Înapoi în Top 10, înapoi în finalele mari! Cum a câștigat Simona Halep semifinala cu Jessica Pegula de la Toronto

Victoria cu Jessica Pegula o readuce pe Simona Halep în Top 10 după un an și o lună de la ieșirea care i-a oprit o serie de 373 de săptămâni în Top 10, a opta cea mai lungă din istoria tenisului.

Atât Coco Gauff ieri, cât și Jessica Pegula azi au intrat în meciul cu Simona cu gândul de a nu-i da timp, de a o grăbi, de a o sufoca și de a veni peste ea cu orice ocazie, inclusiv la fileu. Niciuna n-a avut succesul dorit în final, dar meciurile au fost incomparabile ca efort și dinamică.

Semifinala a fost o luptă crâncenă și epuizantă, cu Simona revenind de la set pierdut și multiple mingi de break în debuturile următoarelor seturi, și cu o Pegula care a făcut probabil unul dintre cele mai bune meciuri ale sale. Față de Gauff, diferența majoră a fost că Pegula nu a trebuit să iasă prea mult din zona ei de confort și i-a venit natural să-și hărțuiască adversara printr-un tenis foarte agresiv; asta face de obicei, ăsta e planul ei A.

A mai contat și faptul că Simona i-a permis, treptat, să pună stăpânire pe joc. Au fost probleme cu primul serviciu, și atunci a fost expusă pe serviciul doi, pe care Pegula i l-a atacat fără milă; a fost agitată și a încercat, în multe rânduri, să grăbească punctele, ceea ce i-a adus multe erori (13 la număr doar în primul set). 

Să execuți ceea ce a executat azi Pegula – un tenis compact, dar foarte agresiv și cu tendințe clare de a nu da timp adversarei – e, în mod categoric, o variantă să câștigi în fața Simonei. Nu multe jucătoare pot găsi un așa echilibru între agresivitate, siguranță și precizie cu Simona pentru că una din calitățile Simonei e fix asta: știe cum să dejoace un astfel de plan prin jocul foarte stabil de pe linia de fund. În final, avea să reușească și azi acest lucru. Mai târziu, după mulți nervi și mult efort, dar i-a ieșit și azi. Și nu în fața oricărei adversare – ci în fața unei adversare de top, care a intrat recent în primele zece și traversează cea mai bună perioadă a carierei. 

Timp de un set, totul i-a mers americancei: a servit bine, a returnat inteligent și a încercat să preia controlul în puncte rapid, fără să stea la discuții. Simona i-a permis și ea să prindă mai multă încredere prin jocul ușor neîncrezător, iar primul set a curs repede, poate prea repede, fără că Simona să lege loviturile. Când Simona se grăbește la serviciu, nu mai construiește, vrea să atace rapid și încearcă să scape de minge nu e semn deloc bun pentru că de multe ori își duce starea asta, ba chiar o amplifică, și în setul doi. Uneori se stabilizează și poate recupera, alteori handicapul devine prea mare pentru a mai putea fi recuperat. 

N-a fost cazul acum. Simona s-a chinuit un game – în chiar debutul setului doi – a muncit mult pentru acel game, revenind de la 15-40 și salvând două mingi de break. După momentul acesta, totul a devenit puțin mai clar pentru ea: și-a regăsit reperele, s-a mai liniștit, a legat mai ușor și mai bine loviturile iar de aici până la a face primul break în meci a fost un singur pas.

Nu l-a confirmat imediat, dar era clar că semnele sunt, în sfârșit, bune, că e pe un trend ascendent și că de aici încolo nivelul ei va crește, nu o va lua la vale. Nivelul ei nu a crescut extraordinar, ci suficient cât să poată câștiga punctele mari, care fac diferența – ceea ce i-a permis, în cele din urmă, să ducă meciul în decisiv după un set pe care l-a controlat de la bun început în mare măsură, dar pentru care a avut de tras.

N-a fost cel mai bun tenis al ei, serviciul nu a ajutat-o aproape deloc, dar mental a rămas aproape de adversară și uneori asta poate fi suficient. A fost, literlamente, un set muncit cu adevărat, în care fiecare punct câștigat, a fost un punct în urma căruia efortul a fost considerabil și nimic nu a fost întâmplător. S-au câștigat puncte pentru că adversara a gândit și finalizat punctul impecabil. S-au pierdut puncte pentru că adversara chiar n-a mai avut cum contracara lovitura venită din partea cealaltă a fileului. 

Ce a urmat în decisiv n-a fost diferit; a fost greu, a fost la fel de mult de muncă; fiecare punct a avut o intensitate aparte. Simona a început bine, dar a continuat slab, apoi s-a redresat la timp și a preluat, încă o dată, conducerea în meci. Să ajungă în această postura a avut de depus, din nou, un efort uriaș: la 2-2, Simona a salvat patru mingi consecutive de break, și, odată cu ele, și meciul. Acela a fost punctul de cotitură al semifinalei, momentul în care Pegula a cedat, iar Simona nu s-a mai uitat în urmă. De la 2-2, Pegula a pierdut contactul cu Simona, cedând următoarele trei game-uri la rând, un dezavantaj pe care, deși a încercat din toate puterile, nu l-a mai putut recupera. 

În multe feluri, am avut parte de o semifinală cu adevărat frumoasă nu doar prin scor, dramă sau întorsături de situații. Ci prin maniera în care s-au câștigat și s-au pierdut punctele: ambele adversare au câștigat puncte pentru că au muncit mult și foarte mult pentru ele; au alergat din colț în colț, au rezistat, s-au apărat, au atacat, s-a pus scurte, s-au încercat combinații scurte-lob, s-a venit la fileu și niciuna dintre adversare n-a lăsat garda jos în niciun moment al meciului. Nici când lucrurile păreau gri spre negru pentru Simona la 3-6 și multiple mingi de break pentru adversara. Nici pentru Pegula, când a încercat o revenire de la 2-5 în decisiv, dar fără succes, pentru că Simona a încheiat socotelile la timp, înainte ca lucrurile să se complice și mai mult. 

Pentru Simona, victoria e mai mult decât valoroasă. E valoroasă pentru cum a obținut-o, pentru felul în care a rămas prezentă în meci în multe momente grele, dar și pentru ce aduce acest rezultat: revenirea în Top 10 de luni și șansa de a juca din nou, după doi ani, pentru un trofeu WTA 1000. 

 

*

Abonează-te aici gratuit la noul nostru newsletter de sport – pentru comentarii și idei despre momentele relevante din sport și despre personajele care contează cu adevărat! De până la 4 ori pe săptămână, ATLT la 8 dimineața, la cafea