Ziua când Victoria nu a mai fost doar un nume (foto, video)

E un obicei ciudat în ultimii ani: finalele feminine ale turneelor de Grand Slam se termină repede. Nici nu începe bine meciul şi organizatorii trebuie să tragă deja covorul de premiere mai aproape. E şi ăsta un semn al problemelor din WTA, circuit care a suferit, în trecutul recent, din lipsa unei jucătoare sau a unui grup de jucătoare care să conducă plutonul cu consistenţă. Penuria de lideri a dus la finale inedite, la câştigătoare mereu altele, la lideri conjuncturali şi, într-un final, la finale scurte, pe motiv de emoţii sau de disproporţie valorică.

Şi, la cum începuse finala de la Melbourne, fanii din tribunele Rod Laver, cu însuşi Rod Laver în frunte, s-au temut că vor avea şi ei parte de o finală pe repede înainte. Sharapova începuse ca din puşcă, cu break rapid şi 2-o, apoi cu un 30-o pe serviciul adversarei care anunţa un al doilea break şi desprinderea.

Până la urmă, aşa a şi fost: o finală scurtă. Numai că nu în sensul iniţial. De la 0-2 şi 0-30, Azarenka parcă a intrat în transă. S-a scuturat de toate emoţiile debutului într-o finală, s-a concentrat şi a început să împrăştie cu lovituri năpraznice şi întotdeauna bine plasate, alergând-o în toate colţurile terenului pe adversara ei. 

În fapt, Azarenka n-a făcut decât să replice jocul care a purtat-o în finală de-a lungul celorlalte 6 meciuri, adesea expeditive, parcurs în care n-a cedat decât 2 set-uri: lovituri de pe fundul terenului, pe cât de rapide, pe atât de năpraznice, un ritm de joc exploziv, atac neiertător pe serva a doua a rusoaicei (Maria nu şi-a luat decât trei dintre cele 17 puncte jucate cu serviciul doi).

Bombardamentul Azarenkăi a dereglat-o, logic, pe Sharapova, care nu s-a mai regăsit până la finalul jocului, contribuind şi ea cu partea ei de greşeli neforţate, treizeci la număr. Faptul că Maria a trimit acelaşi număr de lovituri direct câştigătoare ca şi adversara ei, 15, a devenit irelevant în economia jocului.

Ca mânată de draci din spate, Azarenka a fugit cu tot cu meci şi nu s-a mai uitat în urmă, câştigând 12 din cele 13 game-uri jucate după acel început nefast de meci.

Neînvinsă în 2012, cinci victorii pentru trofeul de la Sydney şi alte şapte pentru cel de la Australian Open, Azarenka are toate motivele să spere la un an reuşit din toate punctele de vedere. O jucătoare cu un potenţial uriaş a obţinut acum şi trofeul care ar putea să-i dea liniştea şi încrederea necesare să-şi continue ascensiunea şi dezvoltarea jocului, un context de care jucătoare precum Caroline Wozniacki, de exemplu, mereu criticată că nu a câştigat un Grand Slam, nu beneficiază. 

Victoria şi-a respectat, aşadar, numele şi, pe lângă primul ei Mare Şlem, va lua în primire şi poziţia de lider în clasamentul WTA, de luni, atunci când acesta se va publica în varianta lui modificată. Spre deosebire de predecesoarea ei, Aza a rezolvat din start problema trofeului major, aşa că poate fi considerată o lideră legitimă. Ceea ce o face şi mai periculoasă în viitor.

Aza şi-a îndeplinit visul: acum poate trece la pasul doi, întărirea poziţiei de lider – foto: australianopen.com

Citeşte şi “Cum a ajuns Azarenka lider mondial”