Nimic despre tenis. Sau totul. Cinci lecții despre viață de la Andre Agassi

Unul dintre cei mai mari campioni pe care i-a dat vreodată sportul a fost, paradoxal, un om care n-a vrut să facă tenis. N-a simțit că i-a fost dat să aibă o carieră în asta, ba chiar a avut momente în care l-a urât cu tot dinadinsul.

Pentru Agassi, tenisul a fost, în anumite momente, precum un job pe care-l urăști din tot sufletul. Ai vrea să renunți la el, dar te țin pe loc tot soiul de resorturi. Diferența a fost că Andre a găsit, până la urmă, puterea să-și croiască propriul drum. Împins spre tenis fără voia lui de către tată, apoi târât într-o luptă inegală cu proprii demoni, Agassi a ajuns, după un drum lung și întortocheat, să găsească sensul lucrurilor care i s-au întâmplat de-a lungul carierei. A ajuns să se cunoască mai bine, și-a găsit răspunsurile la cele mai grele și chinuitoare întrebări. Și-a învățat lecțiile. Totul, paradoxal, prin tenis.

Andre a vorbit despre toate astea într-un interviu acordat, cu ocazia Australian Open, pentru News.com.au. Am ales cele mai interesante lucruri și le-am grupat într-o formă aplicabilă și în afara terenului. Sau cu atât mai mult acolo.

Venite de la un tip cu experiența de viață și cu realizările lui Agassi, cele cinci lecții de viață au parcă și mai multă greutate.

Cunoaște-ți slăbiciunile, ca să-ți poți înțelege calitățile

Accidentările chinuitoare suferite de-a lungul carierei, numeroasele injecții cu cortizon făcute pe finalul ei, eterna luptă cu durerile cronice de spate? Agassi a reușit, totuși, cumva, să-și obișnuiască trupul cu durerea și să joace cu ea. Neputând s-o scuture, a acceptat-o drept companion. Ca să poată merge mai departe. “Totul începe în tenis cu corpul tău și ajunge apoi în mintea ta”, spunea Agassi, la o lună după retragere. “A avut nevoie de o mare toleranță la durere ca să poată ajunge atât de departe”, certifica și un faimos ortoped american.

Ca atare, Andre subliniază că secretul în tenis, ca și în viață, e să-ți cunoști bine slăbiciunile, ca să poți să profiți mai bine de punctele tale forte. Și folosește, pentru exemplificare, felul în care el și-a adaptat jocul la posibilitățile fizice, în așa fel încât să-și pună cât mai bine armele în valoare.

“Forța jocului meu consta în abilitatea de a trimite o lovitură eficientă, cu care să încep să-mi domin adversarul în punct. Încet, dar sigur, până când el ajungea în situația în care ceda, într-un fel sau altul. Este un joc diferit ceea ce se joacă acum, față de ce jucam pe timpul meu. Nu aș fi putut să lupt de la egal la egal cu The Big Four, dacă aș fi jucat pe vremea lor”, observă Agassi.

“Sunt unii jucători, Roger, de exemplu, care au și alte opțiuni atunci când, într-un schimb, pierd avantajul dat de mișcarea superioară în teren. Au și alte arme cu care să facă diferența. Pentru alții însă, mișcarea este determinantă. Ei sunt mult mai afectați când pierd o jumătate de pas”, spune Agassi, care-l dă exemplu pe Hewitt: “Deplasarea era o componentă esențială a jocului său. El nu era un jucător ofensiv sub nicio formă. Dacă pierdea un pas, era un mare minus pentru el”.

Așadar: găsește-ți minusurile și defectele, fii conștient de ele, fii sincer cu tine, nu le ascunde. Acceptă-le ca atare. Apoi găsește o formă prin care să-ți pui în valoare calitățile cât mai aproape de potențialul lor maxim. 

