Dosarul Anti-Doping (III): Despre procesul domnului dr. Eufemiano Fuentes & friends

Sursa foto: badische-zeitung.de

Presa care vizează nu doar sportul, ci şi sănătatea acestuia, s-a aplecat în ultima săptămână (şi continuă să o facă) asupra unui meci ce se anunţă unul de anduranţă: cel dintre Dr. Fuentes şi restul lumii. Atât de multe sunt de spus, de amintit, de clarificat si de povestit despre acest om şi tot ce reprezintă el pentru sport, încât nimeni, în afara celor care se ocupă numai cu asta, nu poate avea pretenţia de a acoperi totul în câteva rânduri, pe un site de tenis; mai ales unul ca acesta, unde frumuseţea unui drop-shot va prelua oricând lumina reflectoarelor, în dauna unei supoziţii de primă pagină. Cu toate astea, procesul doctorului Fuentes, aflat abia la început, este important, pentru că poate reprezenta un al doilea pas (Lance să fi fost primul?) întru curăţenie.

Procesul a început la sfârşitul lunii trecute, într-o zi de luni pe care presa madrilenă (şi nu numai) a caracterizat-o drept una „de circ”, şi în care, aşa cum era de aşteptat, nu s-a întâmplat nimic demn de notat. Abia marţi, când starul Eufemiano (nume predestinat unei meserii  care anchilozează sportul) a deschis gura, lumea a început să spere că adevărul, sau măcar bucaţi ruginite din el, va ieşi la iveală. Fuentes, a carei singură acuzaţie în Spania vizează „sănătatea publică” şi nu în mod explicit ajutorul dat sportivilor prin substanţe interzise, a primit o veste bună încă de la începutul procesului: din raţiuni de „confidenţialitate a inculpatului”, informaţiile de pe computerele sale nu vor fi parte a acestui proces. Cu alte cuvinte, nevinovat până la proba contrarie, dar la naiba cu proba cea mai importantă!

Astfel, dupa primele zile de proces, două lucruri au putut fi notate in carneţelul virtual al tuturor celor care, scuzaţi expresia, vor sânge. Mai intâi, că domnul doctor şi avocaţii săi, previzibil, vor juca pe cartea „noi le-am vrut binele”. De altfel, prima declaraţie cât de cât neechivocă a lui Fuentes a fost aceasta: “If a sportsman had blood that was very thick, we would take out the blood to evade this danger and we would freeze it. Later, if the sportsman had a very low hematocrit level or anemia, we would re-inject it for questions of health.”  În definitiv, câţi dintre noi nu am avut anemie la un moment dat, lipsa fructelor temperându-ne randamentul?  Cea de-a doua, mult mai importantă şi mai interesantă, a fost recunoaşterea faptului că a avut clienţi din mai toate sporturile unde se învârt bani si mize:  „În 2006, am lucrat cu atleţi de toate felurile: fotbalişti, ciclişti, alergători. Întotdeauna am lucrat individual cu sportivi , nu cu echipe”. E de presupus că nici Dolce si nici TVR nu vor avea audienţe înjumătăţite săptamâna viitoare, la meciurile de Champions League.

Cristina Quero, mandatată de către Federaţia Spaniolă de Ciclism să pună întrebări, a fost cea care i-a cerut lui Fuentes lista cu sportivii cu care a colaborat, întrucât pe pungile de sânge îngheţat  găsite în ograda sa (vreo 200 sute, împrăştiate cu cap (sic!) prin apartamente şi garsoniere în Madrid) nu erau trecute nume, ci doar iniţiale, acronime, coduri.  Fuentes a refuzat sa divulge numele vreunuia dintre clienţii săi, cu excepţia a trei ciclişti (neimportanţi pentru noi, tenismanii de pe 30-0). Interesant (înlocuiţi cu „frustrant” dacă vreţi) este că judecătoarea, Julia Patricia Santamaría, acceptat refuzul lui Fuentes, completând că „acuzatul are dreptul, dar nu şi obligaţia de a furniza numele clienţilor săi, în acest moment”. A fost prima bornă a procesului şi primul semn, pentru mulţi, că mai e mult până când vom afla ceva cu adevărat relevant din toata povestea asta.

Odată ce informaţia conform căreia nu doar cicliştii au fost ajutati de Fuentes a fost furnizată chiar de catre acuzat, iubitorii de tenis şi fotbal se aşteptau, cuminţi, ca procesul să vizeze şi aceste doua sporturi, sau, mai precis, pe acei câţiva care au făcut uz de serviciile lui Fuentes.  Judecătoarea a decis însă încă de la început, în ciuda celor aflate, ca procesul să se rezume la a trata numai ciclismul. Judecătorii probabil ştiu mai bine ce-i de făcut, dar este uşor de sesizat că şi dacă se vor înregistra mici victorii la capătul acestui proces-luptă, sportul nu va beneficia cu adevărat de un spaţiu salubru de joacă până când nume şi prenume nu vor fi date în vileag.  

Andy Murray a fost primul jucător dintre cei activi si relevanţi în circuit care a aderat la această idee, admiţând, pe de-o parte, că „nici nu mai ştiu cum poţi judeca dacă un sport este curat sau nu”, şi completând apoi cu o propoziţie pe care aceia dintre noi care încă mai sperăm la un sport curat, am vrea sa o auzim din gura cât mai multor sportivi: „Tot ce am de zis despre asta este că, îm opinia mea, este esenţial ca numele tuturor celor care au lucrat cu el să iasă la iveală”.

Dosarul Anti-Doping pe Treizecizero.ro:

I. Bugete, teste de sânge şi paşapoarte electronice

II. Procedurile testelor anti-doping în tenis