Primii campioni ai anului: Djokovic rămâne neînvins în Australia de trei ani, Sabalenka câștigă primul titlu după un an și jumătate

Radu Marina | 8 ianuarie 2023

Iar prima ediție a United Cup a fost câștigată de Statele Unite.

Nici n-a început bine sezonul 2023 și deja am avut parte de o finală memorabilă. Novak Djokovic a câștigat cel mai frumos meci al acestui început de an, după o finală epuizantă și dură cu Sebastian Korda la Adelaide (WTA 250). După 3 ore și 11 minute, o revenire de la set și 4-5, plus o minge de meci salvată la 5-6 în setul doi, Djokovic a găsit, din nou, resurse pentru a duce la capăt o revenire exemplară: 6-7, 7-6, 6-4 cu Korda, victorie care îi aduce al 92-lea titlu al carierei. Cu aceast succes, Djokovic rămâne neînvins în Australia din 2019 încoace și ajunge la 34 de meciuri câștigate consecutiv pe tărâm australian. 

Până să ajungă în finală, Djokovic n-a avut mari emoții cu niciunul dintre adversarii săi; nici măcar cu Daniil Medvedev, pe care l-a învins destul de clar, în două seturi, în semifinale, ducând la 9-4 scorul întâlnirilor directe. Finala cu Sebastian Korda, care merită toate laudele pentru parcusul din această săptămână, dar și pentru cum a gestionat în foarte mare parte finala cu Djokovic, a fost însă un meci dur, în care Djokovic a trebuit să sape adânc pentru a rămâne la suprafață. 

Cu excepția momentului de la 5-4 din setul decisiv, când se poate spune că a pierdut pe mâna lui (o dublă greșeală, un smash ratat, un forehand ieșit puțin în out), Korda a jucat și și-a făcut treaba exemplar: n-a greșit ușor, i-a dat mari bătăi de cap sârbului cu loviturile curate și acel rever în cross scurt la care Djokovic n-a găsit, multă vreme, o rezolvare. Djokovic a fost însă Djokovic și, ca de atâtea ori – mai ales în meciuri cu jucători tineri – a avut grijă să sădească dubii, să oblige adversarul să lovească mingi în plus, să crească intensitatea în funcție de importanța momentului sau a punctelor. 

Djokovic va ajunge, așadar, la Australian Open cu un titlu muncit, neînvins de 34 de meciuri în Australia și pierzând un singur meci, per total, în ultimele 23 de partide jucate. A avut parte de pregătirea perfectă pentru încercarea lui de a a mai doborî un record – al 10-lea trofeu la Australian Open. 

https://twitter.com/atptour/status/1612044275537281024?s=20&t=yFD3j2pgaIcK80Hp6JHilA
https://twitter.com/TennisTV/status/1612047165752283139?s=20&t=yFD3j2pgaIcK80Hp6JHilA
https://twitter.com/TennisTV/status/1612067990236762112?s=20&t=yFD3j2pgaIcK80Hp6JHilA

Aryna Sabalenka sparge gheața, câștigă primul trofeu după un an și jumătate

Pe tot parcursul sezonului trecut, Aryna Sabalenka nu a câștigat niciun trofeu și a dat impresia că face eforturi mari să rămână la vârf: s-a chinuit cu serviciul și dublele greșeli, s-a chinuit în finale (a pierdut trei), s-a chinuit să prindă un loc la WTA Finals.

Începutul sezonului 2023 o găsește într-o postură opusă: dominantă cu serviciul, copleșitoare prin forța pe care o generează, sigură în execuții și capabilă să ducă un lucru până la capăt. Sabalenka a triumfat la Adelaide I (WTA 500) după o victorie în două seturi cu Linda Noskova, 6-3, 7-6, după o săptămână în care n-a pierdut set și a servit 35 de ași în patru meciuri. Aryna bifează la Adelaide primul ei titlu din 2021 încoace, de la Madrid și ajunge la 11 trofee la total.

Sabalenka descrie această perioadă de mai bine de un an – mai 2021 – ianuarie 2023 – între trofeele câștigate ca fiind una a schimbărilor. “Cred că sunt o jucătoare diferită în acest moment. Poate puțin mai inteligentă, puțin mai calmă pe teren. S-a schimbat câte puțin din toate”, a spus ea după meciul câștigat cu Noskova. 

Pentru acest al 11-lea titlu, Sabalenka a trebuit să treacă de jucătoare foarte diferite ca stil de joc: ea le-a învins pe Liudmila Samsonova, Marketa Vondorusova, iar în semifinale i-a oprit Irinei Begu o săptămână excelentă – concluzionând apoi în finala cu Noskova. 

Noskova își vede oprit parcursul extraordinar, după șase victorii la rând la Adelaide, dar rămâne cu o săptămână absolut grozavă și e de urmărit de aici încolo. La 18 ani – după victorii la Kalinskaya, Potapova, Kasatkina, Liu, Azarenka și Jabeur –, Noskova a devenit cea mai tânără finalistă a unui turneu WTA 500 din 2008 încoace (Caroline Wozniacki, la New Haven). 

La Auckland, turneul feminin desfășurat în paralel cu cel de la Adelaide, Coco Gauff și-a respectat statutul de favorită principală cu o serie de evoluții categorice: a pierdut doar 22 de game-uri în drumul către al treilea titlu al carierei, după Linz și Parma. Chiar dacă Gauff a întâlnit doar o singură favorită (pe Kovinic, în semifinale) pe tot parcursul săptămânii la Auckland, faptul că și-a făcut loc cu atâta ușurință prin acest culoar (Tatjana Maria – Sofia Kenin – Lin Zhu – Danka Kovinic – Rebeka Masarova) reflectă nivelul la care e în acest moment, arătând ca o jucătoare mare, care câștigă ce e de câștigat – și asta la doar 18 ani. 

SUA e prima campioană a United Cup 

Noutatea acestui început de sezon a fost United Cup, care încearcă să înlocuiască vechea Hopman Cup, cu diferența că la United Cup se oferă puncte în clasamentele WTA și ATP.

Deși în astfel de competiții pe echipă ce se întâmplă pe teren nu reflectă mereu clasamentul, de data asta calculele teoretice au fost confirmate: SUA a aliniat cea mai bună echipa posibilă (Jessica Pegula, Madison Keys, Taylor Fritz, Francis Tiafoe), și asta s-a simțit în absolut fiecare întâlnire. Cu suficiente opțiuni la îndemână – și pentru meciurile de simplu, și pentru meciurile de dublu – americanii au câștigat categoric toate întâlnirile, de la primul meci și până în finală: 4-1 cu Cehia, 5-0 cu Germania, 4-1 cu Marea Britanie, 5-0 cu Polonia și 5-0 cu Italia, în finală. 

Spre deosebire de alte echipe importante, SUA a avut opțiuni și au putut jongla cu jucători – buni și foarte buni – pe tot parcursul săptămânii. În schimb, Spania, Polonia, Croația, Italia sau Grecia s-au bazat fie doar pe un jucător (Berrettini în echipa Italiei), fie pe doi (Swiatek și Hurkacz la Polonia, Nadal și Badosa la Spania, Tsitsipas și Sakkari, la Grecia. Iar când acești jucători au pierdut (Nadal a fost învins, Swiatek a pierdut cu Pegula categoric, Sakkari a fost învinsă de excelenta Martina Trevisan), totul s-a rupt. 

Ce e de punctat, după această prima ediție a United Cup e faptul că turneul s-a dovedit a fi o reușită – singura critică fiind aceea că evenimentul se desfășoară în trei mari orașe și pentru unele echipe distanța mare (de la Perth la Brisbane, de la Brisbane la Sydney) s-a dovedit a fi obositoare, pentru că asta a însemnat inclusiv o schimbare a reperelor, a temperaturilor și a terenului. 

Dintre toți jucătorii prezenți la United Cup, Madison Keys s-a remarcat cel mai mult: americana și-a câștigat toate meciurile în care a jucat și a pierdut un singur set în cinci partide. Keys le-a învins pe Marie Bouzkova, Magda Linette, Jule Niemeier, Katie Swan și Lucia Bronzetti. La masculin, Fritz a câștigat toate meciurile importante, cu jucători bine clasați, trecând în câte de două seturi de Alexander Zverev, Hubert Hurkacz și Matteo Berrettini. 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi