Juan Martin Del Potro se întoarce ca să spună la revedere. Povestea omului care a trecut peste opt operații și a refuzat cu o încăpățânare nebunească să renunțe
Radu Marina | 6 februarie 2022Ce se desprinde din povestea lui Delpo e un alt motiv pentru care iubim sportivii și sportul. Juan Martin a sfârșit prin a fi definit în egală măsură de rezultatele sale, de bunătatea și empatia arătate pe teren și în afara lui, dar și de demnitatea cu care s-a comportat în unele dintre cele mai negre momente ale carierei lui. Or, astea sunt lecții cum nu se poate mai valoroase.
Juan Martin Del Potro, cel care a avut ingrata misiune de a se lupta mai mult cu accidentările și operațiile decât cu adversarii, revine în circuit. După o pauză de doi ani și jumătate, Delpo va juca, în câteva zile, primul lui meci oficial în turneul de la Buenos Aires, unde a primit un wild-card. Va fi o revenire mult așteptată de toți fanii tenisului. Dar, foarte probabil, nu va mai fi una dintre acele reveniri cu care Delpo ne-a obișnuit.
În prima lui conferință de presă, Del Potro a punctat că întoarcerea lui în circuit nu ar trebui privită ca un comeback, ci mai degrabă ca un rămas-bun. “Mereu am depășit totul. Nu vreau să închid ușa. Sunt foarte entuziasmat pentru că iubesc tenisul. Dar trebuie să fiu sincer pentru a nu da un mesaj greșit, deși în doi ani și jumătate am dat mesaje care nu erau în concordanță cu realitatea mea. Dacă sunt sincer, trebuie să spun că nu sunt aici pentru o revenire miraculoasă ca în alte ocazii. Cunosc limitările pe care le am fizic și vom vedea mai târziu ce se va întâmpla”, a spus el în lacrimi, lăsând să se înțeleagă că o retragere e pe masă și e mult mai aproape decât și-ar dori cineva.
Ultimul meci pe care Del Potro l-a disputat în circuit a fost în 2019, pe iarba de la Queens, contra lui Denis Shapovalov. Atunci, argentinianul și-a fracturat rotula, iar asta a fost începutul unei alte perioade frustrante, dureroase de-a dreptul, care nu i-a mai permis să joace tenis timp de aproape 3 ani. A suferit patru intervenții chirugicale la genunchi (iunie 2019, ianuarie 2020, august 2020, martie 2021), a făcut o serie de recuperări complicate și a refuzat – ca de atâtea ori în carieră – ca o accidentare să-l îngenuncheze.
După 970 zile de pauză, Delpo a revenit. E gata să joace din nou tenis, dar fără garanții și căutând mai degrabă să obțină o calitate a vieții mai bună în detrimentul unor victorii pe terenul de tenis. „Cu această accidentare am spus mereu că nu voi renunța. Despărțirea mea de tenis trebuie să fie pe teren și nu într-o conferință. Dorm cu durere de doi ani și jumătate. Obișnuiam să conduc trei ore și jumătate până la Tandil și acum trebuie să mă opresc să-mi întind piciorul. Nu-mi place, dar este ceea ce trebuie să fac. Lupta mea acum este despre sănătate și despre a avea o calitate a vieții cât mai bună.”
În tenis, și în sport în general, sportivii se confruntă cu tot felul de obstacole. Cu adversarii, cu propria persoană, cu îndoielile și fricile, cu teama de a eșua. Pentru mulți dintre ei, cel mai greu e atunci când propriul corp nu îi mai susține. Războaiele astea sunt cele mai dure pentru că nu doar că nu le câștigi ușor, dar în unele situații nu ai niciun control; ești într-un vârtej și încerci să rămâi acolo, să lupți, dar tot ce poți să faci este tot ce ține de tine pentru a facilita procesul și să ai răbdare și încredere că într-o zi te poți întoarce la ceea ce iubești cel mai mult.
