibile prin efortul meu și mi-am atins obiective înalte. Aș vrea să am satisfacția personală de a încheia într-un fel pe care să-l pot alege eu”.
„Procesul actual prin care trec este de acceptare, de a fi sincer cu mine, dar fără dramă. La anul va fi un alt pas. Trebuie să mă bucur. Iar după aceea va fi un capitol nou în viața mea. Și nu văd de ce n-ar fi la fel de fericit precum precedentul”.
Absent de la Paris prima oară din 2005
Rafa n-a lipsit la nicio ediție a Roland-Garros din 2005 încoace, având un bilanț aproape ireal la turneul francez, unde a câștigat 112 meciuri din 115 jucate.
Nadal n-a mai jucat de la începutul sezonului, când a pierdut, în contextul accidentării, în turul al doilea la Australian Open, având un bilanț de 1-3 în 2023. Deși pronosticurile inițiale dădeau o perioadă de recuperare de 6-8 săptămâni, Rafa nu a mai reușit, de această dată, să se recupereze în timp util, trebuind să anunțe retragere după retragere de la turneele importante ale anului. Retragerea de la Paris a început să se profileze inevitabilă după ce spaniolul nu a putut fi prezent la startul turneului de la Roma, cea mai importantă ultimă repetiție înainte de RG.
Rafa venea după un 2022 excelent, în care a câștigat al doilea său titlu la Melbourne, urmat de al 14-lea la Paris, pentru un total de 22 de titluri de Grand Slam.
Însă, în ultimul an și jumătate, accidentările – o prezență constantă în cariera lui – s-au înghesuit la Rafa: problema lui cronică la picior s-a agravat, o întindere la un mușchi abdominal și o problemă la coaste l-au tot sâcâit, obligându-l să piardă ritmul.
În martie, Rafa a ieșit prima dată din primii 10 după 18 ani. Ratarea Roland-Garros va duce, cel mai probabil, la ieșirea lui din Top 100 pentru prima dată din 2003.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română