Nu judeca o carte după copertă

Ca unul care a avut partea lui substanțială de episoade controversate de-a lungul carierei, Agassi îi vede pe jucătorii-problemă din ziua de azi diferit față de noi, ceilalți. Jurnalistul care a făcut interviul citat s-a raportat la Bernard Tomic, australianul care a stârnit o mulțime de controverse în ultimul an, însă discursul lui Andre e universal valabil:

“Sunt atâtea stări în mintea și în sufletul unei persoane, jucător de tenis sau nu. Suntem cu toții foarte complicați pe interior, și, dintr-un motiv sau altul, pentru unii dintre noi e mai greu să găsească sensul lucrurilor la fel de repede ca toți ceilalți. Aud mereu despre el (n.a. Tomic). E pomenit drept un tip pe cale să devină o cauză pierdută.

Nu știu motivele adevărate pentru chinurile lui, dar eu cred foarte mult în spiritul uman, în capacitatea lui de redresare. Și să speculezi pe seama luptei care se dă în interiorul unui individ este o misiune menită să dea greș. Sigur că poate să-și repare imaginea. Eu am trăit asta, am trecut prin ceva asemănător. Știam ce simțeam în momentele alea. Era real. Și eram conștient că oamenii vedeau în mine poate altceva la momentul cu pricina”.

Andre a fost recunoscut drept un rebel, un luptător împotriva convențiilor de orice fel, începând cu părul, cu hainele sau cu atitudinea. Însă a descoperit pe parcurs că acțiunile lui nu erau o formă de rebeliune împotriva “sistemului”. “Nu exprimam cine eram cu adevărat. Exploram cine eram cu adevărat”.

Așadar: nu te grăbi să cataloghezi pe nimeni drept o cauză pierdută. Renunță la prejudecăți, dă o șansă oricui să se dovedească, să se schimbe, chiar și celor care (îți) greșesc în serie. S-ar putea să: 1) ai o surpriză plăcută, 2) fii chiar tu unul dintre cei care au nevoie de o șansă, într-o zi.

Găsește-ți un scop major în viață

Una dintre cele mai controversate părți ale faimoasei lui autobiografii, Open, este cea în care Agassi vorbește despre droguri. În 1997, Andre a fost testat pozitiv cu metamfetamină.

Era într-un punct mort. Avea 27 de ani, iar cariera lui risca să eșueze într-un mod foarte urât. Un mix de accidentări, probleme conjugale și probleme de încredere îl aruncaseră într-o situație aparent fără ieșire. Ajuns pe locul 141 în lume, fără vreun Slam câștigat de doi ani de zile, tenisul nu-l mai ținea în brațe pe Andre. Iar Andre îl ura, de-a dreptul.

Povestește Agassi:

“Am avut o epifanie. Eram în Stuttgart. Antrenorul meu s-a închis cu mine în camera de hotel, a deschis două beri și mi-a zis simplu: „Avem o decizie mare de luat.”

La 27 de ani, eram într-o spirală. Eram într-un punct foarte, foarte jos. Uram tenisul la acel moment.

Mă uitam pe fereastră la oamenii de pe stradă și mă gândeam: Unde se duc oamenii ăștia? Ce fac? Le place ceea ce fac în viața de zi cu zi? Sau poate urăsc ceea ce fac?

Atunci mi-am dat voie să abandonez totul, să renunț. Dar, după ce am făcut asta, mi-am zis: Dar dacă îmi găsesc un motiv adevărat pentru care să merite să merg mai departe? Dacă găsesc un ceva pentru care să mă regăsesc?

La acea vreme, fundația mea umanitară începuse deja să se dezvolte. A început, treptat, să devină motivul pentru care jucam tenis. Iar asta m-a scos pe mine din calea mea. M-am dat singur la o parte din drum pe mine, obstacolul.

M-am simțit conectat cu ceva mult mai mare decât mine. Tenisul se întâmpla să fie doar o unealtă ca să ajung acolo unde îmi doream. Un vehicul, atât”.