Neînduplecat, Del Potro a așteptat. Și a tot încercat. Nu o dată, nu de două ori, nu de trei sau patru ori. Însă chiar și pentru un om care a refuzat atâția ani cu o încăpățânare nebunească să cedeze și a luat-o din nou și din nou de la capăt, indiferent prin câte a fost nevoit să treacă, luptele astea i-au măcinat prea mult corpul și mintea ca să poată speră că mai poate reveni, încă o dată. Așa cum a făcut-o în 2011, când s-a întors fiind clasat pe locul 485, iar într-un an de zile a urcat în top 10 și a câștigat medalia de bronz în 2012 la Jocurile Olimpice de la Londra. Sau cum a făcut-o în 2016, când a început sezonul pe locul 1045 ATP, dar l-a încheiat cu un titlu și cu medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Rio.
Aceste reveniri sunt două dintre cele mai relevante ale lui, însă cariera argentinianului a fost pur și simplu măcinată de accidentări, operații și întreruperi. Este poate tenismenul care a suferit cel mai mult de pe urma nenumăratelor accidentări – și totuși a ales, de fiecare dată, să meargă mai departe, să nu renunțe, să-și mai de o șansă să revină.
Asta face, până la urmă, și acum. Indiferent de care va fi deznodământul, a putut duce cu bine la capăt o perioadă teribilă, cu patru intervenții chirurgicale (opt la total) și aproape trei ani de pauză, doar pentru a se pune în poziția de a-și scrie așa cum își dorește finalul povești sale în tenis: pe teren, alături de public, și încercând să încheie o carieră absolut remarcabilă în proprii săi termeni. Atât cât se poate. E un câștig și o victorie în sine că el a ajuns aici.
Cum ar fi fost dacă?
Povestea lui Delpo e unică și nu e neapărat despre rezultate. Nu rezultatele – campion de Grand Slam, fost loc 3 mondial, câștigător a 22 de turnee, medaliat olimpic, finalist la ATP Finals – i-au definit neapărat cariera. Cât faptul că a stat mereu drept în fața problemelor. E și o poveste despre „cum ar fi fost dacă?”, e și despre răbdarea cu care a încasat variile lovituri. Doar că cercul acesta nu a putut fi închis niciodată. Fiecare moment de vârf a fost apoi urmat de o perioadă dureroasă, care l-a obligat să stea departe de tenis, să apeleze la intervenții chirurgicale și perioade de refacere complicate. Sunt perioade care i-au afectat jocul, pentru că multiplele operații i-au slăbit încheietura și i-au răpit reverul (când s-a reîntors în circuit în 2016, după un total de alte patru operații la încheietura, s-a întors fără a mai putea lovi reverul plin, cu două mâini, ci preponderent slice). Sunt perioade care l-au făcut să vadă „doar negru” în jur și a suferit multe episoade depresive. În special între a doua și a treia operație suferită la încheietura; când brațul sau a fost imobilizat complet și a trebuit să poarte un ghips o bună perioadă de timp, Delpo spunea că a început să se simtă inutil pentru că nu putea face nimic.
Din 2009, când a triumfat la US Open în fața lui Roger Federer, căruia i-a oprit seria de 41 de victorii la New York, și a devenit astfel primul jucător care îi învinge, într-un Slam, pe Nadal și Federer, cariera lui a cunoscut niște fluctuații teribile. Un mic exemplu: din 2009 până în prezent s-au desfășurat 48 de turnee de Grand Slam, însă el a ratat 25 dintre ele din cauza accidentărilor. Un alt exemplu: din 2009 până în prezent, argentinianul a jucat doar două sezoane cap-coadă (2012-2013), fără pauze lungi din cauza accidentărilor.
După sezonul 2009, pe care l-a încheiat cu o finală la Turneul Campionilor, 2010 ar fi trebuit să fie sezonul lui. În realitate, acela a fost începutul unui șir nesfârșit de accidentări – în primă fază, la încheietura mâinii. În 2010, Delpo a jucat doar trei turnee și a suferit prima intervenție chirurgicală, ceea ce a făcut ca în 2011 să înceapă anul fiind clasat în afara topului 450.
