Turneul Campioanelor de la Istanbul confirmă: WTA este lumea Serenei, restul fetelor înapoi la antrenament

Cu cât lucrurile se schimbă, cu atât mai mult rămân la fel. Cuvintele nemuritorului Farfuridi: „Să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimic!” ar putea să fie sloganul WTA. Serena Williams ştie de ce. Ştie şi Vika Azarenka, şi Maria Sharapova, şi Na Li, şi Aga Radwanska, şi Angelique Kerber. Toate jucătoare merituoase şi muncitoare, care au făcut un 2012 fantastic şi au avut rezultate minunate. Sunt în top 8, sunt câştigătoare şi finaliste de Grand Slam-uri, câştigă milioane de dolari din tenis, sunt megastaruri  naţionale şi internaţionale. Şi toate pierd la Serena. Şi ca să fie şi mai enervant totul, pierd chiar şi când Serena nu joacă la 100% din potenţial, cum s-a întâmplat la Istanbul.

Nu e nicio îndoială că WTA Championships este unul dintre cele mai grele turnee de jucat. Este la sfârşitul anului, când toată lumea vine după un sezon lung şi greu. De la început sunt numai adversare grele, meciuri care într-un turneu normal nu s-ar întâmpla decât din sferturi încolo. Nu este deci timp pentru a „aduna” meciuri uşoare, pentru a întra în ritm. Presiunea psihică este mare din start: toată lumea trebuie să pornească tare şi să menţină nivelul ridicat până la sfârşit. Meciurile sunt apoi în zile consecutive, (doar o zi de pauză), iar uneori, cum s-a întâmplat şi anul acesta, sunt mai puţin de 24 de ore pentru recuperare.

Nu-i de mirare deci că niciuna dintre protagoniste n-a sosit proaspătă şi odihnită la Istanbul anul acesta. Kvitova s-a retras bolnavă după primul meci. Serena a început şovăitor şi s-a văzut că suferă  din cauza lipsei meciurilor (n-a mai jucat deloc după US Open). Vika Azarenka s-a chinuit tot turneul să-şi găsească  jocul. Puţine meciuri au fost simple, mai ales în faza grupelor: presărate cu rachete rupte, multe au fost  greoaie, lungi şi epuizante,  terminându-se târziu în noapte. 4 din cele 12 meciuri din grupe au avut trei seturi şi am avut şi un record de timp al campionatelor pentru meciul Radwanska-Errani, care a durat 3 ore şi 29 de minute.

Spuneam înainte de Istanbul că e WTA-ul e acum centrat pe Serena şi Vika. Spuneam asta pentru că finala de la US Open mi-a dat impresia că Azarenka e singura jucătoare care, deşi nu este încă la nivelul Serenei, pare că are potenţialul de a mai progresa încă şi ar putea atinge nivelul suprauman la care joacă Williams. Acum, după ce Serena a bătut-o pe Azarenka la Istanbul, spun că WTA este şi va continua să fie lumea Serenei, iar restul fetelor semnează condica până dau de ea undeva pe parcurs.

Vika se poate consola după acest turneu cu poziţia de nr 1 la sfârşitul anului, însă ştie că aceasta va trebui confirmată mai devreme sau mai târziu cu o victorie mare la Williams. Deşi Azarenka n-a fost în formă maximă la Istanbul şi a avut meciuri epuizante care au obosit-o fizic şi psihic, felul în care a pierdut la Serena mi se pare ilustrativ: la momentele cruciale, inclusiv minge de meci, Azarenka a făcut duble peste duble, chiar şi consecutive. Cred cu tărie că serviciul este primul indicator al încrederii în sine şi este lovitura care se prăbuşeşete prima sub presiune.

Pe de altă parte, Williams şi-a folosit serviciul în repetate rânduri pentru a ieşi din situaţii dificile, arătând cât de multă încredere are în ea, chiar şi când joacă mediocru. Pe lângă serviciu, Serena mai are o armă letală: returul, cu care a anihilat-o complet pe Sharapova în finală. Serviciul doi al Sharapovei nu a avut nicio şansă. Retururi peste retururi feroce erau servite de Serena înainte ca Masha să apuce să termine mişcarea de serviciu. Primul serviciu trebuia de asemenea să fie perfect. Serena a rezolvat practic meciul încă de la primele lovituri ale schimburilor. O tactică implacabilă, care lasă zero spaţiu de manevră adversarelor şi le distruge psihic. Sharapova, care are unul din cele mai bune retururi din circuit, a fost complet nepuntincioasă în faţa serviciului Serenei: combinaţia de viteză şi plasament a prins-o deseori pe Masha pe picior greşit, iar serviciile kick în afara terenului săreau aşa de sus încât Sharapova, o jucătoare de 1.86, nu ajungea să pună racheta pe minge.

Deşi scorul a fost mai generos decât acel 6-0 6-1 usturător din finala JO, a fost clar pentru toată lumea că Serena este cu cel puţin o clasă peste Maria şi restul jucătoarelor de top. Dacă este sănătoasă şi motivată, Williams are jocul necesar să învingă pe oricine la ora actuală. Iar după problemele de sănătate de anul trecut, când Serena s-a temut pentru viaţa ei, se pare că americanca a ajuns să aprecieze darul cu care s-a născut şi e hotărâtă să-l folosească cât mai mult timp de acum înainte.

Sezonul 2012 a fost unul dintre cele mai bune din cariera Serenei: a jucat 62 de meciuri la simplu. Numai în 2002 şi în 2009 a mai jucat peste 60 de meciuri (61 în 2002 şi 62 în 2009). Procentajul de victorii este uluitor: 58-4. Din 1990 încoace, doar Henin a avut un procentaj superior: 63-4. De la acea înfrângere în primul tur la Roland Garros, Williams a pierdut un singur meci, la Kerber în Cincinnati, când era atât de obosită din cauza schimbării de fus orar, încât organizatorii au ţinut o echipă medicală de intervenţie în stand by pentru orice eventualitate. În ultimii patru ani, Williams a avut cel mai bun procentaj de victorii din WTA.

Dar ce e mai important este procentajul împotriva jucătoarelor de pe primele locuri: Williams are 12 victorii consecutive împotriva jucătoarelor de pe locul 1 şi 2. Ultima înfrângere la cineva din Top 2 a fost în 2007 (!) la Kuznetsova în Stuttgart. Anul acesta a învins-o pe Azarenka de 4 ori, a fost singura jucătoare care a câştigat titluri pe toate suptafeţele şi la 31 de ani, este cea mai în vârstă jucătoare care a câştigat Turneul Campioanelor (Navratilova la 30 de ani şi o lună în 1986 a fost precedenta).

Copleşitoare cifre, nu? Dar nu fac decât să reflecte realitatea. Şi realitatea este că Serena Williams are nivelul necesar pentru  a mai juca lejer câţiva ani buni fără să se teamă de o concurenţă serioasă din partea restului WTA. Atâta timp cât este motivată şi în formă, singura adversară a Serenei este ea însăşi.