Patrick Mouratoglou, la Masterclass-ul Sports Festival: „I-am spus Simonei: ‘Mulțumesc, pentru că datorită ție iubesc din nou meseria pe care o iubesc așa mult'”

Andreea Giuclea | 10 iunie 2022

Patrick Mouratoglou, despre cum a simțit că nu are cum să nu lucreze cu Simona Halep: „Am trăit emoții incredibile fiind pe teren cu ea. M-am gândit: ‘wow, nu am terminat deloc cu asta’. Și i-am spus: ‘mulțumesc, pentru că datorită ție iubesc din nou meseria pe care o iubesc așa mult, și credeam că n-o mai iubesc’. Mi-am zis: ‘imaginează-ți că toată lumea ar vrea să lucreze cu tine, pe cine alegi? Și mereu mă întorceam la ea. Și mi-a fost clar.”

Sports Festival îți aduce evenimentul verii

Atât în discursul său, cât și în răspunsurile la întrebările venite din sală la Masterclass-ul pe care l-a susținut în ziua a doua la Sports Festival 2022, Patrick Mouratoglou a vorbit foarte frumos despre Simona, despre care spune că l-a ajutat să-și redescopere pasiunea pentru antrenorat. „Am crezut că sunt gata, că n-o să mai antrenez pe nimeni. Dar când am intrat pe teren cu ea am trăit emoții incredibile și așa am știut”, a spus antrenorul francez, care a povestit cum a început colaborarea între ei, adăugând și câteva detalii nepovestite până acum.

Cum ar descrie-o pe Simona:

„Aș spune că e generoasă, în primul rând. E incredibil de generoasă, în orice face. Face totul 100%. Nu e generoasă doar cu oamenii, ci și cu efortul, indiferent de ce efort vorbim. Nu poate face lucrurile doar pe jumătate. Apoi o definește și curajul. Și reziliența, dar cele două merg împreună și o definesc ca persoană.”

Cum s-a simțit după înfrângerea Simonei de la Roland-Garros: 

Foarte rău, pentru că m-am simțit răspunzător. Mereu cred că sunt răspunzător pentru ce se întâmplă. Am simțit că nu am făcut o treabă bună, deci n-am fost fericit cu mine, deloc. Și nu sunt de obicei așa de nefericit. Am fost foarte dezamăgit de mine și mi-a părut rău pentru ea, pentru că am văzut că se simte rău în ziua aia. Nu există un motiv să pierzi un meci. Nu e vorba că a pierdut, pentru că e parte din joc, acceptăm asta. Dar nu am făcut ce trebuia să fac, nu am simțit înfrângerea asta venind, n-am făcut o treabă bună, deci nu m-am simțit bine.”

Cum ajuns să lucreze cu Simona:

„Cum probabil știți, am lucrat cu Serena ultimii 10 ani, ceea ce e mult. Și Serena n-a mai jucat de mult timp, s-a oprit după Wimbledon anul trecut. Opt luni n-am antrenat și, sincer, nu credeam c-o să mai antrenez vreodată. Am crezut că sunt gata, că am terminat cu asta.

Am făcut asta mult timp și știu că principala mea calitate e entuziasmul meu, cred că dacă nu am asta, nu sunt un antrenor bun. Și credeam că mi-am pierdut entuziasmul.

Le-am spus celor apropiați că probabil Serena va fi ultima mea jucătoare. Și apoi a apărut această doamnă. A venit la academia mea, am luat prânzul și am avut o conexiune foarte bună. Am venit să văd 15 minute din antrenamentul ei și mi-a plăcut mult. Doar m-am uitat. M-am întors și a doua zi, m-am uitat mai mult și mi-a plăcut și mai mult. Și a treia zi am luat racheta și i-am spus câteva lucruri. Și am trăit emoții incredibile fiind pe teren cu ea. M-am gândit: ‘wow, nu am terminat deloc cu asta’. Și i-am spus: ‘mulțumesc, pentru că datorită ție iubesc din nou meseria pe care o iubesc așa mult, și credeam că n-o mai iubesc’.

Am rămas conectați, am vorbit, și am decis să mă duc să vorbesc cu Serena, pentru că în mintea mea eram încă antrenorul ei și, ca atare, nu puteam lucra cu altcineva. M-am dus să o văd și s-o întreb ce vrea să facă și Serenei nu-i era foarte clar. Și am zis ok, nu ți-e clar, dar eu nu lucrez de opt luni și am nevoie să lucrez. Nu că am nevoie, vreau. ‘O să joci la Roland Garros?’ ‘Nu știu’. ‘Păi, e în 6 săptămâni, ar trebui să începi să te gândești. Dacă luni nu ești la academie, o să consider că sunt liber’. A zis că nu va fi, am zis ‘ok, acum știu’.

Am zburat în Miami, unde era Simona, și i-am zis: sunt pregătit pentru tine, dacă ești pregătită pentru mine. Și așa am început. A contat conexiunea pe care o avem, cred că e foarte importantă. Mă gândeam cum ar fi dacă aș fi iar pe piață, apoi mi-am zis: ‘imaginează-ți că toată lumea ar vrea să lucreze cu tine, pe cine alegi? Și mereu mă întorceam la ea. Și mi-a fost clar.”

Fotografii: Sports Festival

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi