24! Cum a câștigat Simona Halep un titlu de care avea nevoie și pe care l-a așteptat mult

Una dintre cele mai titrate jucătoare ale ultimului deceniu continuă să(-și) demonstreze că poate câștiga titluri la nivel înalt. Simona Halep își adaugă în palmares titlul cu numărul 9 din categoria WTA 1000, ceea ce înseamnă că aproape jumătate din titlurile ei au venit într-unele din cele mai importante turnee din lume.

Simona a început finala cu patru duble greșeli într-un game, cu serviciul pierdut și cu frustrarea, pe care nu s-a ascuns să o arate, cauzată de maniera debusolantă în care și-a cedat serviciul. Debutul nefast s-a întins, a însemnat trei game-uri pierdute la rând, interval în care Haddad Maia a servit precis și puternic, iar lovitura ei de dreapta a făcut diferența din orice poziție, aceelerând, căutând unghiuri cât mai scurte și atacând des în lung de linie, lovitura ei preferată. 

Condusă cu 3-0, Simona a început să strângă puncte. Întâi două la rând, apoi trei, apoi a apărut pe tabelă. Iar de aici încolo a început să lege jocul și game-urile: alte cinci la rând, set câștigat, cu revenire de la 0-3 la 6-3. Mai important de atât, a început să înțeleagă ce trebuie jucat: a făcut ajustări la retur (a alternat între linia de fund, fie a intrat mult în teren, fie a întâmpinat returul departe de linia de fund, având în vedere serviciul cu mult efect spre exterior al adversarei) și s-a ferit cât de mult a putut de lovitura de dreapta a braziliencei.

Au fost două schimbări datorită cărora a reușit să-și facă loc în meci și să preia controlul. Pe de o parte cu returul, pentru că nu i-a mai oferit braziliencei șansa să fie în control imediat după serviciu. Pe de altă parte, insistența de a o juca pe rever două-trei-patru mingi și apoi de a schimba spre forehandul lui Haddad Maia a dat cu adevărat roade. 

Simona i-a simțit această vulnerabilitate pe rever (pe care brazilianca îl lovește bine, dar, comparativ cu forehandul, e o diferență uriașă din punct de vedere al timing-ului) și a pistonat-o suficient de mult cât să-i deregleze jocul. A făcut asta treptat, invitând-o în dueluri de rever cross-cross, i-a servit mai mult spre rever și asta i-a permis să atace mai des, pentru că de multe ori calitatea mingii adversarei de pe rever n-a fost cea mai grozavă. Și, în cele din urmă, pentru a nu deveni previzibilă, după câteva schimburi pe rever muta atacul spre forehand, surprinzându-și adversara de foarte multe ori. 

Peste toate astea astea a fost jocul ei, intens și copleșitor în acea serie de șase game-uri. Practic, adversarei i-a fost aproape imposibil să mai treacă mingea prin Simona; Simona a impus un ritm sufocant, pe care Haddad Maia pur și simplu nu l-a putut susține, iar asta s-a simțit și văzut în felul în care de multe ori, în mijlocul anumitor raliuri, brazilianca nu mai știa ce să facă, cum să accelereze pentru a câștiga punctul; sau, la finalul lor, nu mai putea ține mingea în teren.  

Tenisul lui Haddad Maia e unul relativ atipic pentru o jucătoare din Brazilia. A crescut pe zgură, dar rezultatele cele mai bune le are pe suprafețe rapide, iar jocul ei e departe de a fi despre răbdare, defensivă și construcția punctului – stil de joc pe care-l vedem la foarte multe jucătoare din Brazilia. Are un fizic impresionant și e capabilă să câștige multe puncte în feluri diferite. Vine la fileu, jonglează cu efectele și înălțimile, caută unghiurile, își scoate adversara în exterior, e capabilă să facă diferența doar dintr-o singură lovitură, are o priză foarte închisă la forehand și își ascunde bine intențiile. Iar valul de încredere pe care a urcat în ultimele luni e atât de înalt încât poate face foarte multe lucruri, în același timp, la un nivel excelent – și e capabilă să-l susțină mult timp. 

Am văzut toate combinațiile astea executate impecabil – serviciu puternic, lovituri de forehand devastatoare, joc foarte clar de pe linia de fund susținut de lovituri tari, lungi și grele – în setul doi. Haddad Maia a început setul doi decisă să-și câștige punctele și foarte alertă în fiecare lovitură; a fost o trecere bruscă în termeni de agresivitate, pe care Simona n-a putut-o gestiona tocmai bine, iar faptul că brazilianca a început să intre în teren la retur și să îi atace virulent serviciul din ce în ce mai des a fost o altă mare durere de cap pentru Simona. Acesta a fost, de fapt, motivul pentru care setul doi s-a rupt repede pentru Simona: serviciul a părăsit-o complet, câștigând doar 12 puncte în tot setul, a servit cu teamă din cauza returului adversarei și și-a pierdut din claritatea arătată în primul set, când a executat impecabil planul. 

Simona a avut probleme cu serviciul și în primul set – a fost, de fapt, tema recurentă a acestei săptămâni; diferența în setul doi a fost că a simțit o presiune suplimentară în fiecare game de serviciu, Haddad Maia presând, căutând returul decisiv și taxând fiecare serviciu mai slab. Toată această agresivitate arătată de braziliancă la retur i-a dereglat și mai tare serviciul Simonei, pentru că l-a executat constant cu foarte multă teamă și a scăzut viteza drastic. În aceste condiții, a fost greu pentru Simona să revină în acest set fără să se bazeze pe serviciu și mai greu ținând cont de cât de bine a servit adversara: 2 puncte pierdute cu primul serviciu, 4 cu al doilea. 

Decisivul a fost o luptă pentru supraviețuire în mare parte; o luptă de a rămâne acolo, în fața unei adversare care a aruncat înspre ea tot ce a avut la îndemână, de a nu ceda și de a găsi noi soluții pentru a compensa lipsa serviciului. Simona a început cu break, dar i-a fost greu să-l confirme imediat, însă în cele din urmă s-a regrupat, a insistat, și-a pus în funcțiune toate armele la retur și a obținut ce și-a dorit: un nou break, pe care de data asta l-a păstrat până la finalul partidei și care i-a adus titlul. 

Acest break, făcut la 2-1, a liniștit-o mult nu doar pentru că era din nou în avantaj, ci pentru că a înțeles că dacă va fi nevoie, va mai putea face încă o dată un break; deja începuse să-i citească serviciul adversarei. Liniștea asta, deși amestecată uneori cu câțiva nervi, s-a transferat și în joc, un joc foarte coerent, stabil și incredibil de intens, atât în faza de ofensivă, cât și în defensivă. Pentru că, în cazul Simonei, intensitatea nu se referă doar la agresivitatea pe care o accesează uneori. Ci și în felul în care se apără și își transformă defensiva în atac. Asta le debusolează și le face neîncrezătoare pe majoritatea adversarelor ei – și așa s-a întâmplat și cu Haddad Maia. Iar motivul e simplu: nu pot menține acest nivel, sunt conștiente de acest lucru și asta le obligă să iasă prea des din zona de confort, un risc care de multe ori, deși asumat, vine la pachet cu multe erori și blocaje. 

Titlul ăsta – de care avea atâta nevoie – a fost câștigat în multe feluri. Cu mintea, cu picioarele, cu tenisul stelar pe care l-a scos la înaintare de câteva ori, adesea când a avut nevoia cea mai mare, cu răbdarea, uneori cu înțelepciunea jucătoarei care a trecut prin multe și e capabilă să depășească orice obstacol, alteori cu refuzul de a ceda și de a se da bătută.

Acest al 24-lea trofeu al carierei a venit după câteva meciuri muncite, care ne-au arătat, încă o dată, – poate și mai apăsat –  esența, dimensiunile și sufletul Simonei. A venit, mai ales, după multe luni de ascensiune treptată, nu întotdeauna liniară, cu destule momente grele, în care capacitatea ei de a mai urca în top i-a fost pusă la îndoială. Dar de câte ori n-a depășit Simona îndoielile – ale ei și ale altora. De acum, se întoarce în top, la propriu și la figurat, și are un trofeu frumos și important, care-i confirmă că nivelul ei e în continuare acolo.

Iar restul sezonului e din nou captivant pentru noi toți. Captivant în felul acela.

 

*

Abonează-te aici gratuit la noul nostru newsletter de sport – pentru comentarii și idei despre momentele relevante din sport și despre personajele care contează cu adevărat! De până la 4 ori pe săptămână, ATLT la 8 dimineața, la cafea