Ţiriac nu s-a răzgândit. La Madrid, zgura va fi albastră

Adrian Țoca | 23 februarie 2012

Ţiriac nu s-a răzgândit. La Madrid, zgura va fi albastră

În pofida obiecţiilor pe care jucători de top, precum Rafa Nadal sau Roger Federer, le-au exprimat, organizatorii turneului de la Madrid merg înainte cu planul lor de a juca turneul Masters din mai pe zgură albastră, în locul tradiţionalei culori a acestei suprafeţe. 

“Zgura albastră este viitorul. Deşi are 10 ediţii deja consumate, turneul acesta tocmai ce s-a născut din nou. Vrem să schimbăm personalitatea acestui turneu, să umblăm un pic la identitate. Pare că e timpul potrivit pentru astfel de schimbări”, a spus Ţiriac. “Sunt convins că spectatorii vor spune: Wow, vedem mai bine mingea! E demonstrat ştiinţific, vizibilitatea pe albastru va creşte cu cel puţin 15 la sută comparativ cu roşul actual”.

La rândul său, directorul turneului, Manolo Santana, a explicat că albastrul va fi culoarea distinctivă a Mastersului. “Nimeni nu a mai ridicat un trofeu deasupra capului pe o astfel de culoare. Asta va face ediţia de anul acesta o premieră”, a spus Santana, care a asigurat că, dincolo de culoare, proprietăţile terenului de joc vor fi aceleaşi cu cele ale zgurei tradiţionale. 

Motivul invocat pentru schimbarea culorii este creşterea vizibilităţii spectatorilor şi telespectatorilor, contrastul între culoarea mingii şi culoarea suprafeţei mărindu-se. Nadal sau Federer s-au opus în trecut, spunând că zgura trebuie să-şi păstreze culoarea ei tradiţională. 

Nadal n-a fost deloc fericit la momentul iniţial al anunţului. “E păcat, pentru că istoria sportului spune altceva. Sper că nu voi fi obligat să joc într-o zi şi pe iarbă albastră”. 

Federer are aceeaşi părere: “E o poveste lungă, dar mi se pare trist că trebuie să jucăm pe o suprafaţă pe care jucătorii nu o acceptă. Mi se pare trist că un jucător ca Rafa, la un turneu în propria lui ţară, a fost nevoit să lupte împotriva unei suprafeţe pe care nu o acceptă”.

Reacţia la momentul respectiv a lui Ţiriac? “Nadal şi Federer sunt doi jucători mari şi două persoane deosebite. Îi respect enorm de mult pe ei şi părerile lor. Dar nu trebuie să accept tot ce zice un jucător sau altul. Sunt convins că-şi vor schimba părerea imediat ce o vor testa.”

Costul unei astfel de suprafeţe este dublu faţă de tradiţionala zgură roşie.

Nu e prima schimbare majoră pe care o implementează Ţiriac la Madrid. Tot el a introdus modele pe post de copii de mingi şi, mai important, a făcut presiuni pentru a muta turneul în calendarele ATP şi WTA. Între 2002 şi 2008, turneul, care, până să ajungă la Madrid, a mai trecut prin Essen, în Germania, Stockholm, în Suedia şi apoi din nou în Germania, la Stuttgart, s-a desfăşurat pe indoor hard.

Din 2009 însă, Ţiriac l-a mutat în mai. Premiile ediţiei din acest an vor atinge 10.6 milioane de dolari. Nu de puţine ori, Madridul a fost denumit un fel de al 5-lea Grand Slam. 

 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi