Săptămâna trecută, Brooklyn Decker – soţia lui Andy Roddick – a dat un interviu în care a fost întrebată despre planurile de viitor ale soţului ei. Brooklyn a dezvăluit (intenţionat sau nu), că Andy plănuieşte să devină gazda unui show sportiv peste 2 ani, “după ce termină cu tenisul”. Roddick este deja co-prezentatorul unui show săptămânal la Fox Sports Radio, şi se pare că plănuieşte să-l transforme într-unul zilnic după ce va agăţa racheta-n cui.
Deci Andy Roddick se gândeşte să se retragă. N-ar fi prima oară.
În 2008, Roddick a mai contemplat ideea retragerii, dar Brooklyn l-a făcut să se răzgândească. A urmat o reinventare a lui ca jucător, încununată de acea finală epică de la Wimbledon 2009 pierdută (iar!) la Roger Federer, dar în care Roddick a fost mai aproape ca niciodată de victorie. Deşi Andy s-a bucurat de un val uriaş de simpatie după Wimbledon, cred că acea înfrângere a fost începutul sfârşitului. Poate pentru că a simţit că era ultima lui şansă să câştige un al doilea GS, poate şi din cauza felului în care a pierdut (16-14 în decisiv), dar de atunci, lui Andy i-a mers din ce în ce mai prost.
Anul trecut a fost mai mult accidentat, iar anul acesta a continuat la fel: la AO s-a retras din meciul cu Hewitt din cauza unei rupturi musculare, iar la turneul de la San Jose, la care a participat săptămâna trecută, şi-a scrântit glezna în primul meci jucat. A reuşit cumva să câştige meciul după ce a primit tratament, însă a pierdut în turul următor. În condiţiile astea, doi ani până la retragere mi se pare o prognoză aproape optimistă.
Câştigătorul unui singur Grand Slam (US Open-ul în 2003), Andy Roddick a avut o misiune ingrată: să poarte singur stindardul american după generaţia de aur Sampras – Agassi – Courier – Chang. Posesorul unui joc deloc “frumos”, armele lui principale au fost serviciul şi munca. Este unul dintre puţinii jucători de tenis despre care pot afirma că şi-a folosit la maxim potenţialul, obţinând rezultate dintr-un joc cu destule puncte vulnerabile. Aflat tot timpul în vizorul presei americane obişnuite cu succesul, mereu în umbra eternului şi mult mai talentatului său rival Roger Federer, Roddick a dus această povară fără să-şi plângă de milă, reuşind să-şi facă o carieră respectabilă şi să fie un mentor pentru tinerii jucătorii americani de azi.
Detractorii îi reproşează lipsa de imaginaţie a jocului şi
atitudinea obraznică faţă de arbitri şi oficiali. Fanii îl apreciază pentru spiritul combativ,
serviciul bombă (249 km/h, al doilea ca viteză în ATP), şi mai ales pentru
imitaţiile sale şi
umorul din interviuri. Poate că Andy Roddick nu are cele mai bune reflexe pe teren, însă remarcile sale rapide, ironiile muşcătoare şi disponibilitatea de a răspunde deschis la toate întrebările au transformat
conferinţele sale de presă în adevărate spectacole de sit-down comedy. Nu mă miră deci că alegerea sa pentru cariera post-tenis se îndreaptă către presa sportivă, unde va putea să-şi folosească atât cunoştinţele de fost jucător, dar mai ales spontaneitatea şi geniul verbal.
Iată câteva din replicile memorabile ale lui Roddick de-a lungul anilor:
Categoria “Situaţiile extereme cer măsuri extreme”
“Am muncit mult şi am fost motivat, dar tipul ăsta (Federer) nu degeaba e cel mai bun. Este un jucător complet… Poate dacă i-aş trage un pumn, sau aşa ceva… nu ştiu.”
Categoria “Confucius”
“La un moment dat, în viaţă, fie o să reuşeşti, fie o să ştii de ce n-ai reuşit”
Categoria “Ba pe-a mamii dumneavoastră”
Un ascultător, în timpul un chat organizat de ESPN : “Eşti varză. N-o să câştigi niciodată încă un Grand Slam!”
Andy Roddick: “Nici tu.”
Categoria “Realism marca Roddick”
“Ai momente grele, dar acele 10, 15 secunde de după o victorie mare te fac să uiţi zilele proaste pe care le-ai avut. Nu pe toate, dar aproape.”
Categoria “Die Hard”
“N-o să fug şi n-o să mă ascund. N-o să mă închid în casă şi să mă bosumflu doar pentru că e greu.”
Categoria “Ce-am avut şi ce-am pierdut”
“Copiaţi ce-am zis anul trecut. Sunt sigur că se potriveşte.” (după ce-a pierdut doi ani consecutiv în primul tur la Roland Garros)
Categoria “Legile misterioase ale tenisului”
“E ciudat. Pe vremuri mă antrenam jumătate de oră, mâncam Cheetos toată ziua, şi apoi intram pe teren şi bubuiam drepte fără probleme. Acum încerc să mă comport ca un profesionist, mă antrenez, şi nimic. Şi mi-e dor să mănânc şi eu nişte Cheetos.” (după o înfrângere la Indian Wells)
Categoria “Mistreţul neprietenos”
Novak Djokovic: “Urmăreşte-mă pe Twitter!”
Andy Roddick: “Nu. Nu zici nimic amuzant.”
Categoria “La Dolce Vita”
“Hei, băieţii cu scara! Dacă veniţi încoace, vă fac cinste cu pizza!” (Cum i-a chemat în ajutor pe pompierii italieni în timpul unui incendiu în hotelul unde stătea la Roma)
Categoria “I did it my way”
“Nu o să-mi cer niciodată scuze pentru cariera mea. Îmi place să joc, îmi place să muncesc. Momentele grele sunt grele. Momentele grozave sunt grozave. Aşa o să fie mereu. Dar sunt norocos pentru viaţa pe care o duc.”
Categoria “Cine m-o fi pus…”
Jurnalist: “Eşti foarte activ pe Twitter. Regreţi vreodată lucrurile pe care le spui pe Twitter?”
Roddick: “O, da. Zilnic.”
Categoria “Ce caut eu aici?”
Jurnalist: “Cum e să joci în faţa a 17000 de oameni?”
Roddick: “Când joci bine şi toate îţi ies, parcă nu sunt destui oameni în tribune. Dar când nu-ţi ies lucrurile, cum a fost în seara asta, arena e un loc destul de pustiu.”
Categoria “Dragă, eu am încercat…”
Jurnalist: “Cum te vezi în postura de tată al unui băiat care ar vrea să joace tenis?”
Roddick: “Nu ştiu. Partea bună e că dacă o să avem copii care joacă tenis şi n-or să fie foarte buni, o să dau vina pe Brooke.”
Sunt sigură că sunt mult mai multe, acestea sunt doar cele pe care le-am avut la îndemână. Dacă aveţi vreo vorbă de duh favorită spusă de Andy, sau un moment care v-a rămas în memorie, nu vă sfiiţi şi puneţi-le în comentarii.
Şi până una alta, să nu ratăm restul interviurilor pe care le va da până se va retrage.
