Simona Halep și Irina Begu merg în sferturi la Moscova, respectiv Tenerife
Radu Marina | 21 octombrie 2021Simona Halep trece, 6-1, 7-6, de Veronika Kudermetova la Moscova (WTA 500) și se califică în primul sfert de finală WTA după revenirea în circuit, respectiv al patrulea în 2021.
Simona Halep a obținut calificarea în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Moscova, după o nouă victorie în minimum de seturi contra unei jucătoare din Rusia. A fost 6-1, 7-6 (4) pentru Halep, într-un meci cu o desfășurare asemănătoare cu cel din primul tur, cu Potapova: un prim set dezechilibrat și dominat clar de româncă, un al doilea care a început în același stil, dar care s-a relansat și a ajuns, de data aceasta, în tiebreak.
În sferturi, Simona se va întâlni pentru prima dată în carieră cu Maria Sakkari, favorită 3 și proaspăt calificată matematic, în premieră, la WTA Finals, după victoria de azi (6-2, 1-0 retragere) cu Anna Kalinskaya.
Sferturile de la Moscova sunt foarte puternice, de altfel: Sabalenka – Alexandrova, Sakkari – Halep, Vondrousova – Pavlyuchenkova și Kontaveit – Muguruza. Patru dintre aceste jucătoare sunt așteptate și la Cluj, săptămâna viitoare, la Transylvania Open.
*
Simona bifează astfel a șaptea victorie din mai încoace, perioadă marcată de acea accidentare dificilă de la Roma, care a forțat-o să absenteze patru luni din circuit.
Victoria asta e un pansament bun pentru Simona, care are nevoie de astfel de meciuri în care domină, câștigă clar dar e forțată, în același timp, să-și ridice nivelul când adversara devine periculoasă. Contextual, e și o victorie care aduce încredere și moral, adică exact ceea ce caută Simona în acest final de sezon, în condițiile în care a avut în față o adversară periculoasă în ziua ei bună, care a făcut cel mai bun sezon al carierei.
E drept, o vreme n-a părut a fi ziua Veronikăi Kudermetova, jucătoare care a câștigat în acest sezon primul titlu WTA al carierei, a intrat în top 30 și pe care vom avea ocazia să o vedem și la Transylvania Open, începând cu săptămâna viitoare. Dar asta și pentru că Simona nu i-a permis să intre în meci și a făcut un meci solid; consistența a fost cheia astăzi, Simona fiind sigură în execuții, deplasându-se cu ușurință și dând senzația că simte mingea foarte bine.
Primul set a avut o desfășurare într-o singură direcție, cu Simona în prim-plan; ea s-a distanțat rapid la 4-0. În tot acest segment, Kudermetova a comis nu mai puțin de 11 erori, multe dintre ele forțate de profunzimea mingilor Simonei și agresivitatea echilibrată pe care favorita 8 a turneului a găsit-o în lovituri. Fiind la acest adăpost de două break-uri, Simona s-a dezlănțuit în primul set și tot ceea ce a încercat i-a ieșit. Începând cu serviciul (90% puncte câștigate cu primul serviciu) și continuând cu returul (53% puncte câștigate), respectiv jocul din teren, care a fost unul curat și sigur, încheind setul cu cinci winnere și șapte erori neforțate.
Pentru o vreme, setul doi a continuat în nota primului set, Simona urcând la 2-0, câștigând astfel primele opt game-uri din cele nouă jucate. Doar că Veronika ne-a arătat, totuși, de ce e o jucătoare periculoasă, reușind să revină, să egaleze și să intre în meci. Revenind de la 1-3 la 3-3, Kudermetova și-a ridicat nivelul treptat, ajungând, la un moment dat, în poziția jucătoarei care caută să preia controlul, care dictează cu lovitura de dreapta și care pedepsește serviciilor doi mai slabe ale Simonei.
Jocul bun pe care Kudermetova l-a arătat în setul doi doar a amânat deznodământul, pentru că de înfrângere n-a scăpat-o. Tenisul Simonei a fost suficient de consistent în momentele importante, chiar dacă e de punctat faptul că, asemănător cu meciul din primul tur contra Anastasiei Potapova, cu cât meciul a avansat, cu atât a scăzut și nivelul de concentrare al Simonei – lucru în continuare explicabil pentru o jucătoare care are în spate, în ultimele cinci luni, doar 11 meciuri jucate. Vestea bună e că în fața acestei evoluții bune a rusoaicei, Simona a răspuns de fiecare dată prompt: întâi la 4-4, apoi la 5-5 și în final în tiebreak, pe care l-a gestionat impecabil.
În sferturile de finală, Simona are de trecut un test important. Ea se va întâlni cu Maria Sakkari, favorita 3 a turneului și numărul 7 mondial, în ceea ce va fi a doua întâlnire a Simonei cu o jucătoare din top 10 WTA de la revenire, prima fiind confruntarea cu Elina Svitolina de la US Open. Simona si Sakkari nu s-au mai întâlnit până acum.
Irina a învins-o a patra oară pe Vekic
La Tenerife, într-un turneu WTA 250 jucat pe hard outdoor, Irina Begu și-a continuat momentul bun recent printr-o o victorie cu Donna Vekic: 4-6, 6-2, 7-6 (4). Meciul fusese întrerupt aseară cu croata în avantaj, dar Irina a întors azi și s-a impus într-un tiebreak în decisiv pe care l-a tranșat câștigând ultimele trei puncte. Meciul s-a întins pe nu mai puțin de trei ore și 11 minute. A fost a patra oară în tot atâtea întâlniri când Irina o învinge pe Vekic.
Irina, care a câștigat 8 din ultimele 11 meciuri, o va întâlni pe talentata americancă Ann Li în sferturi.
Articol în curs de actualizare
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română