Aproape nimic din ce se scrie acum despre Simona Halep nu e adevărat (TLDR: nici știrea cu antrenorul polonez)

Decizia Simonei Halep de a-și schimba echipa tehnică după Australian Open a devenit pretextul ideal pentru un alt val de știri false. Și nu-i nimic accidental aici, e o metodă.  

Majoritatea site-urilor importante de sport din România a scris ieri că Simona Halep l-a numit ca antrenor pe polonezul Piotr Sierzputowski, fostul antrenor al Igăi Swiatek. Dar informația, ca multe altele apărute despre Simona în acest început de an, este falsă. Nici măcar exagerată. Ci falsă de la început până la sfârșit. N-a fost nimic adevărat, în niciun moment. 

Știu asta pentru că l-am întrebat chiar pe antrenorul polonez, rugându-l direct să confirme veridicitatea unei informații care a făcut turul site-urilor de sport și nu numai, ajungând până la cel mai important jurnal de știri al unei televiziuni din România. “Totally denied”, a răspuns pentru 30-0 Sierzputowski. 

Cum s-a născut “știrea”? Un jurnalist polonez a postat zilele trecute pe Twitter că Sierzputowski intenționează să revină în circuit, fără să și spună alături de cine; asta pentru că antrenorul l-a rugat să nu o facă. Cum în aceeași zi s-a anunțat că Simona renunță la colaborarea cu Adrian Marcu și Daniel Dobre, asta a fost suficient pentru a aprinde fitilul unei știri-bombă în România. Chiar dacă între cele două evenimente nu era niciun fel de conexiune. Coincidențele merită, bineînțeles, verificate

Ieri, Fanatik a publicat “în exclusivitate” culisele angajării de probă a lui Sierzputowski, menționând elemente specifice unei documentări meticuloase, precum că discuțiile ar fi fost conduse de Virginia Ruzici, intermedierea ar fi fost făcută de Patrick Mouratoglou, iar angajamentul ar fi fost ca antrenorul de 30 de ani să meargă în probe cu Simona la Dubai și Doha. 

Imediat după, site-ul Eurosport a publicat cu titlu de certitudine: Breaking News. Simona și-a găsit antrenor. Ulterior, informația a ajuns la jurnalul de sport al ProTv. Câteva milioane de oameni știu acum că Simona are un antrenor din Polonia. 

Nu e singurul exemplu din ultimele zile

Știrea cu Sierzputowski nu e nici pe departe o excepție, ci o regulă. Ieri a fost aproape ‘instalat’ Andrei Cociașu, și el devenit disponibil în aceste zile, după despărțirea de Gabriela Ruse. Mai multe publicații s-au preluat imediat una pe alta, iar concluzia vândută drept certitudine în titluri și în social media a fost că Andrei Cociașu “ar putea fi” noul antrenor al Simonei. 

Ca să susțină teza, Sport.ro, spre exemplu, a lipit două bucăți una de alta. Una în care Cociașu spune, la Europa FM, că ar fi “ridicol de surprins” să fie căutat de Halep, lângă care au pus un fragment dintr-un interviu al lui Cociașu pentru 30-0, partea în care fostul antrenor al Gabrielei Ruse spune că a luat masa cu Simona Halep și că i-a pus tot felul de întrebări de documentare. Interviul a fost luat de noi toamna trecută, când Cociașu și Ruse formau o echipă, la puține săptămâni după ce petrecuseră împreună timp cu Simona Halep la Indian Wells. Dar nu ai de unde să știi asta, dacă citești materialul de pe sport.ro. Pentru cine citește, întâlnirea cu Simona putea foarte bine să fi avut loc la timpul prezent, ceea ce ar susține ideea unui parteneriat. 

L-am întrebat și noi pe Andrei Cociașu dacă este pe punctul de a fi numit, iar răspunsul lui, că nu, ne-a fost de ajuns. Nu a necesitat o știre, pentru că era o non-informație: intră la capitolul lucrurilor care nu au fost pe cale să se întâmple. 

Ideea, aici, e clară: chiar dacă Cociașu (sau Sierzputowski, sau Darren Cahill, și el dat drept „sigur” peste tot) ajunge antrenorul Simonei în zilele următoare, problema o reprezintă modul în care aceste știri (n-) au fost documentate. Faptul că un site obscur din Polonia a scris că e o coincidență că Sierzputowski vrea să revină în antrenorat în același moment în care Halep își anunța schimbarea nu e o justificare pentru a anunța, în România, cu titlu de certitudine, că Halep l-a numit pe Sierzputowski noul ei antrenor. Ba, mai mult, dând detaliile unor negocieri care nu par să existe.

Din păcate, numeroase articole publicate în aceste săptămâni despre Simona Halep, și în general, despre tenis, sunt din categoria lucruri care nu s-au întâmplat și nu se întâmplă. Unele dintre ele “ar putea să se întâmple”. Însă conținutul de tip s-ar putea nu reprezintă o știre.

Doar câteva exemple, luate la întâmplare, pentru că situația se repetă pe aproape orice site de sport. Pe Sport.ro, mai jos de știrea cu Cociașu care ar putea deveni noul antrenor al Simonei, găsim o alta, al cărei titlu vorbește singur: “Legătura dintre Toni Iuruc și demiterile antrenorilor români de către Simona Halep: ce nu a funcționat în ultimele luni”. E suficient să dai un tur prin comentariile din social media la o astfel de postare ca să-ți dai seama ce poate să provoace.

Articolele de genul acesta, publicate pe site-uri care strâng fiecare în parte între 2 și 4 milioane de cititori pe lună (trafic adunat și prin cross promo-uri care plimbă între ele același tip de știri), site-uri care se bucură de autoritatea dată de asemenea cifre, sunt în multe cazuri speculații care nu se bazează pe nicio documentare. Nu știm, în lipsa unor informații certe, dacă există sau nu vreo legătură între soțul Simonei și decizia ei de a renunța la cei doi antrenori români. După cum nu știm, în lipsa unor confirmări de la vreuna dintre părți, dacă Simona Halep chiar a simțit că are o problemă de comunicare cu Adrian Marcu și Daniel Dobre.

Însă și acest lucru ne este dat drept cert de versiunea românească a site-ului Eurosport, care, sub titlul „Adevăratul motiv pentru care Halep și-a dat afară antrenorii. Planul campioanei noastre”, scrie pe larg, fără să citeze niciun element de susținere a acestor afirmații, despre cum “se pare că Halep nu a reușit să comunice de această dată eficient cu niciunul dintre cei doi, criteriu esențial pentru ea când vine vorba de un parteneriat jucătoare-antrenor. Extrem de pricepuți din punct de vedere profesional, Dobre și Marcu nu sunt la fel de buni ca Darren Cahill când vine vorba de pregătirea psihologică. Iar acest aspect e considerat de Simo cel mai important, diferența între sportivele de top făcându-se exact în această zonă.”

Articolul (preluat curând și de alte publicații, printre care Digisport) nu este marcat pe undeva drept o opinie; nici nu pare a fi o analiză (binevenită), pentru că promite din start o dezvăluire, o informație. Nu știm pe ce se bazează afirmația citată. Poate fi adevărată sau poate că este doar o poveste; una care vinde bine, care bagă în ceață, sau, dimpotrivă, validează convingerile multora dintre cititori. Convingeri care au fost însă construite ani la rândul cu tipul acesta de conținut. Care nu-i jurnalism, ci, cel mult, un tip de infotainment.

Dacă iubitorii tenisului nu erau deja mânați de aceste articole să o privească cu un scepticism crescut pe Halep, tot Eurosport le-a mai dat unul, chiar pe tv. În momente de maximă audiență, în timpul finalei masculine de poveste dintre Rafael Nadal și Daniil Medvedev, comentatorul finalei AO a citit de cel puțin trei ori în direct un cross-promo către site-ul televiziunii potrivit căruia, textual, “sârbii sunt șocați” după ce „Simona Halep l-a criticat pe Novak Djokovic. Află mai multe detalii pe eurosport.ro”. 

Lăsând la o parte formularea [una ce te face să te gândești că o întreagă nație s-a adunat în spatele unei singure idei; “Ce au spus sârbii”, “Americanii au decis/scris/ales”, “Englezii au criticat-o pe”, “Francezii au pus-o la colț pe”], știrea de pe site este o interpretare curioasă a realității. 

Materialul de pe Eurosport – preluat curând după aceea de Digisport și de alte publicații de sport din România – citează drept sursă publicația Blic, din Serbia, și titlul acesteia: “Legendara Simona a șocat Serbia cu o declarație împotriva lui Djokovic”. Însă Blic, un tabloid la rându-i, nu face niciun alt comentariu în afara titlului cu aer vădit scandalos. Ci doar preia cuvânt cu cuvânt declarația dată de Simona pe aeroport (aici, la minutul 5:00), la sosirea din Australia. Declarație care deja apăruse în presa română, care nu-l menționează pe Djokovic, care nu cuprinde un atac la Djokovic.

În materialul Eurosport nu este nicio informație care să susțină titlul, și nici cross-ul de pe tv. Este o preluare a unei preluări, dar împachetată în mod vădit provocator. Valoarea informațională a articolului este inexistentă. Însă el este excelent ca să provoace reacții dintre cele mai puternice, mai ales pe un subiect atât de sensibil pentru mulți, precum cel care-l implică pe Djokovic. Articolul îi va induce în eroare pe cititori cum că 1) Halep l-a criticat pe Djokovic, 2) sârbii sunt furioși pe Halep.  

E o rețetă veche, aplicată și în cazul antrenorului polonez. În primă fază se publică o știre speculativă, care e apoi rostogolită în alte publicații, eventual din străinătate [remember cazul Irinei Begu cu Caroline Garcia, când un comentariu plantat pe un forum de tenis a fost transformat în realitate]. Fiind preluată de străini, știrea a căpătat acum credibilitate, așa că, în faza a doua, ea este publicată din nou, într-o formă și mai agresivă. 

Cu ce rămânem

Dacă lucrurile astea ni se par doar amănunte insignifiante, e pentru că ne-am atrofiat simțurile și ne-am obișnuit într-atât de mult cu aceste practici, până într-acolo încât nu ni se mai par câtuși de puțin ieșite din comun. E de înțeles. Suntem cu toții obosiți și avem griji mai mari de atât. Doar că limitele au fost împinse tot mai departe și tot mai departe. Și de la exagerări în general inofensive s-a ajuns la știri inventate în întregime, pentru care nimeni nu își asumă niciun fel de responsabilitate. Nu mai există niciun fel de filtru. Și nu e în regulă. 

În mod normal, o publicație care titrează cu titlu de certitudine o informație nedocumentată și care apoi se dovedește falsă în întregime ar trebui să-și piardă credibilitatea. Iar credibilitatea este tot ce avem în această meserie. Cu asta operăm. Și despre credibilitate este articolul acesta, nu despre Simona Halep. În media de la noi însă, această consecință nu există.

Aproape nicio parte implicată în proces nu își schimbă esențial poziția. Publisherul nu își va cere scuze, nu va publica nici măcar o rectificare și nu își va schimba practicile. Și poate că nici nu mai știe cum; ăsta-i modul de operare pe care îl cunoaște, normalul. Advertiserii (cu câteva excepții notabile) vor continua să caute să lucreze cu publicațiile care livrează traficul cel mai mare, fără să conteze cum este obținut acel trafic. Sportivii sunt prea stresați și au oricum altele pe cap ca să dea dezmințiri după dezmințiri, așa că preferă să se țină departe, eventual ferindu-se de o comunicare directă cu presa, afară de situațiile când sunt obligați contractual – lucru care, altminteri, contribuie la acest cerc vicios, pentru că presa va continua să inventeze, în lipsa accesului [Echipa Simonei Halep, care se ține la distanță de întreaga presă din România, e un exemplu]. Iar cititorii sunt oricum copleșiți de valul de știri publicate la foc automat încât să mai țină pasul, așa încât nu mai știu ce să creadă.   

