Chiar dacă, de multe ori, în această competiție, calculele hârtiei au fost date peste cap, de data asta misiunea României este una infernală în fața unei echipe extraordinar de valoroase, care joacă acasă, pe zgură, cu trei jucători excelenți și în mare formă.
Echipa României de Cupa Davis întâlnește, în următoarele zile, Spania în barajul pentru Grupa Mondială a Cupei Davis la Marbella. Va fi a cincea întâlnire între cele două echipe – ibericii au câștigat trei dintre precedentele patru – însă aceasta va fi și cea mai dezechilibrată, diferența de valoare fiind una evidentă.
Chiar dacă, de multe ori, în această competiție, calculele hârtiei au fost date peste cap, de data asta misiunea României este una infernală în fața unei echipe extraordinar de valoroase, care joacă acasă, pe zgură, cu trei jucători excelenți și în mare formă. E vorba de Carlos Alcaraz, numărul 19 mondial și recent campion la Rio (ATP 500), Roberto Bautista Agut, numărul 15 mondial și recent campion la Doha (ATP 250), respectiv Alejandro Davidovich Fokina (47 ATP).
România a ajuns la Marbella cu Marius Copil (261 ATP, simplu), Gabi Adrian Boitan (721 ATP, simplu), Nicolae Frunză (617 ATP, simplu) și Horia Tecău (17 ATP, dublu), coordonați de către Gabriel Trifu. Diferențele sunt, așadar, enorme și se resimt în mai fiecare fel care contează: formă, încredere, clasament, experiență.
Pentru jucătorii României această întâlnire trebuie privită ca o oportunitate de a acumula și a putea juca liber, fără vreo presiune reală, fără un stres suplimentar. E o întâlnire unde dezechilibrul e evident și favoritul iese în prim-plan fără alte întrebări – dar fix acest detaliu ar putea să facă lucrurile cel puțin interesante. Avem o echipă care nu e la același nivel cu spaniolii, dar cu toate astea, Cupa Davis a fost și rămâne mereu surprinzătoare tocmai pentru că, de multe ori, n-a fost doar despre clasament și valoarea arătată de jucători în circuitul ATP.
Desigur, până la o eventuală surpriză – pentru că, să fim drepți, o victorie a României în Marbella ar echivala cu o surpriză imensă – e cale lungă și e dificil de ajuns acolo, pentru că Spania are doi jucători în mare formă, care sunt prea greu de trecut. Carlos Alcaraz și Roberto Bautista-Agut, amândoi cu un început de sezon foarte bun, amândoi foarte bătăioși, amândoi foarte eficienți pe zgură. Dar asta nu înseamnă că nu putem încerca să facem meciurile interesante.
România are o echipă mixtă. Jucători cu experiență multă și valoare dovedită în finale de Grand Slam (Horia Tecău), cu experiență în ceea ce înseamnă Cupa Davis, dar și în meciurile mari (Marius Copil) și cu jucători care nu s-au lovit de asemenea ocazii (Gabi Adrian Boitan, un jucător de 23 de ani, clasament în acest moment în afara primilor 700, care a debutat anul trecut în Cupa Davis cu victorie pentru România, în întâlnirea cu Peru).
Primul meci al întâlnirii va avea loc mâine, la ora 13:00, ora României și va fi între Roberto Bautista-Agut și Gabi Adrian Boitan. Această întâlnire va fi urmată de duelul dintre Marius Copil și Carlos Alcaraz.
Sâmbătă, în a doua zi a întâlnirii, vom avea meciul de dublu dintre Davidovich Fokina/Martinez și Tecău/Frunză (ora 15:00, ora României), urmat de Roberto Bautista-Agut vs. Marius Copil și Carlos Alcaraz vs. Gabi Adrian Boitan.
Deși va fi greu, echipa României rămâne încrezătoare. „Jucătorii noştri se pregătesc din greu. Ştiu că avem un meci foarte dificil, dar am venit aici să ne jucăm şansa şi să luptăm pentru locul nostru în Grupa Mondială. Băieţii sunt foarte concentrați, am încercat să-i fac să se relaxeze, să lucreze cu zâmbetul pe buze. Sper că am reuşit să fac treaba asta şi să câştigăm acest meci”, a povestit Gabi Trifu la conferința de presă.
“Bineînțeles, echipa Spaniei e o echipă foarte bună, pot forma două echipe de Cupa Davis foarte bune dacă vor. Bineînțeles că va fi greu pentru noi, dar suntem deciși să câștigăm. Când am pornit acum patru ani la acest drum, am vorbit cu băieții să ne dăm o șansă să ajungem aici. Și am ajuns aici. Și luptăm pentru locul nostru.”
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română