Ana Bogdan, oprită devreme la Transylvania Open, învinsă de Jule Niemeier

Radu Marina | 10 octombrie 2022

Ana ajunsese la Transylvania Open într-o formă foarte bună, cu patru semifinale și primul ei titlu la nivel WTA. Ea câștigase 16 din precedentele ei 20 de meciuri, a arătat multe lucruri bune și la Cluj, însă n-a putut rezista în fața agresivei și inspiratei Jule Niemeier.


este partener principal al Transylvania Open

Ana Bogdan, favorita 3 a turneului de la Transylvania Open, a fost învinsă în două seturi de Jule Niemeier: 7-6, 6-2, în aproape două ore de joc.

Prin prisma clasamentului și a formei pe care Ana a adus-o la Cluj, eliminarea ei pare surprinzătoare. În realitate însă, dacă avem în vedere tenisul arătat de Niemeier sezonul acesta – și în acest meci – , înfrângerea Anei nu mai pare surprinzătoare. Și nici atât de supărătoare.

Pentru că Jule Niemeier nu e deloc o adversară facilă, cu atât mai puțin în primul tur. În vârstă de 23 de ani, jucătoarea din Germania se află la cel mai bun sezon din carieră: primul titlu WTA 125K câștigat, primul sfert de finală la un Grand Slam (la Wimbledon, cu victorie la Anett Kontaveit, numărul 3 mondial pe atunci), urmat apoi de optimi de finală la US Open, unde i-a făcut viața grea Igăi Swiatek, numărul 1 mondial (și cea care avea să și câștige turneul).

Ca stil de joc, Niemeier se încadrează perfect în tiparul de jucătoare agresivă, cu lovituri apăsate, puternice, prin care își poate pune rapid adversara în defensivă. Are acel „easy power” și pe rever, dar mai ales pe dreapta, iar asta o face deosebit de periculoasă pentru oricine; dovadă și rezultatele înregistrate de ea în acest an, cu victorii la jucătoare de top 10 și rezultate importante în turneele de Grand Slam.

Niemeier își alege cu atenție momentele în care să accelereze și știe când să aștepte sau când să schimbe ritmul; or asta o transformă într-o adversară complicată, fără vulnerabilități evidente. Nu stă rău în defensivă, se poate apăra, rezistă bine în schimburi mai lungi de mingi și, per total, tenisul ei e suficient de compact încât să nu-i găsești cu ușurință o breșă în joc.

În termeni de formă sportivă, atât Ana, cât și Jule traversează cea mai bună perioadă a carierelor lor. Ana – cu primul titlu WTA al carierei și cu intrarea în top 50, Niemeier – cu primul sfert de finală și intrarea în top 100.

Prima jucătoare care a făcut break-ul a fost Niemeier, pentru 4-3; și tot ea a avut șansa să servească pentru primul set la 5-4. Ana a revenit de fiecare dată, a egalat și mai apoi a preluat conducerea, dar nemțoaica a fost mai inspirată în tiebreak-ul primului set, câștigat cu 7-5.

După acest prim set echilibrat, Niemeier s-a încărcat cu energie și încredere, iar asta a ajutat-o să lovească și mai apăsat, și mai convingător. Asta în vreme ce Ana a alternat puncte bine construite cu o serie de erori ușoare.

În felul acesta, Niemeier a izbutit break-ul în game-ul trei al setului secund, iar din acel moment încolo a fost de neatins: lui Jule i-a ieșit tot ce a încercat, ea a avut răspunsurile potrivite la toate întrebările primite.

Jule Niemeier merge, așadar, în turul doi la Transylvania Open. Urmează să o întâlnească pentru un loc în sferturile de finală pe câștigătoarea dintre Olga Danilovic și Kamilla Rakhimova.

Dayana Yastremska a salvat două mingi de meci în jocul zilei

A fost o primă zi la Cluj în care cea mai spectaculoasă desfășurare a scorului a fost cea de la meciul dintre Dayana Yastremska și Tamara Korpatsch. Aflată într-o serie de 8 înfrângeri la rând, Dayana a fost condusă cu 5-2 în decisiv, a înfruntat două mingi de meci și alte situații în care victoria părea gata-gata să meargă la germancă. Cumva, Yastremska s-a salvat și a întors meciul.

„Cred că e prima mea victorie în ultimele opt turnee, sunt foarte bucuroasă. Nici n-am realizat că ea a avut două mingi de meci”, a spus Dayana Yastremska (locul 94 WTA), la interviul de pe teren cu Horia Tecău.

Dayana a continuat spunând că îi place să joace la Cluj și se simte bine pe suprafața de aici. Ceea ce a fost important, într-o zi în care Dayana spune că a trecut printr-o mulțime de emoții.

„Nu a fost o zi ușoară pentru mine, pentru că am văzut știrile de dimineață (n.a. câteva rachete rusești au lovit două orașe importante din Ucraina). Ce se întâmplă acum e oribil. Am intrat pe teren afectată, a fost greu să mă concentrez, dar am încercat să fac tot ce pot. Dar îmi place să joc aici, în România, pentru că în România am venit când războiul din Ucraina a început. Iar voi (n.a. românii) m-ați ajutat și m-ați sprijinit – vă mulțumesc pentru asta!”.

https://twitter.com/TransylvaniaOpn/status/1579467397370896384?s=20&t=5VEN1ICWqm30UWfLLLADMg
https://twitter.com/TransylvaniaOpn/status/1579504266393563136?s=20&t=5VEN1ICWqm30UWfLLLADMg


Fotografii: Transylvania Open

*

Abonează-te aici gratuit la noul nostru newsletter de sport – pentru comentarii și idei despre momentele relevante din sport și despre personajele care contează cu adevărat! De până la 4 ori pe săptămână, ATLT la 8 dimineața, la cafea

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi