Serena – Sharapova, rivalitatea care nu e

Ca să-și confirme statutul de turneu bizar, Miami 2013 mai propune o ciudățenie, așa, de final. ATP-ul, cunoscut pentru stabilitatea de la vârf, propune două semifinale pe care nu le-ar fi prezis nimeni: Haas – Ferrer și Gasquet – Murray. În schimb, WTA-ul, circuit faimos în ultimul deceniu pentru fluctuația de la vârf și pentru procentajul ridicat de rezultate neconcludente sau surprinzătoare (remember slogan-ul neoficial: Come for the legs, stay for the drama), ei bine, WTA-ul propune o finală exact așa cum o propuneau și calculele hârtiei. Între favorita 1 și favorita 2, adică. Serena și Masha. Încă o confirmare a faptului că în circuitul feminin lucrurile s-au schimbat zdravăn de doi ani încoace: există și acolo un Big Four care nu lasă să scape din mână aproape niciun turneu relevant.

Față de băieți, Big Four-ul fetelor e mai degrabă un Big 1 + 3. Încă nu s-a găsit leacul pentru înfruntarea Serenei, așa că americanca are emoții în principiu doar atunci când și le face singură. Cum a fost în meciul cu Cibulkova, de exemplu, când, după un start amorțit, a reușit să tureze motoarele într-un final, iar când a făcut-o, nu s-a mai uitat în urmă. În semifinala de noaptea trecută, cu Agnieszka Radwanska, Serena a început însă perfect și n-a luat piciorul de pe accelerație decât preț de secunde. E un match-up păcătos pentru creativa jucătoare poloneză și, afară de vreun context special, nu-s prea multe de făcut în sensul acesta. E foarte posibil ca ocazia cea mai bună de a o învinge pe Williams să fi trecut deja pe lângă Radwanska. Ocazia cea mai bună și cea mai răsunătoare, în același timp: e vorba de finala de anul trecut de la Wimbledon, când Aga a câștigat spectaculos setul secund și a stat aproape de o Serena destul de încordată.

Nici vorbă de așa ceva aseară. Nu trecuseră nici trei game-uri, iar liderul fetelor contabilizase deja 11 winners și 4 ași. A încheiat meciul cu numai puțin de 40 de lovituri direct câștigătoare, cifră care închide, practic, cronica meciului la acest punct: 6-0, 6-3. Radwanska a putut să echilibreze meciul abia în setul secund, când a avut și o șansă de break la 1-1, singura din tot meciul, însă probabil că și dacă ar fi fructificat-o, tot n-ar fi putut ajunge prea departe. Nu acum, nu cu această Serena, într-o dispoziție de joc aproape perfectă.

Sharapova, care a avut și ea viață ușoară în semifinala cu Jankovic (nici nu putea fi altfel: Jelena a intrat pe teren la 15 ore după ce terminase sfertul cu Vinci – not fair, Miami!), este la a treia finală consecutivă la Miami, precedentele două pierdute la Azarenka și Radwanska. Un hattrick de înfrângeri în fața rivalelor ei nu este deloc exclus, în pofida seriei de victorii pe care o aduce rusoaica drept argument: cu o serie de 11 victorii consecutive, Masha n-a pierdut decât de două ori tot anul, cu Na Li la Australian Open și cu… Serena la Doha. Exact. Serena.

Ceea ce ne aduce în miezul problemei pentru Maria. Oricât de admirabil ar fi efortul și profesionalismul ei pe teren, oricât de bine știe să-și maximizeze jocul contra restului plutonului, toate astea sunt complet ineficiente cu Williams. De trei ori mai puternică decât o adversară obișnuită, ca-n reclamele la detergent, Serena a bătut-o pe unde a prins-o pe Sharapova, în fața căreia a câștigat ultimele 10 meciuri directe, cele mai recente 6 fiind rezolvate în două seturi. Mai mult, în ultimele cinci meciuri directe (toate jucate în 2012 și 2013), Masha a adunat incredibilul total de 21 de game-uri, adică o medie de 2,1 game-uri pe set. Ultima ei victorie datează de nouă ani, ceea ce șterge încă din start perspectiva de ‘rivalitate’. De altfel, Sharapova a fost prima care s-a împotrivit ideii, făcând haz de necaz printr-o declarație faimoasă, făcută în urmă cu doi ani: “Nu-i tocmai o rivalitate până nu mai câștig și eu niște meciuri”.

Lesne de înțeles de ce Serena e toată numai miere când aude de un meci cu Sharapova: “Ador să joc cu ea. Îmi place să o văd dincolo de fileu, deoarece își aduce mereu cel mai bun nivel în meciurile noastre. E o provocare specială să joci cu cineva care a făcut istorie și care continuă să se descurce atât de bine. Poate că asta e: (n.r. explicația head-to-head-ului) pur și simplu vreau mereu să joc bine contra unei jucătoare atât de bune”.

E, într-adevăr, cea mai bună explicație posibilă. Dincolo de matematica stilului celor două, în care, oricâte adunări și scăderi am face, tot jocul lui Williams iese în prim-plan, mai e un detaliu major: Serena pare că adoră, într-adevăr, s-o pună la punct pe Sharapova, ca și cum ar vrea să o pedepsească mereu și mereu pe rusoaică pentru că și-a câștigat primul Slam pe spinarea ei, acel faimos Wimbledon 2004. Mai e și orgoliul jucătoarei care are un CV atât de impresionant precum are Serena, dar care nu poate nici măcar să se apropie de câștigurile financiare ale Sharapovei și ale mașinăriei de marketing care o înconjoară. Și ce metodă mai potrivită de a-i reaminti acesteia unde îi e locul în tenis decât s-o bată sec de fiecare dată când o prinde. Nimic nu e mai periculos în tenis decât o Serena motivată și, mai rău, provocată. Și, cel mai probabil, Masha va simți iar pe propria-i piele efectul.

Rezumatul semifinalelor feminine:

Fedal a împlinit 9 ani!

De final, facem un ocol în ATP, ca să notăm a 9-a aniversare a Fedal, rivalitatea cea mai faimoasă a tenisului. În urmă cu nouă ani, pe 28 martie 2004, Miami a găzduit, în turul 3, primul meci direct dintre cei doi, câștigat, ca și cel mai recent, de către Rafa. În 2004, Federer era lider, iar Nadal avea doar 17 ani și era clasat pe locul 34 în lume, dar asta nu l-a împiedicat să nu-l bată sonor pe elvețian, 6-3, 6-3 în numai 69 de minute. Spaniolul a câștigat 36 din cele 48 de puncte pe serviciu, plus 13 din 14 puncte la fileu. Și atunci, dar și acum, recent întrebat despre respectiva ocazie, Nadal a spus că e unul dintre cele mai bune meciuri ale vieții. “Pare că s-a întâmplat acum o sută de ani”, a spus el, recent. “Mi-a fost teamă că o să mă bată cu 6-1, 6-1. Am jucat aproape perfect”, a declarat în 2004. 

De atunci și până acum, ei au scris istorie, în toate formele posibile. Restul poveștii o știți, dar dacă vreți să mai treceți prin fiecare dintre cele 29 de meciuri în parte, puteți face asta în articolul dedicat rivalității lor, unde am adăugat și un rezumat video al primului meci. Tineri și în forță amândoi, dar jocul nu-i cu mult diferit de restul de 28 de meciuri