Round-Up Brisbane, Chennai, Doha: Tsonga şi Murray au început anul în forţă
Adrian Țoca | 11 ianuarie 2012Round-Up Brisbane, Chennai, Doha: Tsonga şi Murray au început anul în forţă
În fapt, sezonul a inceput inca din 2011, cu turneul demonstrativ de la Abu Dhabi, castigat la pas de Novak Djokovic. Sarbul i-a invins, pe rand, pe Monfils, Federer si Ferrer. In finala mica, Nadal l-a invins si el categoric pe Federer, in doua seturi. Suficient cat sa apara deja intrebarile in ce priveste sansele lui Nadal şi Federer de a-l mai prinde din urma pe sarb. Noroc ca e, totusi, doar un demonstrativ.
Probleme medicale pentru Federer, profita Tsonga
Lucrurile serioase au inceput la Doha, acolo unde bonusurile consistente ale organizatorilor ii aduc, an de an, pe Federer si pe Nadal, cu toate ca turneul e doar unul de 250. A fost interesant sa-i urmarim pe cei doi incercand sa-si reintre in ritm. Elvetianul a fost mai rapid, spulberandu-l pe Davydenko in primul tur, in reeditarea finalei de anul trecut, apoi a trecut de slovenul Zemlja, intr-un meci aparent banal, dar care nu a ramas fara urmari.
Au aparut probleme la spate pentru Roger, care s-au acutizat in timpul meciului urmator, cel cu Seppi, in care elvetianul a si pierdut un set, cel secund, pe parcursul caruia a parut usor dezorientat. A revenit in decisiv si a castigat, dar, ulterior, cu o jumatate de ora inaintea semifinalei cu Tsonga, s-a retras din turneu. A fost abia a doua oara intr-o cariera atat de prodigioasa precum cea a lui Federer in care acesta se retrage dintr-un turneu in timpul desfasurarii lui.
La randul lui, Nadal a parut ezitant in debutul cu Kohlschreiber, dar apoi a slalomat consistent printre meciuri, fara sa convinga neaparat in vreunul. A parut mai degraba interesat sa caute noi solutii pentru viitoarele confruntari cu Djokovic, intr-un turneu, cel de la Doha, mai degraba al experimentelor. Ca atare, n-ar trebui sa tragem concluzii prea rapide dupa esecul din semifinala cu Monfils.
Cat despre Gael, a fost, ca de obicei, omul-spectacol. Monfils pacatuieste poate tocmai prin asta, prin numarul exagerat de mare de tumbe, sarituri, puncte pe care le joaca cu dezinteres sau cu nepasare, traind prea mult din executiile uneori stralucitoare de care e in stare. Toate aceste atuuri, transformate in defecte, dupa caz, nu i-au mai mers in finala cu Tsonga, a patra confruntare directa intre cei doi.
Jo arata foarte matur in ultima perioada, stie sa joace si la spectacol, dar si eficient. De cand accidentarile au inceput sa-l fereasca, Tsonga s-a profilat drept o amenintare evidenta pentru The Big Four, si nu putine voci il dau chiar cu potentiale sanse la victorie la Australian Open. Cu siguranta ca victoria de la Doha (7-5, 6-3 in finala cu Monfils), a opta din cariera, nu-i strica.
Debut inspirat pentru Murray şi noul său antrenor
Al doilea turneu masculin al primei saptamani, cel de la Brisbane, i-a adus in finala pe Andy Murray si pe Alexandr Dolgopolov Jr. Scotianul a castigat lejer, 6-1, 6-3 – de altfel, exceptand primul tur, de incalzire, toata saptamana a fost usoara pentru el -, trecandu-si in cont al 22-lea titlu al carierei, un numar impresionant. Este, de asemenea, primul triumf al sau cu Ivan Lendl ca antrenor.
Turneul de la Chenai, tot de 250, l-a avut pe Janko Tipsarevic cap de serie nr.1. Iar sarbul si-a onorat statutul, ajungand pana in finala, unde a dat de un Milos Raonic care a reeditat startul reusit de sezon din 2011. Finala a fost echilibrata si dramatica prin tensiunea scorului. S-a impus canadianul, ajutat si de cei 35 de asi pe care i-a trimis in terenul advers. Scor 6-7(4) 7-6(4) 7-6(4) si al doilea turneu din cariera castigat de Raonic.
Probleme medicale pentru Serena si Kim
Fetele au avut 2 turnee in prima saptamana: la Auckland, in Noua Zeelanda, s-a impus Jie Zheng, care a invins-o, in finala, pe Flavia Pennetta, 2-6 6-3 2-0 retragere. La Brisbane, campioana a iesit impresionanta estoniana Kaia Kanepi, care si-a trecut in cont cateva rezultate spectaculoase. In finala, Kanepi a batut-o pe Hantuchova, 6-2, 6-1.
La Brisbane s-au intamplat si accidentarile Serenei Williams, respectiv Kim Clijsters, poate cele mai experimentate si valoroase jucatoare din circuit. Cele doua vor putea fi prezente insa la Australian Open.
Prima saptamana, mai mult decat aglomerata, a fost destinata si Hopman Cup, competitia mixta cu un caracter neoficial Hopman Cup 2011 a revenit Cehiei, echipa formata din Petra Kvitova si Tomas Berdych, care a invins, in finala, Franta lui Gasquet si Bartoli. Iar Kvitova a profitat de ocazie ca sa-si treaca, pe parcurs, si o victorie simbolica impotriva lui Wozniacki, cea cu care se va lupta saptamanile urmatoare pentru locul 1.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română