Preview Fed Cup: noul lider, Azarenka, la prima apariţie în noua calitate, într-un duel tare cu surorile Williams

tenis | 3 februarie 2012

Preview Fed Cup: noul lider, Azarenka, la prima apariţie în noua calitate, într-un duel tare cu surorile Williams

Vika va trage cu dinţii să-şi păstreze invincibilitatea în 2012

Vedetele circuitului WTA vor reveni pe teren în weekend pentru a-și reprezenta țara în Cupa Federației. Cele opt echipe calificate în grupa mondială promit un spectacol pe cinste, disputele anunțându-se extrem de spectaculoase.

Capul de afiș al acestei prime faze îl reprezintă confruntarea dintre campioana en-titre Cehia și puternica echipă a Germaniei.  Conduse de Petra Kvitova, cehoaicele vor lupta din greu pentru a-și apăra trofeul, dar nici nemțoaicele nu sunt de neglijat, beneficiind de aportul a trei dintre cele mai în formă jucătoare ale momentului. Sabine Lisicki, Julia Goerges și Angelique Kerber speră să încheie traseul victorios al adversarelor sale. După cum stau lucrurile însă, ele sunt obligate la un succes contra Kvitovei. Teoretic vorbind, dacă aceasta ar câștiga cele două partide de simplu, iar compatrioata sa Iveta Benesova le-ar pierde, meciul de dublu va determina calificarea în semifinale. Cum cehoaicele beneficiază de duo-ul de renume format din Barbora Zahlavova Strycova și Lucie Hradecka, este greu de crezut că acesta ar putea reprezenta un scenariu câștigător pentru germance.

O altă confruntare interesantă va fi cea dintre Serbia și Belgia, ambele națiuni fiind marcate de absența pionilor de bază, Ana Ivanovic, respectiv Kim Clijsters. În aceste condiții, misunea de a da piept echipei conduse de fosta lideră mondială, Jelena Jankovic, îi revine Yaninei Wickmayer. În ciuda celor două nume mari, celelalte jucătoare sunt oarecum la același nivel, făcând greu de preconizat cine se va impune pe deco turf-ul din Charleroi. Dacă Jankovic aduce două puncte, Serbia este în avantaj, tânăra Bojana Jovanovski putând puncta decisiv.

În celelalte două partide din sferturi, favoritele Rusia și Italia urmâresc să-și confirme supremația în Fed Cup. Beneficiind de prezența rară a Mariei Sharapova, rusoaicele pornesc ca favorite clare contra Spaniei, pe când italiencele cu Schiavone, Pennetta, Vinci și Errani, nu ar trebui să întâmpine probleme în fața Ucrainei.

Revine Venus. N-a mai jucat de la US Open

Și grupa secundă anunță dueluri senzaționale, noua lideră mondială Victoria Azarenka dând piept cu surorile Williams. Bielorusa, neînvinsă în 2012, are parte de primul test serios în noua postură, Venus și Serena fiind determinate să promoveze Statele Unite înapoi în elita mondială. Cum Belarus nu dispune de o altă jucătoare de un nivel apropiat Azarenkăi, americancele ar trebui să se impună, deși meciurile contra Victoriei vor reprezenta o bună evaluare a formei celor două. Serena încă se luptă cu accidentarea la gleznă suferită la Brisbane, pe când Venus revine în prima competiție oficială după Openul American, unde s-a retras în turul secund, fiind diagnosticată cu sindromul Sjogren, o boală imunitară ce provoacă oboseală și dureri.

Celelalte reprezentative care se vor duela pentru play-off-ul grupei mondiale din aprilie vor fi Japonia și Slovenia la Hyogo pe hard, Franța și Slovacia la Bratislava indoor, respectiv Australia și Elveția la Fribourg pe zgură.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi