Simona Halep: „Patrick mi-a spus că e mândru că fac ceea ce am vorbit împreună, asta-l bucură cel mai mult”
Adrian Țoca | 4 iulie 2022„Nu știu cum se simt celelalte fete pe iarbă, dar eu mă simt bine, am început să mă simt în siguranță. Cred că faptul că am pașii mai mici și sunt mai rapidă mă ajută foarte mult pe suprafața asta.”
(Londra)
Dacă reacțiile experților și comentatorilor au fost aproape în unanimitate că acesta a fost unul din cele mai bune meciuri făcute de Simona în Slamuri de la finala cu Serena încoace, am întrebat-o pe Simona cum își descrie ea evoluția de azi.
„Am jucat agresiv, rapid, nu i-am dat timp. Am fost tot timpul repede lângă minge. Am schimbat direcția destul de bine. Am mers pe lung de linie atunci când am simțit. A fost un meci complet din punctul meu de vedere și exact ce a trebuit să joc contra ei; exact cum a fost și la Madrid.”
Și atunci, Paula avea dreptate când spunea că Simonei îi place mingea pe care o joacă iberica:
„Probabil, de asta și joc bine cu ea. Dar da, îmi place să joc repede. Și consider că așa pot să fac treabă contra ei, pentru că este o jucătoare solidă și nu trebuie să-i dai timp să își facă jocul.”
Simona spune că nu s-a gândit prea mult la zilele trecute de la precedenta ei apariție pe Centre Court. S-a gândit mai mult la ce are de făcut și la poziția în care s-a adus din nou, aceea de a juca pentru o fază avansată la un turneu la care a adunat, deja, 11 victorii consecutive.
„Dar e o plăcere să joc pe Centre Court, e cel mai frumos teren din lume. Și a fost o atmosferă frumoasă. Publicul e alături de mine mereu și asta mă bucură mult.”
Am mai întrebat-o pe Simona dacă crede că felul în care se deplasează ea pe iarbă îi oferă un avantaj față de jucătoarele rămase pe tablou.
„Nu știu cum se simt celelalte fete pe iarbă, dar eu mă simt bine, am început să mă simt în siguranță. Cred că faptul că am pașii mai mici și sunt mai rapidă mă ajută foarte mult pe suprafața asta. Chiar dacă în fiecare meci am alunecat; inclusiv azi, la o scurtă mi s-a dus genunchiul și n-a fost ușor. Dar da, mă simt stăpână pe mine.
Îmi place să joc pe iarbă. Am încredere. Dacă am un feeling bun cu terenul, pot să joc bine. Îmi place că e rapid și se pare că joc bine.”
De data asta n-a mai ajuns la fileu atât de mult precum în meciurile anterioare, dar asta pentru că nici meciul n-a mai chemat-o, sau nu i-a mai permis să urce la fel.
„Da, îmi doresc să ajung la fileu, dar nu tot timpul pot, pentru că mingea ei a fost mult mai apăsătoare și e greu să ajungi la fileu. Dar am încercat cât s-a putut de mult să o mișc, să deschid terenul și atunci când am o oportunitate, să o iau. A fost un meci foarte bun din punctul meu de vedere.”
Are vreo relevanță în perspectiva meciului de miercuri cu Anisimova faptul că a învins-o recent, și încă destul de clar?
„Nu, că e alt meci, alt turneu, sferturi e deja departe pentru oricine. Dar consider că am șansa mea, dar cu siguranță o să joc așa cum îmi doresc, pentru că asta vreau să fac în fiecare zi când intru pe teren. Să joc agresiv, să joc rapid și să fac ceea ce am de făcut”, spune Simona.
Am mai întrebat-o ce i-a spus Patrick după o astfel de evoluție. Simona preia prompt și i se adresează antrenorului francez, aflat, ca la fiecare conferință a ei de până acum, în sală.
„Mă întreabă ce mi-ai zis după meci. Ce ar trebui să-i zic?”
„Ai uitat deja?”, răspunde Mouratoglou. „Oh, come on”, râde Simona.
„Mi-a zis că e mândru că fac ceea ce am vorbit, respect ceea ce trebuie să fac și asta îl bucură cel mai mult. Nu neapărat rezultatul – bineînțeles și rezultatul -, dar dacă fac ceea ce am discutat, e sigur că rezultatele vor veni.”
Citește și:
Ce spune Anisimova despre Simona
Simona: „Totul începe să capete sens”
Analiza meciului Simonei cu Paula Badosa
*
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română