Așadar: Găsește ceva care să te motiveze chiar și atunci când nimic altceva nu o mai face. Găsește-ți un scop important, către care să-ți canalizezi toate energiile și cunoștințele. Fă-ți un plan și continuă-ți drumul către și pentru acel ‘ceva’, indiferent de câte obstacole ai în cale.

Fă ceva și pentru tine

În timpul episodului de la Stuttgart descris mai devreme, Andre a realizat că, de fapt, juca tenis și pentru el. Nu pentru că ar fi iubit sportul, ci pentru că l-a ales. “Nu m-am născut să fiu jucător de tenis, am fost pus să devin unul”.

Jucătorul Andre Agassi este, așa cum majoritatea o știe, produsul unui tată mai mult decât zelos; or, amprenta foarte puternică pusă de tați pe cariera copiilor lor nu-i tocmai o noutate în tenis, vezi episoadele Dokic, Williams, sau chiar Tomic, Bartoli, Radwanska, Wozniacki. În unele cazuri a existat o ruptură la momentul oportun, în altele, nu.

La Andre, refuzul de a accepta ce i s-a impus a venit mai târziu și s-a manifestat prin acele forme de rebeliune pe care le știm cu toții și pe care le-am amintit anterior. “Perspectiva mea asupra vieții s-a format câștigând și pierzând meciuri de tenis. Niciodată nu mi-am dorit să fac asta (n.a. să joc tenis). Nu spun că n-a venit și cu părți bune. Dar am continuat să joc tenis pentru că tatăl meu dorea asta și pentru că mi-a spus de la o vârstă fragedă că asta voi face tot timpul. Așa s-a ajuns la rebeliunea aceea, atât de adâncă și atât de prelungită”.

Apoi, Andre a avut revelația povestită mai devreme. Și-a dat voie să renunțe, fie și pentru o secundă, la tenis, dar imediat și-a găsit un motiv să meargă mai departe – fundația umanitară. Dar procedând așa, a ales să facă ceva și pentru el. Pentru Andre Agassi. “M-am gândit: am jucat tenis pentru o mulțime de alte motive. Am jucat tenis pentru că voia tata. Cum ar fi să încep să joc tenis și pentru mine? Dintr-o dată, tenisul redevenise o provocare”.

Așadar: E important să faci ce vor cei dragi să faci, dar cel mai important este să faci ceea ce faci pentru tine. Pentru că tu vrei asta, pentru că te împlinește. Analizează-ți acțiunile, gândește-te bine dacă faci ceea ce-ți dorești. Dacă nu, caută să schimbi asta, sau măcar adaugă o dimensiune personală activității tale.

Dezvoltarea ta e mai importantă decât succesul

Ultima întrebare a jurnalistului australian pentru Agassi a fost dacă, ținând cont de toate problemele de pe parcurs, a iubit vreodată tenisul doar pentru bucuria de a juca. Răspunsul? Poate vi se va părea surprinzător. “Nu, nu. Au fost prea mulți ani cu mult bagaj emoțional. Când ai o relație disfuncțională cu ceva sau cu cineva atât de important pentru tine, și ai această relație disfuncțională pentru o bună bucată de timp, atunci nu mai poți să mai ajungi la acel punct în care să spui, sau să simți, că ai parte de o experiență normală, sănătoasă.

Eu am avut mereu nevoie de un motiv pentru care să joc. Nu am mai ajuns niciodată la punctul în care pur și simplu să-mi doresc să joc”.

Și atunci? Poate că experiența de viață a lui Agassi – cea prin care a reușit să se înțeleagă, să se cunoască și să se transforme în persoana respectată și iubită pe care o știm azi – toată această dezvoltare personală din afara terenului a surclasat ca importanță succesul obținut pe teren.

Așadar: e important să ai succes și să alergi după el, e bine să fii recunoscut de cei din jur drept o referință în ceea ce faci. Dar mai important este să te dezvolți sănătos ca persoană. Să-ți găsești în mod corect răspunsurile la propriile tale probleme, fără scurtături, fără minciuni. E mai important să-ți găsești echilibrul cu tine. Succesul va veni și el după aceea.