În viteza în care se întâmplă lucrurile în sport, e normal ca publicațiile să dea rateuri, i se întâmplă oricui în această meserie. Am mai vorbit despre asta. Resursele umane sunt puține, provocările profesionale, tot mai multe, modelul economic, tot mai prost. Scuza cu nevoia de trafic poate sta în picioare doar până la un punct. Trebuie să înțelegem că nu este o joacă, ci pot exista consecințe serioase în lumea reală, asupra sportivilor, de exemplu. [later update: e ironic că știrea zilei de azi este că Simona Halep apare în topul jucătoarelor de tenis victime ale cyberbullying-ului; oare de ce?] Și nu doar consecințe în ecosistemul media, unde se ajunge la o cursă a exagerărilor, pentru că toate publicațiile care nu preiau un subiect riscă să rămână pe dinafară, așa că ajung să nu-și permită să nu-l preia, chiar și așa, nebazat pe fapte. Iar jurnaliști onești, valoroși, care există în mai toate redacțiile de sport de la noi, plătesc și ei prețul colateral.

Trebuie să înțelegem că nu mai poate fi acceptabil să luăm bucăți de adevăruri care există în universuri separate unele de altele, pe care să le punem cap la cap în așa fel încât să obținem o reacție din partea cititorului. Reacția dorită în primă fază este click-ul. O vizită pe site. Dar dincolo de asta? “Obținem” pierderea credibilității întregii bresle. Zeci și zeci de jurnaliști tineri cresc acum în redacțiile de sport (și nu doar de sport) crezând că așa trebuie să facă.

Mai obținem și reacții virulente din partea publicului care, de cele mai multe ori, se întreaptă împotriva sportivului în cauză, cumva găsit vinovat de întreaga situație. E oarecum explicabil: cititorii nu au timp să țină evidența tuturor dezmințirilor, care oricum (dacă-s publicate) nu fac traficul știrii false inițiale. Așa că sportivul apare, în mintea lor, ca o persoană nehotărâtă sau neserioasă, care-și schimbă angajamentul peste noapte. Ar fi ideal ca publicul să aibă educație media. Dar cine să o facă, dacă nu media?

În sport, lucrurile sunt diferite față de presa generalistă. Traficul poate fi făcut și fără știri false, fără a căuta să șocăm, să scoatem mereu ceva negativ în față. O astfel de schimbare de strategie presupune muncă și creativitate, ok. Însă avem o materie primă ideală, care nu se demodează și nu-și pierde valoarea indiferent de modificările pe care le impune tehnologia. Ceea ce înseamnă că nu e nevoie să-i păcălim, pentru că oamenii vor veni oricum să citească, să comenteze și să le trăiască împreună. Iar această materie primă este reprezentată de evenimentele sportive live. E un bun prețios, ceea ce înseamnă că, in extenso, sportivii sunt, la rândul lor, un bun prețios, care trebuie respectat.

Presa nu are datoria de a-i proteja cu orice preț pe sportivi; nu e despre asta, dacă se temea cineva. Însă are datoria de a-i trata corect. Știrile false nu au nimic de-a face cu corectitudinea. Nici față de sportivi, nici față de publicul nostru, nici, în ultimă instanță, față de noi și de meseria noastră. Care trebuie să aibă grijă de ea. Pentru că, la un moment dat în viitor, acest trend va fi răsturnat, iar cei care nu se vor adapta se vor elimina singuri. 

Ne poți susține pentru un jurnalism de sport cât mai sănătos cu un abonament la 30-0+, o contribuție prin formularul de mai jos sau o comandă din Shop-ul 30-0. Ca abonat 30-0+ ai acces la conținut exclusiv dedicat abonaților și alte surprize.