Sezonul 2011 a fost unul solid pentru el; nu doar că a urcat de pe locul 458 până în top 10 și a câștigat, la Delray Beach, primul său trofeu după o pauză de doi. Ci pentru că, în ciuda unor alte retrageri dese de la majoritatea turneelor importante reușea să țină problemele fizice sub control. Au urmat apoi doi ani excelenți – 2012, 2013 – în care a jucat 11 finale, a câștigat medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Londra 2020 și s-a întors pentru prima dată din 2009 în top 5 ATP.
După aceste momente în care a construit mult a urmat căderea. O nouă accidentare la încheietură, alte două operații care l-au forțat să stea departe de tenis doi ani. Când s-a întors în 2016, revenirea a fost una absolut încântătoare: a câștigat, în același an, medalia de argint la Rio, după ce l-a eliminat în primul tur pe Novak Djokovic, a devenit campion în Cupa Davis cu Argentina și a urcat de pe 1045 până aproape de top 30.
Au urmat doi ani relativ liniștiți pentru standardele lui, cu pauze și retrageri, dar nu atât de lungi. Între 2017 și 2018 a mai jucat o finală de Grand Slam la US Open și a urcat în premieră pe locul 3 mondial. Ca mai apoi să urmeze, din nou, căderea.
După sezonul 2018, pe care l-a încheiat în top 3 și a obținut calificarea la ATP Finals – unde nu a putut participa din cauza unei alte accidentări apărute la genunchi –, mulți se așteptau, similar anului 2010, ca anul 2019 să fie anul lui Delpo. Turnul din Tandil care își pulverizează adversarii cu lovitura lui de dreapta – probabil cea mai puternică lovitură de forehand din întregul circuit, reușind să atingă, constant, viteze de 150-160 km/h.
Realitatea? Aceeași ca în 2010. Del Potro s-a retras de la Australian Open, și-a început sezonul abia în februarie și a jucat doar cinci turnee. Și-a încheiat sezonul în iunie 2019, când, la Queens, în meciul cu Shapovalov și-a agravat accidentarea de la genunchi. Pentru asta a suportat o pauză de aproape trei ani și patru operații. Alte patru operații.
Delpo e din nou pregătit pentru a juca un meci oficial. Imaginile din ultimele zile, cu el lovind pe zgura de la Buenos Aires, ne-au încălzit pe toți. Dar vestea că acesta – și/sau turneul de la Rio – ar putea fi scena ultimelor meciuri din cariera sa a întristat întreaga comunitate a fanilor tenisului.
În acest moment, tot ce putem să sperăm e că el le va juca cu sentimentele omului liniștit și împăcat că a făcut tot ce a ținut de el pentru a-și scrie povestea exact așa cum merită un asemenea campion: pe teren.
Până la urmă, în ciuda numeroaselor probleme și a unui final de carieră trist, ce se desprinde din povestea lui Delpo e un alt motiv pentru care iubim sportivii și sportul. Pentru că ne oferă motive și inspirație, pentru că ne arată că e în regulă să suferi pentru visul tău și e bine să te încăpățânezi să crezi în ceva ce vrei să obții, oricât de dureros și greu ar fi drumul până acolo. Juan Martin a sfârșit prin a fi definit în egală măsură de rezultatele sale, de bunătatea și empatia arătate pe teren și în afara lui, dar și de demnitatea cu care s-a comportat în unele dintre cele mai negre momente ale carierei lui. Or, astea sunt lecții cum nu se poate mai valoroase.
Suntem singurul site de sport din România cu interviuri exclusive cu jucătorii români la majoritatea turneelor de Grand Slam și în alte momente importante.
Dacă apreciezi articolele și analizele 30-0, precum și interviurile exclusive cu jucătorii români, susține-ne cu un abonament la 30-0+, disponibil AICI.
Ai acces la mai mult conținut exclusiv, doar pentru abonați (plus alte surprize frumoase), și ne ajuți astfel să facem un jurnalism mai valoros și mai cuprinzător pe 30-0. Avem cu toții nevoie de mai mult jurnalism de sport de calitate
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română
